— Nu ştiu.
— Toată lumea de aici înţelege că nimeni nu poate şti sigur, Smith, indiferent că este sau nu psiholog. Ce-ţi cer eu e să-mi dezvălui ce-ţi spune flerul.
— Noi, cercetătorii, nu avem fler. Dar e singur. Sunt destul de sigur de asta. Ba chiar foarte sigur. Un singuratic.
Se auzi o bătaie în uşă.
— Trage tare şi intră! strigă Harry.
Se deschise uşa.
— Bună ziua, bravi vânători de vampiri! le ură Ståle Aune, păşind înăuntru, cu burdihanul la înaintare, ţinând de mână o fată cu umeri rotunzi şi cu atât de mult păr brunet peste faţă, încât Harry nici nu i-o putea vedea. Am acceptat să îţi ofer un curs rapid în rolul de psiholog expert în colaborarea cu poliţia, Smith.
206
Smith se lumină tot.
— Apreciez sincer, drag coleg.
Ståle Aune se legăna pe călcâie.
— Aşa şi trebuie. Dar n-am deloc intenţia să lucrez iar în aceste catacombe, aşa că am aranjat să împrumutăm biroul lui Katrine.
Îşi lăsă o mână pe umărul fetei.
— Aurora a venit cu mine pentru că are nevoie de un paşaport nou.
Harry, ai putea s-o ajuţi să sară peste rând cât discut eu cu Smith?
Fata îşi dădu părul la o parte. La început lui Harry nu-i veni să creadă că
acel chip palid şi cu piele grasă acoperită de puncte roşii putea fi al fetiţei drăguţe din urmă cu doar vreo doi ani. Uitându-se la hainele ei închise la culoare şi la machiajul gros, bănuia că acum era goth sau ceea ce Oleg numea emo. Dar în expresia ei nu exista nicio urmă de sfidare sau de rebeliune. Nici oboseala tinereţii sau vreun semn de bucurie că-l revăzuse pe Harry. Ne-unchiul ei preferat, aşa-i spunea. Nu mai era nimic acolo. De fapt, era ceva. Ceva ce el nu putea identifica.
— Sărit peste rând să fie. Aşa corupţi suntem, zise Harry, obţinând astfel un mic surâs din partea Aurorei. Hai să mergem la Serviciul Paşapoarte!
Plecară toţi patru din Boiler Room. Harry şi Aurora mergeau în linişte prin pasaj, în vreme ce Ståle Aune şi Hallstein Smith sporovăiau la doi paşi în urma lor.
— Aşadar, am avut un pacient care vorbea atât de indirect despre problemele sale, încât nu-mi dădeam deloc seama despre ce e vorba, rosti Aune. Când, mai mult accidental, mi-am dat seama că e dispărutul Valentin Gjertsen, m-a atacat. Dacă Harry n-ar fi venit chiar atunci să mă
salveze, m-ar fi omorât.
Harry observă că Aurora se încordase auzindu-l.
— A scăpat, dar în timp ce mă ameninţa, am obţinut o imagine mai clară a lui. Îmi ţinea un cuţit la gât în timp ce încerca să mă silească să-i ofer un diagnostic. Se numea pe sine însuşi „bun defect”. Şi spunea că, dacă nu-i răspund, o să mă golească de sânge în timp ce o să aibă o erecţie zdravănă.
— Interesant! Ai văzut dacă chiar a avut erecţie?
— Nu, dar am simţit-o. La fel de bine ca marginea zimţată a cuţitului de vânătoare. Îmi amintesc cum speram să fiu salvat de guşa mea dublă,
207
chicoti Ståle.
Harry auzi icnetul înăbuşit scos de Aurora şi se întoarse pe jumătate pentru a-i arunca o privire cu subînţeles lui Aune.
— Ah, scuze, scumpa! exclamă tatăl ei.
— Despre ce-aţi discutat? ceru Smith să afle.
— Despre o grămadă de lucruri, răspunse Ståle, coborându-şi glasul.
Era interesat de vocile din fundalul albumului Dark Side of the Moon al trupei Pink Floyd.
— Acum îmi amintesc! Nu cred că mi-a zis că se numeşte Paul. Dar, din păcate, toate dosarele pacienţilor mi-au fost furate.
— Harry, Smith spune…
— Am auzit.
Urcară scările spre parter, unde Aune şi Smith se opriră în faţa liftului, iar Harry şi Aurora continuară spre atrium. Un bilet din geamul de deasupra recepţiei îi informa că momentan camera nu e în funcţiune şi că
oricine solicită un paşaport trebuie să folosească o cabină foto din spatele clădirii.
Harry o conduse pe Aurora spre cabina care pe dinafară arăta ca o toaletă, apoi trase perdeaua la o parte şi-i oferi fetei câteva monede înainte ca ea să ia loc.
— Ah, da, adăugă el. Nu trebuie să-ţi arăţi dinţii.
