peste masă şi-l cuprinse în braţe.

— O să fie bine. O să fie bine.

Marte Ruud se apropie de clientul care tocmai intrase în restaurantul Schrøder’s, care era aproape gol.

— Scuze, dar nu mai servim bere de jumătate de oră şi vom închide în zece minute.

— Daţi-mi o cafea, o beau repede, zise el, apoi zâmbi.

Ea se întoarse în bucătărie. Bucătarul plecase acasă de aproape o oră, la fel şi Rita. De obicei un singur angajat mai lucra atât de târziu în serile de luni, şi chiar dacă era destul de liniştit, fata era uşor agitată pentru că

era prima ei seară singură. Rita avea să se întoarcă exact înainte de închidere, ca să o ajute cu casa de marcat.

În câteva secunde apa pentru o singură ceaşcă de cafea clocotea în fierbător. Adăugă cafea solubilă. Se întoarse apoi în sală şi aşeză ceaşca în faţa bărbatului.

— Te pot întreba ceva, având în vedere că n-am mai rămas decât noi doi? zise el, uitându-se la ceaşca aburindă.

— Da, răspunse Marte, chiar dacă voise să spună nu.

Îşi dorea doar ca el să-şi bea cafeaua şi să plece, lăsând-o să încuie uşa şi să o aştepte pe Rita, ca să poată pleca apoi acasă. Avea primul curs dimineaţă, la 8:15.

— Aici vine să bea celebrul detectiv? Harry Hole?

Marte încuviinţă. Sinceră să fie, de fapt nu auzise de el înainte să vină, un tip înalt şi cu o cicatrice urâtă pe faţă. Apoi Rita îi povestise totul despre Harry Hole, în detaliu.

— Unde se aşază de obicei?

— S-ar părea că acolo, răspunse Marte, arătând spre masa din colţ, de lângă geam. Dar acum nu mai vine la fel de des.

— Nu, dacă vrea să-l prindă pe „perversul ăla mizerabil”, cum se exprimă el, probabil că nu mai are timp să stea aici. Dar tot locul lui rămâne. Mă înţelegi?

Marte zâmbi şi dădu din cap aprobator, cu toate că nu era sigură că

 243 

înţelege.

— Cum te cheamă?

Marte ezită, neştiind dacă-i plăcea direcţia în care se îndrepta discuţia lor.

— Vom închide peste şase minute, deci dacă vreţi să vă beţi cafeaua, poate că…

— Marte, ştii de ce ai pistrui?

Fata încremeni. De unde-i ştia numele?

— Vezi tu, când erai mică şi nu aveai pistrui, te-ai trezit într-o noapte.

Aveai un kabuslar, un coşmar. Încă mai erai îngrozită când ai fugit în dormitorul mamei tale, pentru ca ea să-ţi poată spune că monştrii şi fantomele nu există. Însă în dormitorul ei se afla un bărbat gol negru-albăstrui, ghemuit peste pieptul mamei tale. Cu urechi lungi şi ascuţite şi cu sânge curgându-i pe la colţurile gurii. Şi în timp ce tu stăteai acolo şi te holbai, el şi-a umflat obrajii şi, înainte să apuci să fugi, a scuipat afară tot sângele din gură, acoperindu-ţi faţa şi pieptul cu stropi mici. Iar sângele acela, Marte, n-a mai ieşit niciodată, indiferent cât te-ai spălat.

Bărbatul suflă în cafea.

— Deci asta explică de unde ai pistruii, însă întrebarea este de ce? Iar răspunsul este uşor şi nesatisfăcător, Marte. Pentru că te-ai aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Pur şi simplu, lumea nu e dreaptă.

Ridică ceaşca şi deschise larg gura, apoi îşi turnă cafeaua încă aburindă

în gură. Fata icni îngrozită, cu respiraţia tăiată, temându-se că s-ar putea întâmpla ceva, fără să ştie însă ce. Şi nici nu avu timp să vadă jetul, înainte să fie lovită în faţă de cafeaua fierbinte.

Orbită, se răsuci şi alunecă în lichidul vărsat, lovind cu un genunchi podeaua, dar se ridică în picioare şi se repezi spre uşă, împingând un scaun pentru a-l încetini pe bărbat, în vreme ce încerca să clipească

pentru a scăpa de cafeaua din ochi. Înhăţă clanţa uşii şi trase de ea.

Încuiată. O încuiase el. Auzi paşi scârţâind în urma ei în timp ce-şi punea arătătorul şi degetul mare pe încuietoare, însă nu mai avu timp să mai facă şi altceva, pentru că simţi cum o prinde de curea şi o smuceşte înapoi. Marte încercă să ţipe, dar tot ce reuşi să scoată fură nişte scâncete slabe. Alţi paşi. Acum bărbatul stătea în faţa ei. Nu voia să ridice privirea, nu voia să se uite la el. Nu avusese niciodată un coşmar cu un bărbat negru-albăstrui când era mică, doar unul cu un bărbat cu cap de câine. Iar

 244 

acum ştia că, dacă va ridica privirea, exact aia avea să vadă. Aşa că rămase cu ea plecată, uitându-se în schimb la cizmele de cowboy cu botul ascuţit.

 245 

20.

Luni noapte, marţi dimineaţă

— Da?

— Harry?

— Da.

— Nu eram sigură că ăsta e numărul tău. Sunt Rita. De la Schrøder’s.

Ştiu că e târziu şi-mi pare rău că te-am trezit.

— Nu dormeam, Rita.

— Am sunat la poliţie, dar ei… în fine, au fost aici, însă acum au plecat.

— Rita, linişteşte-te! Ce s-a întâmplat.

— E vorba de Marte, fata cea nouă pe care ai cunoscut-o când ai fost ultima dată aici.

Harry îşi aminti de mânecile ei suflecate şi de nerăbdarea sa uşor nervoasă.

— Da?

— A dispărut. Am ajuns aici chiar înainte de miezul nopţii pentru a o ajuta cu casa de marcat, dar nu era nimeni. Totuşi, uşa nu era încuiată.