O văzu cum ezită. La naiba!
— Copiii? o întrebă.
— Poftim?
— Sunt bolnavi?
Truls văzu scurta expresie de derută de pe chipul Ullei înainte ca ea să
înhaţe vesta de salvare aruncată de el. Una pentru amândoi.
— Cel mic se simte cam rău.
Femeia se înfioră pe sub puloverul gros, părând că încearcă să se ascundă cu totul în el în timp ce se uita împrejur. Doar trei mese mai erau
281
ocupate, iar Truls presupunea că Ulla nu-l cunoştea pe niciunul dintre clienţi. Cu siguranţă părea ceva mai relaxată după acea scanare rapidă cu privirea.
— Truls?
— Da.
— Îţi pot pune o întrebare ciudată?
— Desigur.
— Ce doreşti?
— Doresc?
Mai luă o înghiţitură ca să câştige un pic de timp.
— Acum, vrei să spui?
— Vreau să spun ce vrei pentru tine? Ce-şi doreşte fiecare?
Vreau să-ţi dau jos hainele, să ţi-o trag şi să te aud cum ţipi după mai mult, răspunse Truls în gând. Iar după aia, vreau să te duci la frigider, să-mi aduci o bere rece şi să te cuibăreşti în braţele mele şi să-mi spui că
renunţi la tot pentru mine. La copii, la Mikael, la nenorocita aia de casă
superbă căreia i-am construit veranda, la tot. La toate pentru că vreau să
fiu cu tine, Truls Berntsen, pentru că acum, după asta, mi-e imposibil să
mă întorc la altcineva în afară de tine, tine, tine. Şi apoi vreau să ne-o mai tragem încă o dată.
— Să fii plăcut, nu?
Truls înghiţi.
— Categoric.
— Să fii plăcut de cei pe care îi placi. Alţii nu sunt la fel de importanţi, nu-i aşa?
Truls simţi că schiţează o strâmbătură involuntară, însă nu ştia ce ar trebui să însemne.
Ulla se aplecă în faţă şi-şi coborî vocea.
— Iar din când în când, când credem că nu suntem plăcuţi, când suntem călcaţi în picioare, am vrea să-i călcăm şi noi în picioare pe ei, nu-i aşa?
— Da, am vrea să-i călcăm şi noi în picioare.
— Însă acel imbold dispare de îndată ce îţi dai seama că suntem cu toţii plăcuţi până la urmă. Şi ştii ceva? În seara asta, Mikael a zis că mă place. În trecere, şi nu direct, însă…
Îşi muşcă buza de jos. Buza aia minunată, roşiatică, la care Truls se tot
282
holba de la 16 ani.
— Asta e tot ce contează, Truls. Nu ţi se pare ciudat?
— Foarte ciudat, răspunse el, uitându-se în jos la paharul gol.
Şi întrebându-se cum să exprime ceea ce gândea. Că faptul că uneori cineva spune că te place nu înseamnă nimic. Mai cu seamă când o spune nenorocitul de Mikael Bellman.
— Cred că n-ar trebui să-l mai las pe cel mic să mă aştepte.
