Harry clătină din cap.
— N-am apucat deloc să-i văd noul chip.
Bjørn încuviinţă lent fără să-şi smulgă privirea de la Harry.
— Înţeleg. Păcat! Mare păcat!
— Mhm!
Harry se uită la mucul de ţigară zdrobit din faţa pantofului.
— OK. Ne ducem înăuntru să aruncăm o privire.
— Distracţie plăcută!
Îi urmări cum se îndepărtează. Fotoreporterii se adunaseră deja în faţa cordonului, iar acum începeau să sosească şi jurnaliştii. Poate că ştiau ceva, poate că nu, poarte că pur şi simplu nu îndrăzneau, însă îl lăsară pe Harry în pace.
Opt ore.
Opt ore de mâine-dimineaţă.
Într-un răstimp de încă o zi, Valentin ar mai putea omorî pe cineva.
Futu-i!
— Bjørn! strigă el exact când colegul său punea mâna pe clanţă.
301
— Harry, Bjørn, zise Ståle Aune, rămânând în prag.
— Scuze că am sunat atât de târziu, putem intra? începu Harry.
— Desigur.
Aune ţinu uşa deschisă, iar Harry şi Bjørn intrară în casa familiei Aune.
O femeie mărunţică şi mai subţirică decât soţul ei, dar cu un păr exact la fel de cenuşiu ca al lui, se grăbi să-i întâmpine cu paşi rapizi şi eleganţi.
— Harry! susură ea. Am zis eu că tu eşti, a trecut atâta timp! Ce mai face Rakel, au aflat mai multe?
Harry clătină din cap şi o lăsă pe Ingrid să-l atingă în treacăt cu buzele pe obraz.
— Cafea sau e prea târziu? Ceai verde?
Bjørn şi Harry răspunseră că „da, sigur” şi „nu, mulţumim” simultan, iar Ingrid dispăru în bucătărie.
În living se aşezară pe nişte fotolii joase. Pereţii erau plini de rafturi cu cărţi, de la ghiduri de călătorie la atlase vechi şi cărţi de poezie, romane grafice şi volume academice masive. Dar mai ales romane.
— Vezi că deja citesc cartea pe care mi-ai dat-o?
Ståle ridică volumul care rămăsese deschis cu cotorul în sus pe masa de lângă fotoliul său şi i-l arătă lui Bjørn.
— Édouard Levé. Suicide. Mi-a dat-o Harry când am împlinit 60 de ani.
Presupun că era timpul.
Bjørn şi Harry râseră. Evident nu pe deplin convingător, pentru că Ståle se încruntă.
— S-a întâmplat ceva?
Harry îşi drese glasul.
— Valentin a mai omorât pe cineva în această seară.
— Mă doare să aud asta, replică Ståle şi clătină din cap.
— Şi n-avem niciun motiv să credem că are de gând să se oprească.
— Nu. Nu, nu aveţi, se arătă de acord psihologul.
— De aceea ne aflăm aici şi îmi vine foarte greu, Ståle.
Ståle Aune oftă.
— Hallstein Smith nu e de ajuns, aşa că vrei să preiau eu sarcina, nu-i aşa?
— Nu. Avem nevoie…
