Ulla.

 38 

4.

Joi, spre seară

Katrine Bratt se uita prin sala de şedinţe.

Opt detectivi, patru analişti şi un criminalist, cu toţii la dispoziţia ei. Şi toţi o urmăreau ca nişte vulturi. Inspectorul-şef cel nou, şi femeie pe deasupra. Şi tocmai colegele o priveau cu cel mai mare scepticism. Adesea se întreba dacă era chiar atât de diferită de alte femei. Acestea aveau un nivel al testosteronului de 5-10% din cel al colegilor, în timp ce al ei se apropia de 25%. Lucru care n-o transformase într-o matahală păroasă şi musculoasă, cu un clitoris mare cât un penis, dar din ce ştia, o făcea mult mai dornică decât prietenele ei recunoscuseră vreodată că ar fi. Sau

„fioros de dornică”, cum obişnuia să se exprime Bjørn când lucrurile se dezlănţuiau, iar ea lua o pauză de la lucru pentru a trage o fugă până în Bryn, unde el i-o trăgea în debaraua goală din spatele laboratorului, făcând să se zguduie cutiile cu flacoane şi tuburile cu teste.

Katrine tuşi, porni funcţia de înregistrare a telefonului mobil şi începu:

— Joi, 22 septembrie, ora 16:00, sala de şedinţe 1 de la Serviciul de Investigaţii Criminale, prima întâlnire din cadrul anchetei preliminare a cazului de crimă Elise Hermansen.

Îl văzu pe Truls Berntsen că se strecoară înăuntru şi se aşază undeva în spate.

Katrine începu prin a explica ceea ce majoritatea celor din cameră ştiau deja: că Elise Hermansen fusese descoperită în acea dimineaţă şi că

probabil cauza morţii era pierderea de sânge provocată de rănile de la gât.

Încă nu apăruse niciun martor, nu aveau niciun suspect şi nicio probă

fizică concludentă. Materia organică pe care o descoperiseră în apartament, care părea să fi fost de origine umană, fusese trimisă pentru analiză ADN şi sperau să primească rezultatele într-o săptămână. Alte posibile probe fizice erau examinate de criminalişti. Cu alte cuvinte, nu aveau nimic.

Văzu cum vreo doi dintre cei prezenţi îşi încrucişează braţele la piept şi expiră zgomotos, gata să caşte. Ştia prea bine ce le trece prin minte: toate astea erau evidente, o simplă repetare, nu aveau de ce să se apuce, nu destul încât să renunţe la ce aveau în lucru ca să se ocupe de asta. Le

 39 

spuse că ea ajunsese la concluzia că ucigaşul se afla deja în apartament când Elise sosise acasă, dar simţi şi singură că suna pur şi simplu a fanfaronadă. Dorinţa unui şef nou de-a impune respect. Începea să se simtă disperată şi se gândi la ce-i spusese Harry, când îl sunase ca să-i ceară sfatul.

— Prinde criminalul, replicase el.

— Harry, nu asta te-am întrebat. Te-am întrebat cum conduci o echipă

de detectivi care n-are încredere în tine.

— Iar eu ţi-am dat răspunsul.

— Să prinzi un singur criminal nu va rezolva…

— Va rezolva totul.

— Totul? Mai precis, pentru tine ce-a rezolvat, Harry? Din punct de vedere strict personal?

— Nimic. Dar tu m-ai întrebat în calitate de lider.

Katrine se uită iar prin cameră, ajunse la capătul altei fraze inutile, trase adânc aer în piept şi remarcă o mână care bătea uşor darabana în mânerul unui scaun.

— Dacă nu cumva Elise Hermansen l-a lăsat pe acest individ să intre în apartament ieri-seară şi l-a lăsat acolo, apoi a ieşit, atunci căutăm o persoană pe care ea o cunoaşte. Aşa că i-am cercetat telefonul şi computerul. Tord?

Tord Gren se ridică în picioare. Primise porecla Bărzoiul, pentru că

aducea cu o pasăre de apă cu gâtul său neobişnuit de lung, nasul ca un cioc şi mâinile extrem de lungi, a căror amplitudine era mai mare decât înălţimea lui. Ochelarii rotunzi de modă veche şi părul creţ ce-i atârna de ambele părţi ale feţei îl făceau să arate ca un personaj din anii 1970.

— Am intrat în iPhone-ul ei şi am verificat lista de mesaje şi apeluri efectuate şi primite în ultimele trei zile. Nimic în afară de apeluri legate de muncă. Colegi şi clienţi, începu Tord, fără să-şi desprindă ochii din tabletă, ca şi cum nu se omora după contactul vizual.

— Niciun prieten? Părinţi? întrebă Magnus Skarre, analist tactic.

— Cred că asta am spus, replică Tord.

Nu neprietenos, doar precis.

— Acelaşi lucru e valabil şi pentru e-mailuri. Strict legate de muncă.

— Firma de avocatură a confirmat că Elise lucra foarte multe ore peste program, adăugă Katrine.

 40 

— Femeile singure tind să o facă, interveni Skarre.

Katrine se uită resemnată în direcţia detectivului solid şi scund, chiar dacă ştia că acel comentariu nu fusese îndreptat împotriva ei. Skarre nu era nici maliţios, nici destul de spontan pentru aşa ceva.

— Computerul nu-i era protejat de parolă, însă n-am găsit cine ştie ce, continuă Tord. Îl folosea doar pentru a citi ştiri sau a căuta informaţii pe Google. Intra pe nişte site-uri porno, doar chestii obişnuite, şi nu există

niciun semn că a luat vreodată legătura cu cineva prin intermediul lor.

Singura chestie mai dubioasă pe care pare s-o fi făcut în ultimii doi ani a fost să urmărească Jurnalul pe Popcorn Time.

Întrucât Katrine nu-l cunoştea suficient de bine pe expertul IT, nu era sigură dacă prin „dubioasă” se referea la folosirea unui server pirat sau la gustul în materie de filme. Dacă era după ea, ar fi zis că e vorba de a doua variantă. Ei îi era dor de Popcorn Time.

— Am încercat câteva parole evidente pentru contul ei de Facebook, zise Tord mai departe. Fără rezultat, aşa că am formulat o cerere de sechestru către Kripos.

— O cerere de sechestru? întrebă Anders Wyller de pe rândul din faţă.

— O cerere către tribunal, răspunse Katrine. Orice cerere de-a accesa un cont de Facebook trebuie să treacă pe la Kripos şi pe la tribunal, şi chiar şi după aprobarea lor, tot trebuie să mergi la un tribunal din SUA şi abia apoi la Facebook. În cel mai bun caz durează câteva săptămâni, dar mai degrabă luni.

— Asta-i tot, încheie Tord.

— Încă o ultimă întrebare de novice, insistă Wyller. Cum i-aţi intrat în telefon? Amprentă de la cadavru?

Tord se uită scurt la Wyller, apoi îşi feri privirea şi clătină din cap.

— Atunci, cum? iPhone-urile vechi au o parolă din patru cifre. Asta înseamnă zece mii de…

— Microscop, îl întrerupse Tord în timp ce tasta ceva pe tabletă.