în călătoria de studii?
— I s-a cerut, foarte politicos, să renunţe la locul din cadrul cursului şi în schimb să nu fie dat pe mâna poliţiei. A plecat la un curs de psihologie în Lituania.
— A plecat în exil, alegându-se şi cu porecla Maimuţa după mica ta
194
cascadorie.
— S-a întors şi a făcut masterul în Norvegia. Cu calificarea de psiholog.
S-a descurcat.
— Eşti conştient că sună ca şi când ai avea conştiinţa încărcată?
— Iar tu o faci să sune ca şi cum te gândeşti să cooptezi un hoţ.
— Eu n-am avut niciodată ceva împotriva hoţilor cu motive acceptabile.
— Ha! Acum îţi place şi mai mult de el. Pentru că înţelegi ideea cu capcana maimuţei: nici tu nu poţi renunţa, Harry. Pierzi premiul cel mare pentru că nu poţi renunţa la cel mic. Eşti hotărât să-l prinzi pe Valentin Gjertsen, chiar dacă eşti de fapt conştient că s-ar putea să te coste tot ce ai mai scump, inclusiv pe tine însuţi şi pe cei din jur – pur şi simplu nu poţi să renunţi.
— O paralelă clară, dar te înşeli.
— Chiar aşa?
— Da.
— Dacă aşa stau lucrurile, atunci sunt încântat. Acum ar trebui să merg şi să văd ce-mi fac fetele.
— Dacă ni se alătură Smith, i-ai putea spune tu ce se aşteaptă din partea lui ca psiholog?
— Desigur, măcar atâta pot să fac şi eu.
— Pentru Serviciul de Investigaţii Criminale? Sau pentru că tu eşti cel care l-a poreclit Maimuţa?
— Noapte bună, Harry!
Harry se întoarse la etaj şi se întinse în pat. Fără să o atingă practic pe Rakel, rămase totuşi suficient de aproape ca să-i simtă căldura ce radia din corpul adormit. Închise ochii.
După o vreme, alunecă departe. Din pat, pe geam, în noapte, spre oraşul pâlpâitor unde luminile nu se stingeau niciodată, pe străzi, pe alei, peste tomberoane, unde luminile nu ajungeau nicicând. Şi acolo, acolo se afla el. Cu cămaşa descheiată şi cu un chip ce urla la el de pe pieptul gol ca şi cum încerca să sfâşie pielea şi să iasă afară.
Era un chip cunoscut.
Vânător şi vânat, speriat şi flămând, urât şi plin de ură.
Harry deschise repede ochii.
Îşi văzuse propriul chip.
195
17.
Luni dimineaţă
Katrine se uita la feţele palide ale membrilor echipei de anchetă. Unii munciseră şi în timpul nopţii, iar cei care nu o făcuseră probabil că nu dormiseră nici ei prea mult. Verificaseră deja lista de contacte cunoscute ale lui Valentin Gjertsen, majoritatea infractori, unii în închisoare, iar alţii morţi, după cum se dovedise. Apoi Tord Gren le spusese despre lista de apeluri furnizată de Telenor, cu numele tuturor persoanelor cu care cele trei victime luaseră legătura în zilele premergătoare atacurilor. Până acum nu găsiseră nimic care să le lege de numere, de vreun apel ori mesaj suspect. De fapt, singurul lucru dubios era un apel nepreluat de la un număr neînregistrat către Ewa Dolmen, cu două zile înainte să fie ucisă.
Era de la un mobil cu cartelă care nu putea fi urmărit, ceea ce putea însemna că fusese închis, distrus, îi fusese scoasă cartela SIM sau pur şi simplu i se terminase creditul.
Anders Wyller prezentase situaţia actuală a anchetei în privinţa vânzărilor de imprimante 3D, spunând că pur şi simplu erau prea multe, iar procentajul celor care nu aveau înregistrate nume şi adrese de către magazinele care le vânduseră era mult prea mare ca să mai aibă sens să
continue în acea direcţie.
Katrine se uitase la Harry, care clătinase din cap auzind rezultatul înainte de-a încuviinţa că e de acord cu concluzia.
Bjørn Holm le explicase că acum, când dovezile criminalistice de la ultimul loc al faptei indicau un suspect, Krimteknisk urma să se concentreze pe consolidarea altor probe care să-l poată lega pe Valentin Gjertsen de cele trei victime.
Katrine se pregătea să le împartă tuturor sarcinile pentru ziua în curs, când Magnus Skarre ridică mâna şi zise, înainte ca ea să-i acorde permisiunea să vorbească:
— De ce aţi decis să faceţi publică informaţia că Valentin Gjertsen este suspectul nostru?
— De ce? Ca să primim ponturi despre unde ar putea fi, desigur.
— Iar acum vom primi sute, mii de ponturi, pornind de la desenul în creion al unui chip care la fel de bine le-ar putea aparţine celor doi unchi
196
