— Ce discutaţi voi doi? întrebă Katrine, uitându-se după Bjørn în timp ce conducea în sus pe liniştita Grønlandsleiret.

— Am făcut sex? întrebă Harry.

— Poftim?

— Nu-mi amintesc nimic din timpul serii. Nu ne-am tras-o?

Katrine nu-i răspunse, aparent atentă să se oprească exact pe linia albă

din faţa semaforului roşu. Harry aştepta.

Semaforul se făcu verde.

— Nu, răspunse Katrine, apăsând acceleraţia şi eliberând ambreiajul.

Nu am făcut sex.

 364 

— Bine, replică Harry, apoi scoase un fluierat.

— Erai prea beat.

— Poftim?

— Erai prea beat. Ai adormit.

Harry închise ochii.

— Căcat!

— Da, asta mi-am zis şi eu.

— Nu-i vorba de asta. Rakel e în comă. În timp ce eu…

— În timp ce tu te străduieşti din răsputeri să i te alături. Las-o baltă, Harry, s-au întâmplat şi lucruri mai nasoale.

La radio, un glas monoton anunţa că Valentin Gjertsen, aşa-numitul vampirist, fusese împuşcat mortal la miezul nopţii. Iar Oslo înfruntase şi supravieţuise primei sale furtuni tropicale. Katrine şi Harry străbăteau în linişte Majorstua şi Vinderen, îndreptându-se spre Holmenkollen.

— Ce mai zici despre Bjørn în ultima vreme? întrebă Harry. Vreo posibilitate ca voi doi să vă mai daţi o şansă?

— Ţi-a cerut el să mă întrebi?

Harry nu răspunse.

— Credeam că se întâmplă ceva între el şi Lien Cumva.

— Eu nu ştiu nimic despre asta. Bine, gata! Mă poţi lăsa aici.

— Nu vrei să te duc până în faţa casei?

— N-ai face decât să-l trezeşti pe Oleg. Aici e perfect. Mersi!

Harry deschise portiera, dar nu coborî.

— Da?

— Mhm! Nimic.

Coborî.

Harry urmări cum dispar stopurile maşinii, apoi porni pe aleea către casă.

Stătea acolo, înălţându-se şi mai întunecată decât însuşi întunericul.

Nicio lumină. Nicio suflare de om.

Descuie şi apoi deschise uşa.

Văzu pantofii lui Oleg, dar nu auzi nimic.

Îşi dădu hainele jos în spălătorie şi le puse în coş. Merse în dormitor şi-şi luă haine curate. Ştia că n-o să poată dormi, aşa că se întoarse în bucătărie. Puse de cafea şi se uită pe geam.

 365 

Gândindu-se. Apoi împinse gândurile departe şi-şi turnă cafeaua, ştiind că nu avea s-o bea. Putea să se întoarcă la barul Jealousy, dar nici de alcool nu avea chef. Dar urma să aibă. Mai târziu.

Gândurile reveniră.

Erau doar două.

Şi erau cele mai simple şi mai puternice.

Unul spunea că, dacă Rakel n-o să supravieţuiască, el o s-o urmeze pe aceeaşi cale.

Celălalt spunea că, dacă ea supravieţuia, el o s-o părăsească. Pentru că

Rakel merita mai mult şi pentru că n-ar trebui să-l părăsească ea.

Mai apăru şi-al treilea.

Harry îşi coborî capul între mâini.

Gândul dacă el voia ca ea să supravieţuiască sau nu.

La naiba, la naiba!