Mona Daa îl zări în oglindă şi-şi scoase căştile.

— Berntsen? Credeam că aveţi şi voi sală de fitness la sediul poliţiei.

— Avem, răspunse el apropiindu-se.

Le aruncă pakistanezilor o privire de genul sunt-poliţist-deci-căraţi-vă, însă nu părură să-l înţeleagă. Poate că se înşelase în privinţa lor. În ultima vreme, pe unii ca ei îi vedeai şi la Academia de Poliţie.

— Ce te-aduce pe-aici?

Femeia îşi slăbi centura şi Truls nu se putu abţine să se uite dacă ea

 53 

avea să se dezumfle la loc în forma de pinguin.

— M-am gândit că ne-am putea ajuta reciproc.

— Cu ce anume?

Mona se lăsă pe vine în faţa halterelor şi desfăcu piuliţele care le ţineau prinse de fiecare parte.

Se lăsă şi el pe vine alături de ea şi-şi coborî glasul.

— Spuneai că plătiţi bine pentru ponturi.

— Chiar plătim. Ce-ai aflat? replică ea, dar fără să-şi coboare vocea.

— Va costa 50.000.

Mona Daa izbucni în râs.

— Berntsen, plătim bine, dar nici chiar aşa. 10.000 e maximum. Şi atunci când primim o bucată deosebit de suculentă.

Truls încuviinţă în timp ce-şi umezea buzele.

— Asta nu-i o bucată suculentă.

— Ce-ai spus?

Truls vorbi ceva mai tare:

— Am spus: asta nu-i o bucată suculentă.

— Atunci, ce e?

— O cină cu trei feluri de mâncare.

— N-ai să vezi! ţipă Katrine ca să se facă auzită în hărmălaie şi apoi sorbi din paharul cu White Russian. Am partener şi e acasă. Unde stai?

— Pe Gyldenløves gate. Dar n-am nimic de băut şi-i ditamai dezastrul, plus că…

— Aşternuturi curate?

Ulrich ridică din umeri.

— Schimbi aşternuturile cât fac eu duş. Am venit direct de la muncă.

— Cu ce te…?

— Să spunem doar că tot ce trebuie să ştii despre serviciul meu e că

mâine-dimineaţă trebuie să mă trezesc devreme, aşa că ce-ar fi să…?

Dădu din cap spre uşă.

— Bine, dar poate ar trebui să terminăm mai întâi de băut?

Katrine se uită la cocktail. Singurul motiv pentru care începuse să bea White Russian era pentru că Jeff Bridges îl bea în Marele Lebowski.

— Depinde, răspunse ea.

— De ce?

 54 

— De ce efect are alcoolul… asupra ta.

Ulrich zâmbi.

— Încerci să-mi provoci angoasă asupra prestaţiei, Katrine?

Se înfioră când îşi auzi numele pronunţat de gura acestui străin.

— Atunci, simţi angoasă din pricina prestaţiei, Ul-rich?

— Nu, rânji el. Dar ştii cât costă băuturile astea?

Acum zâmbi ea. Ulrich era OK. Destul de slab. Acesta era primul şi de fapt singurul detaliu pe care îl căuta la un profil. Greutatea. Şi înălţimea.

Le putea calcula indicele de masă corporală la fel de repede pe cât calcula şansele un jucător de poker. 26,5 era în regulă. Înainte de a-l cunoaşte pe Bjørn, n-ar fi crezut niciodată că o să accepte pe cineva cu peste 25.

— Trebuie să merg la toaletă. Uite tichetul meu de la garderobă, geacă

neagră de piele, aşteaptă-mă la uşă!

Katrine se ridică şi se îndepărtă, presupunând că îi verifica ceea ce oamenii de unde venea ea numeau cur – era prima lui ocazie de-a o vedea de la spate. Şi ştia că el o să fie fericit.