— Camera cu aburi. S-a deschis uşa, lăsând să se împrăştie aburul pentru o secundă sau două, şi atunci a apucat să-l zărească. A spus că un asemenea tatuaj nu se uită, era ca şi cum şeitan însuşi încerca să se elibereze.

— L-ai întrebat de vreo trăsătură particulară?

— Da. N-a părut să observe cicatricile de sub bărbie pe care le-ai pomenit tu sau ceva asemănător.

Harry dădu gânditor din cap, în timp ce Mehmet le mai turna cafea.

— Mergem la saună? se interesă Wyller de pe taburetul de bar, dar acesta clătină din cap.

— N-avem idee când sau dacă se va arăta acolo, iar dacă o face, nu ştim cum mai arată Valentin zilele astea. Şi e mult prea deştept ca să nu-şi ţină tatuajul acoperit.

Mehmet se întoarse şi puse ceştile pe tejghea în faţa fiecăruia.

— Mersi pentru ajutor, Mehmet! zise Harry. Probabil că ne-ar fi luat cel puţin o zi să dăm de un interpret de turcă autorizat.

Mehmet ridică din umeri.

— Am simţit că trebuie să ajut. La urma urmei, aici s-a aflat Elise înainte de-a fi ucisă.

— Hmm!

Harry ridică privirea din ceaşcă.

— Anders?

— Da?

Anders Wyller părea încântat, era prima oară când îl auzea pe Harry folosindu-i prenumele.

— Poţi să te duci la maşină şi să o conduci până aici, în faţa uşii?

— Da, dar sunt doar…

 230 

— Şi ne întâlnim afară.

După ce plecă Wyller, Harry luă o gură de cafea.

— Nu e deloc treaba mea, dar ai cumva probleme, Mehmet?

— Probleme?

— Nu ai cazier, am verificat. Însă tipul care era aici şi s-a evaporat în secunda în care ne-a văzut pe noi are. Şi chiar dacă nu s-a oprit să ne salute, eu şi Danial Banks suntem cunoştinţe vechi. Şi-a înfipt ghearele în tine?

— Ce vrei să spui?

— Vreau să spun că abia ai deschis un bar, iar istoricul tău fiscal arată

că nu stai călare pe o avere. Iar Banks e specializat în împrumuturi acordate celor ca tine.

— Celor ca mine?

— Oameni cu care băncile nu vor să aibă de-a face. Ce face el e ilegal, ştiai? Cămătărie, articolul 295 din Codul Penal. L-ai putea denunţa, apoi ai scăpa de el. Lasă-mă să te ajut!

Mehmet se uită la poliţistul cu ochi albaştri, apoi dădu aprobator din cap.

— Ai dreptate, Harry…

— Bine.

— …nu-i treaba ta. Se pare că te aşteaptă deja colegul tău.

Închise în urma sa uşa salonului. Jaluzelele erau trase, lăsând să

pătrundă în cameră foarte puţină lumină. Lăsă buchetul de flori pe noptiera de la capătul patului. Îşi coborî privirea la femeia adormită. Părea atât de singură, întinsă aşa acolo! Trase draperiile, unindu-le. Se aşeză pe scaunul de lângă pat, luă o seringă din buzunarul sacoului şi scoase capacul acului. O prinse pe femeie de braţ şi se uită îndelung la pielea ei.

Piele adevărată. Iubea pielea adevărată. Se simţi tentat să o sărute, dar ştia că trebuie să se abţină. Planul. Ţine-te de plan! Apoi înfipse vârful acului în braţul femeii. Îl simţi alunecând prin piele fără să opună

rezistenţă.

— Gata, acum te voi lua de lângă el. Eşti a mea, numai a mea, şopti el.

Împinse pistonul şi urmări cum conţinutul închis la culoare era împins, injectat în corpul femeii. Umplând-o de întuneric. Şi de somn.

 231 

— Sediul poliţiei? întrebă Wyller.

Harry îşi coborî privirea la ceasul de la mână. Era ora 14:00. Aranjase să

se întâlnească la spital cu Oleg peste o oră.

— Spitalul Ullevål, răspunse el.

— Te simţi rău?

— Nu.

Wyller aşteptă, apoi, când nu urmă nimic, băgă maşina în viteza întâi şi porni.

Harry se uita pe geam în timp ce se întreba de ce nu mai spusese nimănui. Trebuia să-i spună lui Katrine, din raţiuni practice. Şi-n afară de ea? Nu. De ce s-o facă?

— Am descărcat ieri Father John Misty, anunţă Wyller.