aceasta n-a mai avut un iubit stabil de ani buni. Şi că probabil nici nu-şi dorea unul, interveni Katrine.
— Tinder, spuse Wyller.
— Poftim?
— Nu avea aplicaţia Tinder pe telefon?
— Ba da, răspunse Tord.
— Tipii care au văzut-o pe Elise sub arcadă au spus că era destul de dichisită. Aşa că nu se întorcea de la sală, de la serviciu sau de la, să zicem, o prietenă. Şi nici nu-şi dorea un iubit.
— OK. Tord? zise Katrine.
— Într-adevăr, i-am verificat aplicaţia şi am găsit o mulţime de potriviri, ca să folosesc un eufemism. Însă Tinder e legat la contul de Facebook, aşa că nu putem căpăta informaţii în plus despre persoanele cu care e posibil să fi luat legătura acolo.
— Cei care au Tinder se întâlnesc în baruri, interveni o voce.
Katrine ridică, surprinsă, privirea. Era Truls Berntsen.
— Dacă avea telefonul cu ea, nu trebuie decât să verificăm releele din jur, apoi să mergem la barurile din zona în care s-a aflat.
— Mersi, Truls! Deja am verificat releele. Stine? rosti Katrine.
O analistă se îndreptă în scaun şi-şi drese glasul.
42
— Potrivit desfăşurătorului centrului de operaţiuni Telenor, Elise Hermansen a plecat de la locul de muncă din Youngstorget undeva între 18:30 şi 19:00 seara. A mers într-o zonă din preajma Bentsebrua. Apoi…
— Sora ei ne-a spus că Elise folosea sala din Myrens Verksted, o întrerupse Katrine. Iar cei de-acolo ne-au confirmat că a sosit la 19:32 şi a plecat la 21:14. Scuze, Stine!
Stine schiţă un zâmbet scurt şi ţeapăn.
— Apoi Elise s-a dus în apropierea casei sale, unde ea – sau cel puţin telefonul ei – au rămas până a fost găsită. Asta înseamnă că semnalul a fost înregistrat de câteva relee care se suprapun, ceea ce confirmă faptul că într-adevăr a ieşit, dar nu s-a îndepărtat mai mult de câteva sute de metri de casa ei din Grünerløkka.
— Super, deci vom porni la vânătoare de baruri! rosti Katrine.
Fu răsplătită cu un chicotit din partea lui Truls şi cu un zâmbet larg din partea lui Anders Wyller, dar, altminteri, linişte deplină.
Se putea şi mai rău, se gândi ea.
Telefonul ei, care se afla pe masa din faţă, începu să vibreze.
Văzu pe ecran că e Bjørn.
Putea să aibă legătură cu probele luate de criminalişti, caz în care era mai bine să asculte imediat ce avea de spus. Dar, pe de altă parte, dacă
aşa stăteau lucrurile, el ar fi trebuit să-şi sune colegii de la Criminalistică
ce participau la şedinţă, nu pe ea. Deci putea fi ceva personal.
Tocmai se pregătea să respingă apelul când îşi dădu seama că Bjørn ar fi putut şti că ea se află în şedinţă. Doar se pricepea de minune să ţină
seama de genul ăsta de lucruri.
Duse telefonul la ureche.
— Suntem în şedinţa echipei de anchetă, Bjørn.
O regretă din clipa în care toţi ochii se abătură asupra ei.
— Sunt la Institutul Medico-Legal, răspunse Bjørn. Am primit rezultatul testelor preliminare ale substanţei lucioase pe care Elise o avea pe burtă.
Nu există ADN uman în ea.
— La naiba! bolborosi Katrine.
Speranţa îi plutise undeva într-un ungher al minţii: dacă substanţa era spermă, atunci probabil cazul putea fi rezolvat în magicul interval al primelor 48 de ore. Experienţa anterioară dădea de înţeles că după aceea era mult mai greu.
43
— Dar ar putea sugera că a avut totuşi contact sexual cu ea după
aceea, adăugă Bjørn.
— Ce te face să crezi asta?
