aflu aici în interes de serviciu.
Wyller se uită la Truls după ajutor, însă acesta nu zise nimic. Cu siguranţă acum tipul cel nou nu mai era la fel de mândru ca atunci când le impresionase pe studentele alea.
Wyller se tot foia şi încerca să-şi îngroaşe glasul.
— Nu sunt de acord să foloseşti acel citat.
— Înţeleg. Atunci te voi cita şi cu asta, ca să scot în evidenţă că poliţia încearcă să bage pumnul în gură presei, răspunse Daa.
— Eu… nu, asta…
Wyller afişa acum un roşu furios, iar Truls făcea adevărate eforturi să
nu râdă.
— Relaxează-te, glumeam doar, replică Mona Daa.
Anders Wyller se holbă câteva secunde la ea înainte să expire.
— Bun-venit în joc. Jucăm dur, dar corect. Iar dacă putem, ne ajutăm reciproc. Am dreptate, Berntsen?
Truls mormăi ceva şi lăsă la latitudinea lor cum să interpreteze.
Daa îşi răsfoia carneţelul.
— N-am să mă deranjez să repet întrebarea dacă aţi identificat vreun suspect, se poate ocupa şefa voastră de asta, dar daţi-mi voie să pun nişte întrebări mai generale despre anchetă.
— Dă-i bătaie! zâmbi Wyller, arătând că îşi recăpătase controlul.
— Într-o anchetă de crimă de genul ăsta atenţia se concentrează
mereu asupra foştilor parteneri sau iubiţi?
Anders Wyller tocmai se pregătea să răspundă, când Truls îi puse o mână pe umăr şi interveni:
36
— Deja o am în faţa ochilor, Daa: „Poliţiştii nu sunt dispuşi să dezvăluie dacă au deja un suspect, însă o sursă din cadrul poliţiei a dezvăluit pentru VG că ancheta se concentrează pe foştii parteneri şi iubiţi”.
— La naiba! făcu Mona Daa, care continua să scrie în carneţel. Nu te ştiam atât de deştept, Berntsen.
— Nici eu nu ştiam că îmi cunoşti numele.
— Ei, ştii cum e: toţi poliţiştii au o reputaţie. Iar Serviciul de Investigaţii Criminale nu e chiar aşa de mare ca să nu pot ţine pasul. Dar despre tine n-am nimic, bobocule.
Anders Wyller zâmbi anemic.
— Văd că ai hotărât să rămâi tăcut, dar îmi poţi spune măcar cum te numeşti.
— Anders Wyller.
— Aşa poţi lua legătura cu mine, Wyller.
Îi întinse o carte de vizită şi – după o ezitare aproape imperceptibilă – îi oferi una şi lui Truls.
— Cum spuneam, obişnuim să ne ajutăm reciproc. Şi plătim şi bine, dacă pontul e bun.
— Doar nu le oferiţi bani poliţiştilor? întrebă Wyller, care luă apoi cartea de vizită şi o băgă în buzunarul blugilor.
— De ce nu? zise ea, iar privirea i se intersectă scurt cu a lui Truls. Un pont e un pont. Aşadar, dacă ai ceva, dă-ne doar un telefon. Sau treci pe la Gain Gym, sunt acolo pe la ora 21:00, aproape în fiecare seară. Am putea transpira împreună…
— Eu prefer să transpir pe afară, răspunse Wyller.
Mona Daa încuviinţă.
— Alergi cu un câine. Pari un iubitor de câini. Îmi place.
— De ce?
— Sunt alergică la pisici. Bun, băieţi, de dragul colaborării noastre, vă
promit că vă voi suna dacă aflu ceva care cred că v-ar fi de ajutor.
— Mersi! zise Truls.
— Dar voi avea nevoie de un număr de telefon.
Mona rămânea cu ochii ţintă la Wyller.
