— Deci aici a început totul.

Intră, iar Harry se trezi încă o dată fascinat de faptul că acest tehnician criminalist nu deosebit de elegant se preschimba într-un adevărat balerin odată ce intra într-o scenă a crimei. Bjørn se ghemui lângă balta de sânge.

— Chiar acum îl iau de acolo.

— Mhm!

— Patru plăgi oarbe, Harry. Câte sunt de la…?

— Trei. Hallstein nu l-a împuşcat decât o singură dată.

Bjørn Holm schiţă o grimasă.

— El a împuşcat un tip înarmat, Harry. Tu te-ai gândit cumva ce le vei spune celor de la Afaceri Interne legat de gloanţele trase de tine?

Harry ridică din umeri.

— Adevărul, fireşte. Că era întuneric şi că Valentin ţinea o creangă în încercarea de-a mă păcăli să cred că e înarmat. Ştia că e terminat, aşa că

voia să-l împuşc, Bjørn.

— Orişicât. Trei gloanţe în pieptul unui tip neînarmat…

Harry dădu aprobator din cap.

 359 

Bjørn inspiră adânc, apoi se uită peste umăr şi-şi coborî vocea:

— Dar normal că era întuneric, ploua cu găleata, iar prin pădure vuia furtuna. Iar dacă ar fi să merg acum şi s-arunc o privire, sigur ar fi o şansă

să găsesc un pistol în locul în care s-a prăbuşit Valentin.

Cei doi se uitară unul la altul în vreme ce vântul făcea pereţii să

scârţâie.

Harry văzu cum se înroşesc obrajii lui Bjørn. Şi înţelese ce-l costase. Ştia că stă acolo în faţa lui şi-i oferă lui Harry mai mult decât îi datora în realitate. Îi oferea tot ce avea mai scump. Valorile pe care le împărtăşeau amândoi, codul lor moral. Sufletul lui, al lor.

— Îţi mulţumesc! Îţi mulţumesc, prietene, dar va trebui să te refuz!

Bjørn clipi de două ori, apoi înghiţi în sec. Scoase un fel de hârâit prelung, tremurător, apoi un chicotit scurt, stânjenitor, de uşurare.

— Mai bine m-aş întoarce la treabă, adăugă.

— Dă-i bătaie! îl îndemnă Harry.

Bjørn rămase în faţa lui, ezitând. Ca şi cum voia să spună ceva sau să

facă un pas în faţă şi să-i ofere o îmbrăţişare. Harry se aplecă iar spre ecranul computerului.

— Vorbim cât de curând, Bjørn.

Pe ecran, urmări umerii cocârjaţi ai criminalistului care ieşea din hambar.

Îşi trânti pumnul pe tastatură. Ceva de băut. Futu-i, futu-i! Doar un păhărel.

Privirea îi poposi iarăşi la omul-liliac.

Ce spusese Hallstein?

Ştia. Ştia unde sunt.

 360 

32.

Miercuri noapte

Mikael Bellman stătea cu braţele încrucişate la piept, întrebându-se dacă poliţia din Oslo organizase vreodată o conferinţă la 2 noaptea. Se rezema de peretele din stânga podiumului, uitându-se prin sala în care se afla un amestec de redactori ai ediţiei de seară şi de la ştiri, care ar fi trebuit probabil să acopere ravagiile produse de Emilia, şi reporteri adormiţi care fuseseră târâţi jos din pat. Mona Daa purta echipamentul de sală pe sub pelerina de ploaie şi părea complet trează.

Pe podium, lângă şeful Investigaţiilor Criminale, Gunnar Hagen, Katrine Bratt trecea în revistă percheziţia din apartamentul lui Valentin Gjertsen din Sinsen şi drama ce urmase la ferma lui Hallstein Smith. Bliţurile continuau să fulgere, iar Bellman ştia că aparatele foto s-ar fi îndreptat spre el chiar dacă n-ar fi stat sus, aşa că încercă să-şi compună expresia sugerată de Isabelle, când o sunase mai devreme. Serios, dar cu bucuria interioară a învingătorului.

— Aminteşte-ţi că au murit oameni, deci fără rânjete sau entuziasm evident. Închipuie-ţi că eşti generalul Eisenhower în Ziua Z, că eşti liderul care poartă responsabilitatea atât pentru victorie, cât şi pentru tragedie, spusese Isabelle.

Bellman îşi înăbuşi un căscat. Ulla îl trezise când ajunsese acasă după

seara în oraş cu fetele. Nu-şi mai aducea aminte să fi văzut-o beată de când erau tineri. Apropo de oameni beţi: Harry Hole stătea alături, iar dacă Bellman n-ar fi ştiut, ar fi putut jura că fostul detectiv se îmbătase de curând. Arăta mai obosit decât oricare dintre reporteri, iar pe hainele lui umede se simţea trăscăul, nu-i aşa?

Un accent de Rogaland răsună în sală:

— Apreciez că nu vreţi să daţi publicităţii numele poliţistului care l-a împuşcat pe Valentin Gjertsen, dar cu siguranţă ne puteţi dezvălui dacă

Valentin era înarmat sau a ripostat şi el?

— Cum spuneam, dorim să aşteptăm până stabilim toate detaliile înainte să le facem publice, răspunse Katrine, apoi îi făcu semn Monei Daa, care tot dădea din mână.

— Dar eşti dispusă să ne dezvălui detaliile din jurul implicării lui

 361 

Hallstein Smith?

— Da, răspunse Katrine. Avem detaliile cu privire la acest subiect pentru că avem o înregistrare a evenimentului, plus că mai şi stăteam de vorbă la telefon cu Smith când s-a întâmplat.

— Aşa ai zis, dar el cu cine vorbea?

— Cu mine. Şi cu Harry Hole.