Steffens înghiţi în sec. Ştia că Anders se uita la el din spate.

— Corect. Cu un decilitru sau doi în plus sau în minus.

— Ca să fim clari, e posibil să se ridice cineva de jos şi să scape chiar dacă a pierdut un litru şi jumătate de sânge?

— Diferă de la individ la individ, dar da, dacă persoana respectivă are fizicul şi determinarea necesare.

— Ceea ce duce la întrebarea mea foarte simplă, continuă Harry.

Steffens simţi o broboană de transpiraţie scurgându-i-se pe frunte.

Harry se întoarse iar cu faţa spre podium.

— Cum vine asta, Smith?

Katrine icni. Tăcerea care se aşternu apoi semăna cu o greutate fizică în sală.

— Va trebui să sar peste ea, Harry, pentru că nu ştiu, răspunse Smith.

Sper că asta nu înseamnă că îmi risc doctoratul, dar în apărarea mea aş

 446 

vrea să subliniez că întrebarea nu se încadrează în subiectul disertaţiei mele.

Zâmbi, dar de această dată nu mai râse nimeni, apoi continuă:

— Însă se încadrează în parametrii unei anchete poliţieneşti, poate c-ar trebui să răspunzi tu însuţi la ea, Harry?

— Prea bine, replică Harry şi inspiră adânc.

Nu! se gândi Katrine, ţinându-şi respiraţia.

— Valentin Gjertsen nu avea revolverul când a ajuns acolo. Acesta era deja în biroul tău.

— Poftim?

Hohotul de râs al lui Smith răsună precum ţipătul unei păsări singuratice în amfiteatru.

— Cum Dumnezeu să fi ajuns acolo?

— L-ai pus tu, răspunse Harry.

— Eu? Eu n-am avut de-a face cu acel revolver.

— Era revolverul tău, Smith.

— Al meu? Eu n-am avut în viaţa mea un revolver, poţi foarte bine să

verifici la Registrul armelor de foc.

— În care acest revolver este înregistrat pe numele unui marinar din Farsund. Pe care l-ai tratat pentru schizofrenie.

— Un marinar? Harry, ce tot zici acolo? Tu singur ai spus că Valentin te-a ameninţat cu revolverul în barul ăla, când l-a ucis pe Mehmet Kalak.

— L-ai primit înapoi după aia.

Un val de agitaţie se răspândi printre cei din amfiteatru, urmat de un murmur şi de scaune mişcate.

Preşedintele juriului se ridică, arătând ca un cocoş înfoiat când îşi desfăcu braţele acoperite de robă pentru a cere să se facă linişte.

— Scuză-mă, herr Hole, dar asta e o dezbatere! Dacă ai informaţii pentru poliţie, ţi-aş sugera să te adresezi autorităţilor competente, nu să

le aduci în lumea academică.

— Domnule preşedinte, stimaţi adversari, replică Harry, oare nu este de o importanţă fundamentală examinarea acestei teze de doctorat dacă

se bazează pe o interpretare eronată a unui studiu de caz? Nu asta ar trebui lămurit într-o dezbatere?

— Herr Hole… începu preşedintele cu glasul lui tunător.

— …are dreptate. Stimate preşedinte de juriu, ca membru al

 447 

comitetului de examinare, sunt foarte interesat să ascult ce doreşte herr Hole să-i spună candidatului, interveni Ståle Aune de pe rândul din faţă.

Preşedintele se uită la Aune, apoi la Harry şi în final la Smith, înainte de-a se aşeza la loc pe scaun.

— Aş dori să-l întreb pe candidat dacă l-a ţinut pe Lenny Hell ostatic în propria casă şi dacă el, nu Hell, l-a dirijat pe Valentin Gjertsen? zise Harry.

Un icnet aproape inaudibil străbătu amfiteatrul, urmat de o linişte atât de adâncă, încât părea să absoarbă tot aerul din sală.

Smith clătină din cap, nevenindu-i să creadă.

— Harry, asta-i o glumă, nu-i aşa? Ceva ce-ai pus la cale în Boiler Room ca să animi dezbaterea, iar acum…

— Îţi sugerez să răspunzi, Hallstein.

Poate că faptul că-i folosise numele mic îl făcu pe Smith să-şi dea seama că Harry vorbea serios. Katrine cel puţin crezu că vede cum bărbatul începea să-nţeleagă ceva acolo, pe podium.

— Harry, rosti el încet, până duminică, atunci când m-ai dus tu acolo, nu mai fusesem niciodată în casa lui Hell.

— Ba da, ai fost, îl contrazise Harry. Ai avut foarte multă grijă să ştergi dovezile din orice loc ar fi fost posibil să laşi amprente şi ADN. Dar ai uitat un loc. Ţeava de apă.

— Ţeava de apă? Harry, duminică ne-am lăsat cu toţii ADN-ul pe blestemata aia de ţeavă de apă!

— Nu şi tu.