— Inspector-şef Bratt?
— Ăăă, da?
— Sunteţi de acord? Sângele e mai important decât sexul pentru acest
178
vampirist?
— Nu am ce să comentez legat de acest subiect.
Katrine văzu că prezentatorul ia o decizie rapidă şi se întoarce spre Smith. Probabil că îşi imagina că de la el va obţine informaţii mai interesante.
— Herr Smith, vampiriştii cred despre ei înşişi că sunt vampiri? Cu alte cuvinte, că sunt nemuritori cât evită lumina soarelui, că îi pot transforma şi pe alţii muşcându-i şi aşa mai departe?
— Nu şi vampiristul clinic cu Sindromul Renfield. De fapt, e un lucru destul de nefericit că sindromul a căpătat numele lui Renfield, care fireşte că era servitorul contelui Dracula din romanul lui Bram Stoker. Ar fi trebuit să se numească Sindromul lui Noll, după psihiatrul care l-a identificat primul. Pe de altă parte, nici Noll n-a luat vampirismul în serios: a avut intenţia ca articolul lui despre vampirism să fie o parodie.
— Ar fi o exagerare să credem că acest individ s-ar putea să nu fie bolnav, ci să ia un medicament care să-i stârnească setea de sânge, aşa cum MDPV, aşa-numitele „săruri de baie”, i-au făcut pe cei care le-au folosit să atace străini şi să-i mănânce, în Miami şi New York în 2012?
— Nu. Când cei care iau MDPV devin canibali, sunt extrem de psihotici, incapabili să gândească sau să acţioneze raţional, iar poliţia îi poate prinde mânjiţi la gură – scuzaţi-mi gluma! –, pentru că ei nu fac nicio încercare să
se ascundă. Acum, vampiristul tipic este atât de mânat de setea de sânge, încât să scape nu e chiar primul lucru la care se gândeşte, însă în cazul nostru planificarea este atât de atentă, că el sau ea n-a lăsat absolut nicio dovadă în urmă, dacă este să le dăm crezare celor de la VG.
— Ea?
— Eu, ăăă, încercam să fiu corect politic. Vampiriştii sunt întotdeauna bărbaţi, mai cu seamă când atacurile sunt violente, cum e cazul aici.
Vampiristele au de obicei legătură cu auto-vampirismul, ele caută suflete asemănătoare ca să facă schimb de sânge, fac rost de sânge de la abatoare sau dau târcoale băncilor de sânge. Am avut o pacientă în Lituania care a mâncat de vii canarii mamei sale…
Katrine observă primul căscat al serii în public şi un râs solitar care se stinse foarte repede.
— La început colegii mei au crezut că au de-a face cu ceea noi cunoaştem drept disforie a speciei, adică atunci când pacientul crede că s-
179
a născut în specia greşită şi e de fapt altceva: în cazul nostru, pisică. Asta a durat însă până când ne-am dat seama că avem de-a face cu un caz de vampirism. Din nefericire, Psychology Today nu e de acord cu ideea, aşa că dacă vreţi să citiţi articolul despre caz va trebui să intraţi pe hallstein.psychologist.com.
— Inspector-şef Bratt, putem spune că acesta este un criminal în serie?
Katrine cugetă preţ de câteva secunde.
— Nu.
— Dar VG spune că Harry Hole, despre care se ştie că nu e străin de cazurile de crime în serie, a fost chemat să ajute la caz. Asta nu ne poate duce cu gândul că…?
— Uneori apelăm la ajutorul pompierilor chiar dacă n-a avut loc niciun incendiu.
Smith fu singura persoană care râse.
— Bun răspuns! Psihiatrii şi psihologii ar muri de foame dacă am primi pacienţi doar atunci când chiar e ceva în neregulă cu ei.
Afirmaţia asta chiar smulse o mulţime de hohote de râs, iar prezentatorul îi zâmbi recunoscător lui Smith. Katrine avea senzaţia că, dintre ei doi, Smith era cel căruia era de preferat să i se pună întrebări.
— Criminal în serie sau nu, consideraţi amândoi că acest vampirist urmează să lovească din nou? Sau va aştepta până la următoarea lună
plină?
— Nu vreau să speculez în această privinţă, răspunse Katrine, care surprinse o sclipire de iritare în privirea prezentatorului.
Ce dracu’, doar nu se aştepta să i se alăture la jocurile astea de salon tabloide?
— Nici eu n-aş specula, interveni Hallstein Smith. Nici nu e nevoie, pentru că ştiu. Un parafil – adică ceea ce noi numim, deşi mai degrabă
imprecis, o persoană perversă sexual – care nu primeşte tratament se opreşte rareori din proprie iniţiativă. Iar vampiristul nu o face niciodată.
Dar cred că faptul că cea mai recentă încercare de crimă a avut loc pe lună
plină este doar o coincidenţă şi că de pe urma ei v-aţi bucurat mai mult voi, mass-media, decât vampiristul.
Prezentatorul nu părea în niciun fel deranjat de înţepătura lui Smith. Ba chiar îl întrebă cu o încruntătură de om serios:
— Herr Smith, aţi spune că ar trebui să criticăm poliţia pentru că n-a
180
emis mai devreme un avertisment public că un vampirist umblă liber pe străzi, aşa cum aţi făcut în VG?
— Hmm!
