— O femeie singură cu un serviciu solicitant… răspunse Bjørn fără s-o privească.
Katrine îşi încrucişă braţele la piept.
— Bjørn, ce încerci să spui de fapt?
— Poftim?
Chipul lui palid se îmbujoră uşor şi ochii i se măriră şi mai mult.
— Că sunt o uşuratică? Bun, dacă chiar vrei să ştii, eu…
— Nu!
Bjørn ridică mâinile ca pentru a se apăra.
— N-am vrut să sune aşa. A fost doar o glumă proastă.
Katrine ştia c-ar fi trebuit să-i fie milă. Şi chiar îi era, oarecum. Doar că
nu genul de milă care te face să-ţi doreşti să-i oferi cuiva o îmbrăţişare.
Genul acesta aparte de milă era mai degrabă o luare în derâdere, ar fi vrut să-l plesnească, să-l umilească. Şi de aceea îl şi părăsise – pentru că nu voia să-l vadă pe Bjørn Holm, un om foarte cumsecade, umilit. Katrine Bratt trase adânc aer în piept.
— Aşadar, bărbaţi?
— Majoritatea firelor de păr sunt scurte. Va trebui să aşteptăm analizele de confirmare. Cu siguranţă am recoltat suficient ADN cât să ţină
ocupat o bucată de vreme Laboratorul Naţional de Criminalistică.
— OK, zise Katrine, întorcându-se iar la cadavru. Vreo idee cu ce-ar fi putut fi înjunghiată? Sau hăcuită, dat fiind că există o mulţime de incizii extrem de apropiate una de alta.
— Nu-i foarte simplu de observat, dar par să formeze un model. Două
modele, de fapt.
— Cum?
Bjørn se apropie de cadavru şi arătă spre gâtul femeii, sub părul scurt şi blond.
— Vezi că inciziile formează două ovale mici care se încalecă, unul aici…
şi unul aici?
25
Katrine înclină capul.
— Acum, că zici…
— Ca nişte muşcături.
— Oh, futu-i! bolborosi Katrine. Un animal?
— Cine ştie? Dar imaginează-ţi un pliu de carne desprins şi apăsat apoi când se întâlnesc falca de sus şi cea de jos. Asta ar lăsa o asemenea urmă…
Bjørn scoase o hârtie semitransparentă din buzunar şi Katrine recunoscu imediat ambalajul în care el îşi lua prânzul în zilele de lucru.
— În fine, pare că s-ar potrivi cu muşcătura cuiva din Toten.
— Dinţii umani nu i-ar fi putut face aşa ceva la gât.
— De acord. Dar modelul e uman.
Katrine îşi umezi buzele.
— Există oameni care-şi pilesc dinţii pentru a-i face mai ascuţiţi.
— Dacă au fost dinţi, atunci s-ar putea să găsim salivă în jurul rănilor. În orice caz, dacă au stat pe covorul din hol când a muşcat-o, urmele de dinţi sugerează că stătea în spatele ei şi că e mai înalt.
— Ofiţerul criminalist nu a găsit nimic sub unghiile ei, bănuiesc că a ţinut-o strâns, continuă Katrine. Un bărbat puternic, de talie medie sau mai înalt, cu dinţi de prădător.
Rămaseră în tăcere, uitându-se la cadavru. Ca un cuplu tânăr într-o expoziţie de artă formulând păreri cu care să-i impresioneze pe alţii, se gândi Katrine. Singura diferenţă era că Bjørn nu încerca niciodată să-i impresioneze pe alţii. Ea era responsabilă de asta.
Katrine auzi paşi pe hol.
— Nu mai intră nimeni aici! strigă ea.
— Voiam doar să te informez că au fost oameni acasă doar în două
