— E totul în regulă?
Auzi mâna lui Ståle frecându-se de microfon.
— Aurora, n-am vrut să te trezesc. Vorbeam cu Harry.
Apoi glasul lui Ingrid, mama ei:
— Oh, scumpo, pari îngrozită. Un coşmar? Hai cu mine să te bag în pat!
Sau am putea face nişte ceai?
Paşi îndepărtându-se pe podea.
192
— Unde rămăseserăm? întrebă Ståle Aune.
— La capcana maimuţei.
— Ah, da. Ai citit cartea Zen şi arta reparării motocicletei a lui Robert Pirsig?
— Tot ce ştiu e că de fapt nu este despre întreţinerea motocicletei.
— Adevărat. Întâi şi întâi este o carte despre filosofie, dar şi despre filosofie şi duelul dintre emoţii şi intelect. Ca o capcană a maimuţei. Faci o gaură într-o nucă de cocos, suficient de mare cât să încapă în ea mâna maimuţei. Umpli nuca de cocos cu mâncare şi o prinzi de un băţ. Apoi te ascunzi şi aştepţi. Maimuţa e atrasă de mirosul mâncării, aşa că vine şi-şi înfige mâna în gaură şi înhaţă mâncarea, iar atunci tu sari din ascunziş.
Maimuţa încearcă să scape, numai că-şi dă seama că nu-şi poate scoate mâna fără să dea drumul mâncării. Interesant este că, deşi maimuţa ar trebui să fie suficient de inteligentă să-şi dea seama că dacă ar fi prinsă nu s-ar mai bucura de mâncare, tot refuză să-i dea drumul. Instinctul, înfometarea, dorinţa sunt mai puternice decât intelectul. Şi aceasta este prăbuşirea maimuţei. De fiecare dată. Aşa că eu şi managerul barului am conceput un concurs cu întrebări din psihologie şi am invitat pe toată
lumea din departament. A fost o adunare numeroasă, cu o miză foarte mare şi o tensiune uriaşă. După ce am analizat rezultatele, am anunţat că
avem un scor egal între cele mai strălucite minţi din departament aflate pe locul doi. Smith şi un tip pe nume Olavsen, iar câştigătorul urma să fie decis prin testarea abilităţilor studenţilor la detectarea minciunilor. Aşa că
am prezentat o tânără ca fiind cineva din personalul barului, am aşezat-o pe un scaun şi le-am cerut celor doi finalişti să afle cât de mult pot despre codul seifului. Smith şi Olavsen s-au aşezat pe scaune în faţa ei, în timp ce tânăra era întrebată primul număr al codului din patru cifre, de la unu la nouă, în ordine aleatorie. Apoi al doilea şi aşa mai departe. Tânăra fusese instruită să răspundă „Nu, nu ăsta e numărul corect” de fiecare dată, în vreme ce Smith şi Olavsen îi studiau limbajul corpului, dilatarea pupilelor, semne ale accelerării pulsului, schimbări în modulaţia glasului, în respiraţie, mişcările involuntare ale ochilor, tot ce îl face pe un psiholog ambiţios mândru de faptul că le poate interpreta corect. Câştigătorul urma să fie cel care ghicea corect cele mai multe numere. Cei doi şi-au făcut însemnări, concentrându-se din greu în timp ce eu puneam cele 40
de întrebări. Pentru că aminteşte-ţi miza: titlul de al doilea cel mai
193
inteligent psiholog din departament.
— Evident, pentru că toată lumea ştia că cel mai inteligent dintre toţi…
— …nu putea participa pentru că organizase concursul. Exact. Când am terminat, mi-au dat fiecare un bilet cu sugestia lor. S-a dovedit că Smith nimerise toate cele patru cifre. Mare bucurie în toată camera! Evident că
era foarte impresionant. Suspect de impresionant, s-ar putea spune.
Acum, Hallstein Smith e mai inteligent decât maimuţa medie, iar eu nu ignor posibilitatea ca el să-şi fi dat seama ce se petrece. Dar chiar şi aşa, tot nu s-a putut abţine să câştige. Pur şi simplu n-a putut! Probabil pentru că atunci Hallstein Smith era un tânăr sărac, plin de coşuri şi extrem de subestimat, care nu prea avea noroc la femei sau ce venea la pachet, prin urmare, mai disperat după acest gen de victorie decât majoritatea. Sau poate ştia că ar fi trezit suspiciuni că el luase banii din seif, însă asta n-o dovedea, pentru că ar fi putut fi cu adevărat genial la citirea oamenilor şi la interpretarea nenumăratelor semnale transmise de corp. Însă…
— Hmm!
— Ce?
— Nimic.
— Nu, ce este?
— Tânăra din scaun. Ea nu cunoştea codul.
Ståle îşi murmură acordul.
— Nici măcar nu lucra în bar.
— De unde ştiai că Smith avea să intre în capcana maimuţei?
— Pentru că sunt genial la citirea oamenilor şi aşa mai departe.
Întrebarea este: ce crezi acum, ştiind că acest candidat are trecut de hoţ?
— Despre cât a fost vorba?
— Din ce-mi amintesc, 2000 de coroane.
— Nu cine ştie ce. Şi ai zis că au lipsit bani din seif, ceea ce înseamnă că
nu l-a golit de tot, nu-i aşa?
— La acel moment ne-am gândit că a făcut-o ca să nu ne prindem.
— Dar de atunci crezi că nu a luat decât ce îi trebuia ca să vă însoţească
