— Nu cântă, de aceea e atât de minunată, zise Øystein. Taylor Swift, 1989.

Harry dădu aprobator din cap. Îşi amintea că Swift sau studioul ei de producţie nu voiseră să pună albumul pe Spotify, în schimb scoseseră o versiune fără niciun vers.

— N-am căzut de acord că astăzi vor fi doar femei trecute de 50 de ani?

 380 

întrebă Harry.

— N-ai auzit ce-am spus? făcu Øystein. Ea nu cântă.

Harry renunţă la ideea contrazicerii unei asemenea logici.

— Lumea a venit devreme astăzi.

— Cârnat din carne de aligator, răspunse Øystein, arătând spre cârnaţii lungi şi afumaţi ce atârnau deasupra tejghelei. În prima săptămână au venit pentru că erau o ciudăţenie, însă acum s-au întors pentru că mai vor.

Poate c-ar trebui să schimbăm numele în Alligator Joe’s, Everglades sau…

— Jealousy e în regulă.

— Bine, bine, încercam să fiu proactiv. Totuşi, cineva va fura ideea.

— Vom avea alta până atunci.

Harry puse cezve-ul pe placa încinsă şi se răsuci exact când o siluetă

familiară intra pe uşă.

Îşi încrucişă braţele la piept, în timp ce bărbatul bătea din picioarele încălţate cu ghete şi arunca priviri încruntate prin încăpere.

— S-a întâmplat ceva? întrebă Øystein.

— Nu cred, răspunse Harry. Ai grijă să nu dea cafeaua în fiert.

— Tu şi chestia asta turcească „să nu dea cafeaua în fiert”.

Harry ocoli tejgheaua şi se apropie de bărbat, care se descheia la haină.

Din el ieşeau aburi.

— Hole, începu el.

— Berntsen, replică Harry.

— Am ceva pentru tine.

— De ce?

Truls Berntsen râse-mârâi.

— Nu vrei să ştii ce e?

— Doar dacă mă va mulţumi răspunsul la prima întrebare.

Harry văzu că Truls încearcă să schiţeze un surâs indiferent, însă nu reuşi, aşa că-n schimb înghiţi în sec. Iar roşeaţa de pe chipul lui plin de cicatrici desigur că era rezultatul trecerii bruşte de la frigul de afară.

— Eşti un nemernic, Hole, dar atunci mi-ai salvat viaţa.

— Nu mă face să regret! Scuipă tot!

Berntsen scoase la iveală un dosar din buzunarul interior al hainei.

— Lemmy – adică Lenny Hell. Vei vedea că a luat legătura atât cu Elise Hermansen, cât şi cu Ewa Dolmen.

— Chiar aşa?

 381 

Harry se uită la dosarul galben legat cu bandă de cauciuc pe care Truls Berntsen i-l întindea.

— Şi de ce nu te-ai dus la Bratt cu el?

— Pentru că ea – spre deosebire de tine – trebuie să se gândească la propria carieră şi ar fi trebuit să meargă cu el la Bellman.

— Şi?

— Mikael va prelua săptămâna viitoare portofoliul de la Justiţie. Şi nu vrea nicio pată în caietul de caligrafie.

Harry se uită la Truls. Îşi dăduse de mult seama că Berntsen nu era atât de prost pe cât părea.

— Vrei să spui că el nu vrea ca acest caz să fie iar răscolit?

Berntsen ridică din umeri.

— Cazul vampiristului a fost foarte aproape să-i strice aranjamentele lui Mikael. După care s-a transformat în cel mai mare succes. Deci nu, nu va dori să strice acea imagine.

— Îmi oferi aceste hârtii deoarece îţi faci griji că altfel ar putea sfârşi într-un sertar al şefului poliţiei?

— Îmi fac griji că vor sfârşi într-un tocător de hârtie, Hole.

— Bine! Dar tot nu mi-ai răspuns la întrebare. De ce?

— N-ai auzit? Tocătorul de hârtie.

— De ce ţie, Truls Berntsen, îţi pasă de aşa ceva? Şi fără bazaconii, că

ştiu cine şi ce eşti!