— Tot încuiată? întrebă Wyller.
— Umflată.
Harry îşi propti un picior în peretele de lângă uşă şi smuci de ea. Îi lovi un miros călduţ şi umed, de pivniţă din cărămidă. Harry îl inhală bucuros.
Se întorsese în Boiler Room.
Aprinse luminile. După câteva secunde, tuburile fluorescente din tavan începură să pâlpâie. După ce se stabilizară, priviră de jur-împrejur prin camera pătrată a cărei podea era acoperită cu linoleum gri-albăstrui. Fără
ferestre, doar pereţi de beton. Harry aruncă o privire spre Wyller, întrebându-se dacă imaginea spaţiului de lucru ar mai putea domoli din bucuria spontană pe care o arătase tânărul poliţist când Harry îl invitase să se alăture echipei sale de gherilă. Acum nu mai părea aşa.
— Rock’n’roll, zise Anders Wyller, apoi rânji.
— Suntem primii, deci poţi alege.
Harry dădu din cap spre birouri. Pe unul dintre ele stăteau o cafetieră
maronie arsă, un bidon cu apă şi patru căni albe, inscripţionate cu nume.
Wyller abia îşi instalase computerul şi Harry pornise cafetiera când cineva deschise uşa trăgând cu putere de ea.
200
— Uau, e mai cald decât îmi aminteam! râse Bjørn Holm. Iată-l şi pe Hallstein.
Un bărbat cu ochelari mari, păr ciufulit şi sacou în picăţele îşi făcu apariţia în spatele lui Bjørn.
— Smith, începu Harry, întinzând o mână spre el. Mă bucur mult că te-ai răzgândit!
Hallstein Smith îi luă mâna lui Harry.
— Am o slăbiciune pentru psihologia inversă. Dacă asta a fost. Dacă nu, eşti cel mai prost comis-voiajor prin telefon pe care l-am cunoscut vreodată. Însă e prima oară când sun înapoi un comis-voiajor pentru a accepta o propunere.
— N-are rost să forţăm pe cineva; vrem doar oameni motivaţi să se afle aici. Îţi place cafeaua tare?
— Nu, o prefer ceva mai… adică accept oricum o beţi şi voi.
— Bun! Se pare că asta e a ta.
Harry îi întinse lui Smith una dintre cănile albe.
Smith îşi potrivi ochelarii şi citi numele scris de mână pe o parte.
— Lev Vîgotski.
— Iar asta este pentru expertul nostru criminalist preferat, adăugă
Harry, întinzându-i lui Bjørn Holm una dintre celelalte căni.
— Tot Hank Williams, citi Bjørn cu voioşie. Asta înseamnă că n-a mai fost spălată de trei ani?
— Un marker incredibil, răspunse Harry. Iat-o şi pe a ta, Wyller.
— Popeye Doyle? Cine-i ăsta?
— Cel mai bun poliţist din toate timpurile. Caută-l!
Bjørn întoarse cealaltă cană pe toate părţile.
— Şi atunci, Harry, de ce pe cana ta scrie Valentin Gjertsen?
— Am uitat, probabil.
Harry luă carafa cafetierei şi umplu toate cele patru căni.
Bjørn observă expresiile buimace de pe celelalte chipuri.
— E o tradiţie să avem numele eroilor noştri scrise pe căni, iar pe a lui Harry să fie cel al suspectului principal. Yin şi yang.
— De fapt, nu contează, zise Smith. Dar, ca să ştiţi şi voi, Lev Vîgotski nu e psihologul meu preferat. A fost, recunosc, un pionier, însă…
— Tu ai cana lui Ståle Aune, răspunse Harry, aşezând ultimul scaun întrun loc anume pentru a forma un cerc. Bun, suntem liberi, suntem propriii
201
noştri şefi şi nu dăm raportul nimănui. Însă o ţinem la curent pe Katrine Bratt, şi viceversa. Luaţi loc! Să începem prin a spune fiecare ce crede sincer despre acest caz. Bazându-ne pe fapte şi experienţă, pe fler, pe un singur detaliu stupid sau pe nimic. Nimic din ce veţi spune nu va fi folosit împotriva voastră la un moment dat în viitor şi e în regulă să o luaţi pe alături. Cine vrea să înceapă?
Îşi ocupară cu toţii locurile.
