— Nu prea.
— În regulă. Oricum e o nebunie. În Turcia, dacă ţii cu oaspeţii şi ei câştigă, trebuie să te grăbeşti să ajungi imediat acasă ca să nu fii împuşcat.
— Hmm! Diferenţe religioase sau de clasă?
Barmanul se opri din lustruitul paharelor şi se uită la Harry.
— E vorba de cine câştigă.
Harry ridică din umeri.
— Desigur. Mă numesc Harry Hole şi… obişnuiam să lucrez ca detectiv pentru Serviciul de Investigaţii Criminale. Am fost chemat înapoi în…
— Elise Hermansen.
— Exact. Am citit în declaraţia ta de martor că ai avut un client cu cizme de cowboy fix în intervalul în care Elise şi partenerul ei s-au aflat aici.
— Corect.
172
— Îmi mai poţi spune şi altceva despre el?
— Nu prea. Din ce-mi amintesc, a sosit imediat după Elise Hermansen şi s-a aşezat în separeul de acolo.
— Ai apucat să-l vezi bine?
— Da, dar nu suficient de bine sau de atent ca să-ţi ofer o descriere.
Uite, de aici nu poţi să vezi în separeuri, iar bărbatul n-a comandat nimic înainte să dispară brusc. Lucru care se întâmplă destul de des – pesemne consideră că localul ăsta e prea liniştit. Aşa se prezintă situaţia cu barurile
– ai nevoie de o mulţime ca să atragi o mulţime. Dar nu l-am văzut când a plecat, aşa că nici nu m-am gândit cine ştie ce la el. În fine, femeia a fost omorâtă în apartamentul ei, nu-i aşa?
— Aşa e.
— Ar fi putut s-o urmărească până acasă?
— Mda, ar fi o posibilitate.
Harry se uită la barman şi adăugă:
— Mehmet, nu-i aşa?
— Aşa e.
Era ceva la tipul ăla care lui Harry îi plăcu din prima, ceea ce-l făcu să
spună exact ce gândea:
— Dacă nu-mi place cum arată barul, mă întorc chiar de la uşă, iar dacă
intru, comand ceva. Nu mă aşez pur şi simplu într-un separeu. E posibil ca el să fi urmărit-o încoace, apoi – după ce s-a lămurit cum stau lucrurile şi şi-a dat seama că femeia urma să plece în curând acasă fără partenerul de întâlnire – să fi mers în apartamentul ei şi să o aştepte acolo.
— Serios? Ce bolnav! Şi biata fată! Apropo de amărâţi, uite-l şi pe partenerul ei din seara aceea.
Mehmet înclină din cap spre uşă, iar Harry se întoarse în direcţia aia.
Fanii Galatasaray acoperiseră intrarea unui tip chel şi mai degrabă
supraponderal, îmbrăcat cu o vestă groasă şi cămaşă neagră. Acesta se aşeză la bar şi-l salută dând din cap pe barman, cu o expresie ţeapănă pe faţă.
— Una mare.
— Geir Sølle? întrebă Harry.
— Aş prefera să nu, răspunse bărbatul cu un râs găunos şi fără să-şi schimbe vreun pic expresia. Jurnalist?
— Poliţist. Aş dori să aflu dacă vreunul dintre voi îl recunoaşte pe acest
173
bărbat.
Harry puse pe tejghea un exemplar al portretului-robot al lui Valentin Gjertsen.
— Probabil că a trecut prin mai multe operaţii estetice extinse de când a fost făcut portretul, aşa că folosiţi-vă imaginaţia.
Mehmet şi Sølle cercetară poza. Clătinară amândoi din cap.
