 443 

iar Steffens observă teama de pe chipul tânărului. Steffens se întoarse spre Oleg şi-i spuse că uitase de o întâlnire şi că trebuie să plece.

— Ştiu, răspunse Oleg, dar nu dădu niciun semn că ar vrea să se dea din drum.

Steffens băgă de seamă că băiatul era aproape la fel de înalt ca falsul său tată, Harry.

— Însă acum vei lăsa chestia asta să-şi urmeze cursul firesc, Steffens.

Băiatul îşi lăsă uşor mâna pe umărul lui Steffens, însă medicul specialist simţi că e împins în scaunul din spatele său. Se aşeză şi-şi simţi pulsul domolindu-se. Demnitate. Da, demnitate. Oleg Fauke ştia. Ceea ce însemna că ştia şi Harry. Şi nu-i oferise nicio şansă de scăpare. Iar după

reacţia lui Anders, era evident că nici el nu ştiuse nimic. Fuseseră păcăliţi.

Păcăliţi să se afle amândoi aici. Acum ce urma?

Katrine Bratt se aşeză între Harry şi Bjørn exact când preşedintele juriului începu să vorbească pe podium:

— Candidatul a primit o întrebare ex auditorio. Harry Hole, te rog să

începi!

Katrine se uită surprinsă la Harry.

— Mulţumesc!

Katrine vedea bine şi surprinderea de pe chipurile celorlalţi, unii dintre ei cu zâmbetul pe buze, ca şi cum se aşteptau la vreo glumă. Până şi Hallstein Smith părea amuzat când se întoarse pe podium.

— Felicitări! începu Harry. Eşti foarte aproape să-ţi îndeplineşti ţelul, iar eu trebuie să-ţi mulţumesc pentru contribuţia ta la rezolvarea cazului vampiristului.

— Eu ar trebui să îţi mulţumesc, replică Smith cu o mică plecăciune.

— Da, poate, zise Harry. Desigur, am găsit persoana care trăgea sforile şi-l dirija pe Valentin. Şi, cum a subliniat Aune, toată disertaţia ta se bazează pe asta. Deci aici ai avut noroc.

— Am avut.

— Însă mai sunt vreo două lucruri la care ne-ar plăcea să primim răspunsuri.

— O să mă străduiesc, Harry.

— Îmi amintesc momentul în care am văzut înregistrarea cu Valentin intrând în hambarul tău. Ştia exact unde merge, dar nu şi despre cântarul

 444 

din faţa uşii. A intrat triumfător, fără să-şi facă griji, convins că îl aşteaptă

teren solid sub picioare. Şi aproape că şi-a pierdut echilibrul. De ce se întâmplă asta?

— Unele lucruri le luăm ca atare, răspunse Smith. În psihologie, o numim raţionalizare, ceea ce practic înseamnă că simplificăm lucrurile.

Fără raţionalizare, lumea ar fi de necontrolat, iar creierul nostru ar deveni supraîncărcat cu toate incertitudinile cărora trebuie să le facem faţă.

— Iar asta explică şi de ce coborâm fără nicio grijă un şir de trepte spre pivniţă, fără să ne gândim că ne-am putea lovi cu capul de o ţeavă de apă.

— Exact.

— Însă, după ce am făcut-o o dată, ne amintim data următoare – cel puţin majoritatea o face. De aceea Katrine Bratt are grijă când păşeşte pe cântarul din hambarul tău, însă abia a doua oară. Deci niciun mister că am găsit sânge şi piele aparţinându-ne mie şi ţie pe ţeava aceea de apă din pivniţa lui Hell, însă nu şi de la el. O fi învăţat să se aplece la timp… din copilărie. Altminteri i-am fi găsit ADN-ul, pentru că acesta poate fi găsit chiar şi după mulţi ani pe o suprafaţă ca a ţevii de apă.

— Sunt sigur că-i corect, Harry.

— Voi reveni la asta, dar lasă-mă mai întâi să lămuresc un mister.

Katrine se îndreptă în scaun. Nu ştia ce se petrece, însă-l ştia pe Harry şi simţea vibraţia acelui mârâit inaudibil, pe o frecvenţă joasă, din glasul lui.

— Când Valentin Gjertsen intră la tine în hambar la miezul nopţii, el cântăreşte 74,7 kilograme, continuă Harry. Însă când pleacă, el cântăreşte 73,2 kilograme, potrivit camerei de supraveghere. Exact cu un kilogram şi jumătate mai puţin, preciză Harry, făcând un gest cu mâna. Explicaţia evidentă este, fireşte, că diferenţa de greutate este sângele pierdut la tine în birou.

Katrine auzi tusea discretă, dar nerăbdătoare a preşedintelui juriului.

— Însă mi-am dat seama de ceva, adăugă Harry. Uitaserăm de revolver! Cel pe care Valentin îl avusese la el şi care se afla tot în birou când el a plecat de-acolo. Un Ruger Redhawk cântăreşte în jur de 1,2

kilograme. Aşadar, pentru ca cifrele să se potrivească, Valentin nu pierduse decât 0,3 kilograme de sânge…

— Hole, interveni preşedintele juriului. Dacă ai totuşi o întrebare pentru candidatul de faţă…

 445 

— Mai întâi una pentru un expert în sânge, răspunse Harry, apoi se întoarse cu faţa spre public. Medic specialist John Steffens, eşti hematolog şi s-a întâmplat să fii de serviciu când Penelope Rasch a fost adusă la spital…

John Steffens simţi cum fruntea i se acoperă toată de sudoare când percepu toate privirile îndreptându-se spre el. La fel cum se uitaseră la el când era în boxa martorilor şi le explicase tuturor cum îi murise soţia. Cum fusese înjunghiată şi cum efectiv sângerase până la moarte în braţele sale.

Toate acele priviri, la fel ca acum. Privirea lui Anders, acum, ca şi atunci.

Înghiţi în sec.

— Da, am fost.

— Iar atunci ai demonstrat că ai un ochi foarte bun la estimarea cantităţilor de sânge. Bazându-te pe imaginea de la locul faptei, ai apreciat cantitatea de sânge pe care o pierduse femeia la un litru şi jumătate.

— Da.

Harry scoase o poză din buzunarul sacoului şi-o ridică.

— Şi, pornind de la această poză din biroul lui Hallstein Smith, pe care ţi-a arătat-o unul dintre paramedici, ai apreciat cantitatea de sânge tot la un litru şi jumătate. Cu alte cuvinte, un kilogram şi jumătate. Corect?