— Ştii foarte bine că nu mi-aş lăsa niciodată familia…

— Să ne laşi? Deja ne-ai…

— …şi sper, Ulla, că nici ţie nu-ţi trece prin cap să faci aşa ceva. Nu pornind de la o gelozie lipsită de orice temei pe o femeie cu care am vorbit la telefon din motive strict profesionale.

— Femeia a fost doar politician local pentru scurtă vreme, Mikael. Ce-ar avea ea să-ţi spună?

— Printre altele, ce să nu faci dacă vrei să supravieţuieşti în politică.

Asta a fost experienţa pe care au căutat-o la ea când au angajat-o. De exemplu, să nu-ţi trădezi idealurile. Sau pe cei apropiaţi. Ori responsabilităţile şi obligaţiile. Şi, dacă faci o greşeală, să-ţi ceri scuze şi data viitoare să încerci să procedezi cum trebuie. E-n regulă să faci greşeli.

Dar trădarea nu e în regulă. Iar eu nu vreau să fac asta, Ulla.

O luă iar de mână şi de data asta ea nu şi-o mai retrase.

— Ştiu că n-am dreptul să-ţi cer prea multe după ce s-a întâmplat, dar dacă urmează să fac asta, voi avea nevoie de încrederea şi de sprijinul tău.

 34 

Trebuie să mă crezi.

— Cum să…?

— Haide!

Se ridică fără să-i dea drumul la mână şi o trase după el la fereastră. O

aşeză cu faţa la oraş. Rămase în spatele ei şi-i puse mâinile pe umeri. Cum Sediul Central al poliţiei se afla în vârful unui deal, puteau vedea jumătate din Oslo întins sub ei în lumina soarelui.

— Nu vrei să mă ajuţi să fac ceva important, Ulla? Nu vrei să mă ajuţi să

creez un viitor mai sigur pentru copiii noştri? Pentru vecinii noştri? Pentru acest oraş? Pentru ţara noastră?

Simţea că vorbele sale au efect asupra ei. Hristoase, aveau efect chiar şi asupra lui – era destul de mişcat. Cu toate că erau mai mult sau mai puţin împrumutate din notiţele pe care şi le făcuse când se gândise ce să

spună presei. Nu aveau să treacă multe ore până să i se propună în mod oficial postul de ministru şi să spună „da”, iar ziarele, televiziunile şi radiourile să-l caute pentru declaraţii.

Truls Berntsen fu oprit de către o femeie scundă când el şi Wyller intrau în atrium, înainte de conferinţa de presă.

— Mona Daa, VG. Te-am mai văzut.

Se întoarse cu spatele la Truls şi zise:

— Dar tu pari să fii cineva nou la Investigaţii Criminale?

— Corect, răspunse Wyller.

Truls o studia pe Mona Daa din lateral. Avea un chip atrăgător. Lătăreţ

– o moştenire sami, probabil. Însă el nu-i mai apreciase niciodată cu adevărat corpul. Hainele colorate şi largi pe care le purta o făceau să

semene mai degrabă cu un critic de operă de modă veche decât cu un reporter dur, specializat în cazuri de crimă. Chiar dacă nu părea mult trecută de 30 de ani, Truls nu se putea abţine să-şi închipuie că femeia era pe-aici de-o eternitate: puternică, perseverentă şi rezistentă, ar fi fost nevoie de ceva zdravăn ca s-o doboare pe Mona Daa. Şi mai mirosea şi ca un bărbat. Se zvonea că foloseşte aftershave Old Spice.

— Nu ne-aţi oferit cine ştie ce la conferinţa de presă.

Mona Daa zâmbi, aşa cum zâmbesc jurnaliştii când vor ceva. Doar că de data asta nu părea să vrea doar informaţii. Ochii îi rămâneau lipiţi de Wyller.

 35 

— Îndrăznesc să spun că nu mai avem altceva în plus, răspunse Wyller, zâmbind şi el.

— Am să te citez exact, replică Mona Daa în timp ce-şi lua notiţe.

Numele?

— Ce anume să citezi?

— Că poliţia nu are nimic în plus faţă de ce-au zis deja Hagen şi Bratt la conferinţa de presă.

Truls zări o scurtă expresie de panică în ochii lui Wyller.

— Nu, nu, nu asta am vrut să spun… Eu… Te rog să nu scrii asta!

Mona continuă să scrie în timp ce răspundea:

— Eu m-am prezentat drept reporter, ar fi trebuit să fie evident că mă

aflu aici în interes de serviciu.

Wyller se uită la Truls după ajutor, însă acesta nu zise nimic. Cu siguranţă acum tipul cel nou nu mai era la fel de mândru ca atunci când le impresionase pe studentele alea.

Wyller se tot foia şi încerca să-şi îngroaşe glasul.

— Nu sunt de acord să foloseşti acel citat.

— Înţeleg. Atunci te voi cita şi cu asta, ca să scot în evidenţă că poliţia încearcă să bage pumnul în gură presei, răspunse Daa.

— Eu… nu, asta…

Wyller afişa acum un roşu furios, iar Truls făcea adevărate eforturi să

nu râdă.

— Relaxează-te, glumeam doar, replică Mona Daa.

Anders Wyller se holbă câteva secunde la ea înainte să expire.