— După cum vedeţi, locurile în care pielea a fost străpunsă formează
un model, ca şi cum ar fi fost muşcată de cineva, dar dacă aşa au stat lucrurile, atunci dinţii trebuie să fi fost ascuţiţi ca briciul.
— Un satanist, comentă Skarre.
— Katrine se întreba dacă nu cumva cineva şi-a ascuţit dinţii, dar am verificat, iar acolo unde dinţii aproape că au trecut complet prin pliul de piele, vedem că de fapt nu s-au întâlnit, ci s-au potrivit perfect în şirul celălalt de dinţi. Deci cu greu ar fi putut fi vorba de o muşcătură de om obişnuită, unde dinţii de sus şi de jos sunt poziţionaţi aşa încât să se întâlnească unul cu altul, dinte cu dinte. Faptul că am găsit rugină mă face să cred că făptaşul s-a folosit de un fel de dantură din fier.
Bjørn tastă iar ceva pe laptop.
Katrine rămase tăcută, în vreme ce camera se umplea de un icnet general.
Pe ecran apăruse un obiect care o duse iniţial pe Katrine cu gândul la o capcană pentru animale veche şi ruginită, pe care o văzuse odinioară la bunicul ei în Bergen, ceva numit cursă pentru urşi. Dinţii ascuţiţi formau un model în zigzag, iar fălcile de sus şi cele de jos erau fixate laolaltă cu un mecanism cu arc.
— Imaginea asta provine dintr-o colecţie privată din Caracas şi se spune că datează din timpul perioadei sclavagiste, când se paria pe sclavii obligaţi să lupte. Doi sclavi primeau câte o astfel de dantură, mâinile le erau legate la spate şi apoi erau băgaţi într-un ring. Cel care supravieţuia ajungea în runda următoare. Presupun. Dar să revenim la subiect…
— Te rog! îl îndemnă Katrine.
— Am încercat să aflu de unde s-ar putea face rost de o dantură de acest fel. Şi nu-i chiar genul de obiect pe care-l poţi comanda prin poştă.
Dacă am putea afla cine-a vândut astfel de drăcii în Oslo sau altundeva în
46
Norvegia şi cui anume, aş spune că am ajunge la un număr foarte limitat de persoane.
Katrine îşi dădu seama că Bjørn trecuse cu mult graniţa îndatoririlor obişnuite ale unui criminalist, dar hotărî să nu-l întrerupă.
— Încă ceva: nu e suficient sânge, rosti Bjørn.
— Suficient?
— Sângele pe care îl conţine trupul unui adult se ridică în medie cam la 7% din greutatea corpului. Diferă uşor de la o persoană la alta, dar şi dacă
Elise s-ar fi aflat la limita de jos, tot mai lipseşte aproape o jumătate de litru, după ce scădem ce-a rămas în corp şi ce-am găsit pe preşul din hol, pe parchet şi puţina cantitate găsită pe pat. Aşadar, dacă nu cumva criminalul a luat cu el într-un recipient sângele rămas…
— …atunci l-a băut, concluzionă Katrine, dând glas la tot ce gândeau restul.
Vreo trei secunde, în cameră domni o linişte deplină.
Wyller îşi drese glasul.
— Dar vopseaua neagră?
— Există rugină pe interiorul cojilor de vopsea, aşa că a provenit din aceeaşi sursă, răspunse Bjørn, deconectându-şi laptopul de la proiector.
Însă vopseaua nu-i chiar atât de veche. O voi analiza în seara asta.
Katrine vedea că ceilalţi nu se gândeau încă la vopsea, rămăseseră tot la sânge.
— Mersi, Bjørn! zise ea, ridicându-se şi uitându-se la ceasul de la mână.
OK, legat de raita prin baruri. E finalul programului, ce-ar fi să trimitem acasă persoanele care au copii, iar noi ceilalţi, bietele suflete singuratice, să rămânem şi să ne împărţim în echipe?
Niciun răspuns, n-a râs nimeni, nici măcar n-au zâmbit.
— OK, atunci aşa facem, adăugă Katrine.
Auzea cât de obosită era. Şi-şi lăsă oboseala deoparte. Pentru că
începea să o sâcâie senzaţia că ăsta era doar începutul. Dantură din fier şi nicio urmă de ADN. Jumătate de litru de sânge lipsă.
Zgomot de scârţâit de scaune.
Îşi strânse hârtiile, ridică privirea şi văzu că Bjørn dispărea pe uşă.
Recunoscu bizarul sentiment de uşurare, de vinovăţie şi dispreţ de sine. Şi i se păru… greşit.
47
5.
Joi seară şi noapte
Mehmet Kalak se uita la cele două persoane din faţa sa. Femeia avea un chip atrăgător, o expresie intensă în privire, haine mulate, de hipsteriţă, şi un trup atât de bine proporţionat, încât nu i se părea deloc improbabil ca ea să-l fi ales pe tânărul superb care probabil că era cu vreo zece ani mai tânăr. Erau exact tipul de clienţi pe care-i căuta, motiv pentru care le oferise un surâs extrageneros când intraseră pe uşa barului Jealousy.
— Ce crezi? spuse femeia cu un accent de Bergen.
Mehmet abia reuşi să-i vadă numele de familie pe legitimaţie. Bratt.
