— Răspunde-mi şi dă-mi sângele tău, iar eu voi merge cu tine la această

dezbatere.

Oleg căzu pe gânduri.

— Aş spune că e onest. Că, în ciuda faptului că nu e tatăl meu şi că nu-i cel mai bun tată din lume sau nimic de genul ăsta, pot avea încredere în ce spune. Dar nu cred că ăsta e cel mai important lucru.

— Atunci, care e cel mai important lucru?

— Că urâm aceleaşi trupe.

— Că ce?

— Muzica. Nu ne place acelaşi gen de muzică, dar urâm aceleaşi genuri.

Oleg îşi scoase geaca groasă şi-şi suflecă mâneca.

— Gata?

 436 

41.

Vineri după-amiază

Rakel ridică privirea spre Harry în vreme ce mergeau braţ la braţ prin Universitetsplassen în direcţia Domus Academica, una dintre cele trei clădiri ale Universităţii din Oslo. Îl convinsese să poarte pantofii eleganţi pe care i-i cumpărase de la Londra, cu toate că el spusese că alunecă prea tare pe vremea asta.

— Ar trebui să porţi mai des costum.

— Iar primăria ar trebui să dea mai des cu nisip, replică Harry, prefăcându-se că alunecă iar.

Ea râse şi-l strânse mai cu putere. Simţi dosarul galben şi tare pe care el îl împăturise şi-l vârâse în buzunarul interior.

— Aia nu-i maşina lui Bjørn Holm şi e parcată foarte ilegal?

Trecură pe lângă Volvo-ul Amazon negru parcat exact unde începeau scările.

— Autorizaţia poliţiei sub parbriz. Un caz clar de folosire abuzivă.

— Din pricina lui Katrine, zâmbi Rakel. Îşi face şi el griji că ea va cădea.

Se auzea zumzet de glasuri în sala din faţa Vechiului Amfiteatru, unde se ţinea dezbaterea. Rakel se uită după chipuri familiare. Erau mai ales colegi de breaslă şi membri ai familiei. Însă pe cineva recunoscu totuşi în celălalt capăt al încăperii: Truls Berntsen. Era clar că nu înţelesese că

ţinuta potrivită pentru o dezbatere o reprezintă costumul. Rakel îşi croi drum pentru ea şi Harry până la Katrine şi Bjørn.

— Felicitări amândurora! spuse Rakel, îmbrăţişându-i.

— Mersi!

Katrine radia în timp ce-şi mângâia burta bombată.

— Când…?

— În iunie.

— Iunie, repetă Rakel, şi văzu cum Katrine zâmbeşte stingher.

Rakel se aplecă în faţă, îşi puse o mână pe braţul lui Katrine şi şopti:

— Nu te gândi la asta, va fi bine!

Katrine o privi şocată.

— Epidurala. O chestie genială. Scapi de orice durere, uite aşa!

continuă Rakel.

 437 

Katrine clipi de două ori, apoi începu să râdă.

— Ştii, n-am mai participat niciodată la o dezbatere. Habar n-aveam că

e atât de formală, până ce l-am văzut pe Bjørn punându-şi cea mai elegantă cravată-şnur. Ce se întâmplă, de fapt?

— Oh, în realitate e destul de simplu, răspunse Rakel. Intrăm în amfiteatru, ne aşezăm, apoi intră preşedintele juriului, candidatul şi oponentul său. Pesemne că Smith e destul de încordat, chiar dacă a trebuit să-şi susţină deja examenul oral în faţa lor ieri sau în această

dimineaţă. Probabil că îşi face mai multe griji că Ståle Aune îl va stingheri, însă nu prea cred.

— Nu? întrebă Bjørn. Dar Aune nu crede în vampirism.

— Ståle crede în activitatea ştiinţifică serioasă, replică Rakel. Oponenţii ar trebui să fie critici şi să ajungă la miezul subiectului disertaţiei, însă

trebuie să rămână în limitele subiectului şi ale premisei, nu să dea curs propriilor obsesii.

— Uau, chiar ţi-ai făcut temele! exclamă Katrine în timp ce Rakel trăgea adânc aer în piept.

Rakel încuviinţă şi continuă:

— Fiecare adversar are la dispoziţie trei sferturi de oră, iar între ele sunt permise întrebări scurte din sală, interval cunoscut sub numele de ex auditorio, dar de obicei nu se întâmplă. După aceea urmează banchetul plătit de candidat, însă noi nu am fost invitaţi. Harry consideră că e mare păcat.

Katrine se întoarse spre Harry.

— E-adevărat?

Harry ridică din umeri.

— Cui nu-i place un pic de friptură cu sos şi să moţăie în timpul discursurilor de jumătate de oră ţinute de rudele cuiva pe care nici nu-l cunoşti prea bine?