îngerul de pe cel stâng te-a condus într-un loc unde nu se serveşte tărie, însă există o Rita care ştii bine că-ţi va da o cafea în loc de bere şi va sta un pic de vorbă cu tine, apoi te va trimite acasă la Rakel.

— Rita, ea nu este acasă.

— Aha, deci de aia! Harry Hole a reuşit iar s-o feştelească. Voi, bărbaţii, păreţi să găsiţi mereu o metodă.

— Rakel e bolnavă. Iar eu am nevoie de-o bere înainte să-l sun pe Oleg.

Harry îşi coborî privirea înapoi la telefon. Căută iar butonul de trimitere în vreme ce simţea cum mâna dolofană a Ritei se lasă peste-a lui.

— Lucrurile ajung de obicei să fie bine în final, Harry.

Harry se uită la ea.

— Normal că nu-i aşa. Doar dacă nu cumva cunoşti pe cineva care a scăpat cu viaţă?

Femeia începu să râdă.

— În final e ceva între ce te-a atras astăzi aici şi ziua în care nimic nu ne mai poate doborî, Harry.

Harry se uită iar la telefon. După care apăsă numele lui Oleg în loc să

apese butonul de apel.

Rita se ridică şi-l lăsă singur.

Oleg răspunse la primul apel.

— Ce bine c-ai sunat! Suntem la seminar, discutăm paragraful 20 din Regulamentul Poliţiei. Trebuie să o interpretezi în sensul că dacă situaţia o

 223 

cere, orice poliţist se subordonează unui superior şi trebuie să-i respecte ordinele, chiar dacă nu lucrează în cadrul aceluiaşi serviciu sau în aceeaşi secţie, nu-i aşa? Paragraful 20 spune că ofiţerul mai înalt în grad decide dacă situaţia e nesigură şi cere acest lucru. Haide, spune-mi că am dreptate! Am pus pariu cu proştii ăştia doi pe-o băutură…

Harry auzi râsete în fundal.

Închise ochii. Normal că trebuia să-şi păstreze speranţa, să aştepte ceva: momentul care vine după ceea ce te-a doborât complet azi. Ziua în care nimic nu te va mai doborî.

— Veşti proaste, Oleg. Mama ta e la Ullevål.

— O să iau peşte, îi spuse Mona ospătarului. Fără cartofi, sos şi legume!

— Atunci mai rămâne doar peştele, spuse ospătarul.

— Exact, răspunse Mona, dându-i înapoi meniul.

Se uită în jur la clienţii care luau prânzul în noul, însă deja popularul restaurant unde ocupaseră ultima masă de două persoane.

— Doar peşte? rosti Nora după ce comandă o salată Caesar fără

dressing.

Mona ştia deja că prietena sa urma să capituleze şi să comande desert cu o cafea la pachet.

— Deffing, replică Mona.

— Deffing ?

— Să scapi de grăsimea subcutanată ca muşchii să iasă mai bine în evidenţă. Peste trei săptămâni e Campionatul Norvegiei.

— Culturism? Chiar ai de gând să participi?

Mona râse.

— Cu şoldurile astea, vrei să zici? Sper ca picioarele şi trunchiul să-mi aducă suficiente puncte. Şi personalitatea mea cuceritoare, evident.

— Pari neliniştită.

— Normal.

— O să fie abia peste trei săptămâni, iar tu nu eşti niciodată neliniştită.

Ce s-a întâmplat? Are vreo legătură cu crimele vampiristului? Mersi pentru sfat, apropo – Smith a fost super. Iar Bratt a venit şi ea cu nişte chestii utile, în felul ei. Ai văzut-o pe Isabelle Skøyen, fosta consilieră de la Afaceri Sociale? Ne-a sunat să ne întrebe dacă The Sunday Magazine ar

 224 

vrea să-l aibă pe Mikael Bellman invitat.

— Ca să poată răspunde criticilor pentru că Valentin Gjertsen n-a fost prins niciodată? Da, ne-a sunat şi pe noi. O femeie destul de insistentă, ca să folosesc un eufemism!

— Şi profiţi de şansă? Hristoase, orice are vreo legătură vagă cu vampiristul ajunge să fie publicat.

— Eu n-aş fi profitat. Însă colegii mei nu prea fac nazuri.

Mona tastă ceva pe iPadul ei şi i-l întinse Norei, care citi cu voce tare din ediţia online a VG:

— „Fosta consilieră de la Afaceri Sociale, Isabelle Skøyen, respinge criticile la adresa poliţiei din Oslo şi spune că şeful poliţiei controlează

absolut totul: Mikael Bellman şi poliţiştii săi l-au identificat deja pe criminalul vampirist şi acum îşi angrenează toate resursele în prinderea lui. Printre altele, şeful poliţiei l-a readus ca ajutor pe reputatul inspector criminalist Harry Hole, care s-a arătat mai mult decât dispus să-l sprijine pe fostul său ofiţer superior şi abia aşteaptă să-i pună cătuşele acestui pervers mizerabil.”

Nora îi dădu iPadul înapoi.

— Tendenţios! Şi despre Hole ce zici? L-ai arunca din patul tău?

— Categoric. Tu nu?

— Habar n-am, răspunse Nora uitându-se în gol. Nu l-aş arunca. Poate doar l-aş împinge un pic. Mai mult ceva de genul te-rog-pleacă-şi-nu-mă-atinge-acolo-şi-nici-acolo-şi-categoric-nu-acolo, chicoti ea.