— …că vine de la tine.
— Mersi! Eşti un prieten de nădejde, Harry.
— Eu?
Harry puse chiştocul înapoi în pachetul de ţigări.
— Eu sunt un singuratic.
După ce Bjørn plecă, Harry închise ochii. Ascultă maşinăria.
Numărătoarea inversă.
279
24.
Marţi seară
Bărbatul se numea Olsen, iar localul pe care-l conducea se numea Olsen’s, însă ăsta-i era numele şi când îl preluase el, în urmă cu vreo 20 de ani. Unora li se părea neverosimilă o asemenea coincidenţă, dar cât de greu de crezut e ceva când tot timpul se petrec lucruri incredibile, zi de zi, clipă de clipă? Pentru că cineva trebuie să câştige la loterie, măcar asta e evident. Chiar şi aşa, persoana care câştigă nu doar că se gândeşte că e greu de crezut, ci că e de-a dreptul un miracol. Din acest motiv, Olsen nu credea în miracole. Însă cazul de faţă era unul extrem. Ulla Swart intrase şi se aşezase la masa lui Truls Berntsen, care stătea acolo de 20 de minute.
Miracolul consta în faptul că era o întâlnire aranjată. Pentru că Olsen n-avea nicio îndoială că e o întâlnire aranjată, doar petrecuse 20 de ani urmărind bărbaţi neliniştiţi, incapabili să stea nemişcaţi sau bătând darabana cu degetele în masă, în aşteptarea fetei visurilor lor. Miracolul era că, în tinereţe, Ulla fusese cea mai frumoasă fată din tot Manglerudul, iar Truls Berntsen, cea mai mare grămadă de rahat şi cel mai ratat din gaşca ce pierdea vremea prin mallul din Manglerud şi venea la Olsen’s.
Truls, sau Beavis, fusese umbra lui Mikael Bellman, care nici el nu se aflase pe lista de popularitate. Însă măcar arăta bine şi avea mereu vorbele la el, plus că reuşise să pună mâna pe fata după care oftau hocheiştii şi motocicliştii deopotrivă. Apoi devenise şeful poliţiei, aşa că era ceva de capul lui Mikael. Truls Berntsen, pe de altă parte: odată ratat, mereu ratat.
Olsen se duse la masa lor să le ia comanda, încercând să audă ce discutau la această întâlnire improbabilă.
— Eu am ajuns ceva mai devreme, începu Truls, arătând spre paharul de bere aproape gol din faţa sa.
— Eu am întârziat, spuse Ulla, trecându-şi geanta peste cap şi descheindu-se la haină. Aproape că n-am putut să scap.
— Oh? făcu Truls, luând rapid o gură mică de bere ca să ascundă cât de încordat era.
— Da, nu… nu e chiar uşor, Truls.
280
Femeia zâmbi scurt. Îl observă pe Olsen, care se ivise pe neauzite în spatele ei.
— Mai aştept un pic, spuse ea, iar el dispăru.
Mai aşteaptă? cugetă Truls. Oare voia să vadă cum va decurge? Şi va pleca dacă se va răzgândi? Dacă el nu se ridica la înălţimea aşteptărilor? Şi ce aşteptări avea, dat fiind că ei doi crescuseră practic împreună?
Ulla se uită în jur.
— Dumnezeule, ultima oară am fost aici la reuniunea de acum zece ani, îţi aminteşti?
— Nu, răspunse Truls. Eu n-am venit.
Ulla îşi smulgea scame din mânecile puloverului.
— Cazul de care vă ocupaţi acum e înfiorător. Păcat că nu l-aţi prins nici azi! Mi-a povestit Mikael ce s-a întâmplat.
— Mda, făcu Truls.
Mikael. Deci primul lucru pe care îl făcea era să îl aducă în discuţie şi să
i-l fluture în faţă ca pe un scut. Oare era tulburată sau pur şi simplu nu ştia ce voia?
— Şi ce-a spus?
— Că Harry Hole l-a folosit pe barmanul care l-a văzut pe ucigaş înainte de prima crimă. Mikael a fost foarte furios.
— Barmanul de la barul Jealousy?
— Cred că da.
— Pentru ce l-a folosit?
— Ca să meargă la baia aia turcească şi să-l caute pe criminal. Nu ştiai?
— Azi am fost ocupat cu… alte cazuri de crimă.
— Oh! Păi, mă bucur să te văd. Nu pot sta mult, dar…
— Suficient cât să-mi mai iau încă o bere?
