— Da. De asemenea, niciun martor nu a văzut vreun bărbat în halat pe străzile din Sagene, de data asta nu cred să fi luat autobuzul.
— Şi-a parcat maşina aproape de uşa din spate. Deloc întâmplător că a reuşit să rămână ascuns timp de patru ani; e inteligent.
Harry îşi frecă uşor ceafa.
— Bun. Deci l-am alungat. Ce urmează?
— Verificăm camerele de supraveghere din magazinele şi benzinăriile din jurul băilor, în căutare de glugi şi poate de vreun halat care să iasă de sub un palton. Apropo, mâine-dimineaţă la prima oră voi tăia paltonul.
Există o găurică în unul dintre buzunare şi e posibil să fi alunecat ceva prin ea şi să fi rămas pe sub căptuşeală.
— Evită camerele de supraveghere.
— Crezi?
— Da. Dacă îl vedem e pentru că vrea el să fie văzut.
— Probabil ai dreptate.
Bjørn Holm îşi descheie canadiana. Fruntea palidă îi era umedă de sudoare.
Harry suflă fumul înspre Rakel.
— Ce e, Bjørn?
— Ce vrei să spui?
— N-ai venit până aici doar ca să-mi raportezi toate astea.
Bjørn nu răspunse. Harry aşteptă. Maşinăria continua să bipăie.
— E Katrine, răspunse Bjørn. Nu înţeleg. Am văzut în lista de apeluri că
a încercat să mă sune azi-noapte, dar când am sunat-o înapoi mi-a spus că
probabil telefonul ei m-a apelat din greşeală.
— Şi?
— La 3 dimineaţa? Doar nu doarme cu telefonul sub ea.
— Şi atunci, de ce n-ai întrebat-o?
— Pentru că n-am vrut s-o sâcâi. Are nevoie de timp. De spaţiu.
Seamănă cumva cu tine.
Bjørn luă ţigara de la Harry.
— Cu mine?
— O singuratică.
Harry luă ţigara înapoi exact când Bjørn se pregătea să tragă un fum.
— Chiar eşti, protestă Bjørn.
278
— Ce doreşti?
— Mă înnebuneşte să umblu de colo-colo fără să ştiu nimic. Aşa că mă
întrebam…
Bjørn îşi scărpină furios barba.
— Tu şi Katrine sunteţi apropiaţi. Ai putea…?
— Să verific terenul pentru tine?
— Ceva de genul. Trebuie să o fac să se întoarcă, Harry.
Harry îşi stinse ţigara de piciorul scaunului. Se uită la Rakel.
— Sigur. Am să discut cu Katrine.
— Dar fără ca ea să ştie…
