— Ar fi trebuit să-i vezi faţa lui Lenny când şi-a dat seama că e sclavul meu! Mai întâi l-am pus să ducă dosarele pacienţilor mei în biroul lui. Apoi am găsit o cuşcă pe care familia lui o folosea la transportarea porcilor şi am cărat-o jos în pivniţă. Pesemne că atunci m-am lovit cu capul de blestemata aia de ţeavă de apă. Am pus o saltea înăuntru pentru Lenny înainte să-l leg cu cătuşele. Şi acolo a rămas. Practic, nu mai aveam ce face cu Lenny după ce-am extras de la el amănuntele despre toate femeile pe

 456 

care le hărţuise şi am obţinut dubluri după cheile apartamentelor lor şi parola ca să-i pot trimite e-mailuri lui Valentin de pe computerul lui Lenny.

Dar tot mai trebuia să aştept înainte să-i înscenez sinuciderea. Dacă

Valentin era prins sau omorât şi poliţia avea să ajungă prea curând la Lenny, trebuia să am grijă să-mi fabric un alibi beton pentru prima crimă.

Însă normal că ştiam că-i vor verifica alibiul, având în vedere că luase legătura cu Elise Hermansen prin telefon. Aşa că l-am dus pe Lenny la pizzeria locală când i-am dat instrucţiuni lui Valentin să o ucidă pe Elise şi am avut grijă să-l vadă lumea. De fapt, eram atât de concentrat să ţin pistolul ăla de asomat lipit de Lenny pe sub masă, încât nici n-am băgat de seamă că în blatul de pizza erau şi nuci, decât atunci când era prea târziu.

Smith râse iar.

— Drept urmare, Lenny a trebuit să petreacă o groază de timp singur în cuşca aia. Mi-a venit să râd când aţi găsit sperma lui Lenny pe saltea şi aţi tras concluzia că o abuzase pe Marte Ruud acolo.

Trecură de Bygdøy. Apoi de Snarøya. Harry număra automat secundele.

Zece minute de când plecaseră din Universitetsplassen. Îşi ridică privirea spre cerul albastru, senin.

— Marte Ruud n-a fost abuzată deloc. Am împuşcat-o imediat ce-am adus-o din pădure şi am dus-o în pivniţă. Valentin îşi făcuse de cap cu ea, aşa c-a fost un act de îndurare să îi fac felul.

Smith se întoarse spre el.

— Harry, sper că apreciezi asta. Crezi că vorbesc prea mult?

Se apropiau de Høvikodden. Fiordul Oslo le apăru iar în dreapta. Harry făcu un calcul. Poliţia ar fi avut timp să instaleze o barieră la Asker, unde puteau ajunge în zece minute.

— Harry, îţi poţi imagina ce cadou a fost pentru mine când mi-ai cerut să mă alătur anchetei? Am fost atât de surprins, încât iniţial am refuzat.

Înainte de a-mi da seama că, dacă stăteam acolo şi aveam acces la toate informaţiile, îl puteam avertiza pe Valentin când vă apropiaţi suficient de mult ca să nu mai continue. Vampiristul meu avea să-i umbrească pe Kürten, Haigh şi Chase şi să devină cel mai măreţ dintre toţi. Însă tot n-am ştiut că acel hamam era sub supraveghere până ce nu m-am trezit în această maşină pe drum într-acolo. Şi începeam şi să pierd controlul asupra lui Valentin – l-a omorât pe barman şi a răpit-o pe Marte Ruud. Din fericire, am aflat la timp că Alexander Dreyer fusese identificat la acel

 457 

bancomat pentru a-l avertiza să iasă din apartament. În acel moment, Valentin îşi dăduse deja seama că eu, fostul lui psiholog, eram cel care trăgea sforile, dar ce dacă? Identitatea persoanei care era cu el în aceeaşi barcă nu mai avea nicio importanţă. Dar ştiam că laţul începuse să se strângă. Sosise vremea marelui final pe care-l plănuiam de ceva vreme. Îl făcusem să plece din apartament şi să se cazeze la hotelul Plaza, dar evident că nu era un loc în care să poată sta mult, însă am putut măcar să-i trimit un plic cu dubluri ale cheilor de la hambar şi de la birou şi instrucţiuni să se ascundă până la miezul nopţii, când toată lumea se culcase deja. Cum era şi firesc, nu puteam elimina posibilitatea că

începuse să bănuiască ceva, dar ce alternativă avea după ce-i fusese divulgată acoperirea? Pur şi simplu trebuia să înţeleagă că nu eram demn de încredere. Şi trebuie să-mi recunoşti meritul pentru cum am înscenat totul, Harry. Să vă sun pe tine şi pe Katrine ca să am martori la telefon, precum şi camera de supraveghere. Da, normal că ar fi putut să pară o lichidare cu sânge rece după ce născocisem povestea unui cercetător eroic ce-l supărase pe criminalul în serie cu declaraţiile lui publice, după

care îl omorâse în legitimă apărare. Da, accept că asta a însemnat că la o dezbatere perfect obişnuită a participat presă şi din alte ţări şi că 14

companii au cumpărat drepturile de a-mi publica teza. Dar în final totul se rezumă la cercetare şi învăţare. Adică progres, Harry. Şi poate că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune, dar totodată e şi drumul către un viitor luminos şi mai uman.

Oleg răsuci cheia în contact.

— Secţia Urgenţe de la Ullevål! Calc-o şi porneşte sirenele! răcni tânărul detectiv blond de pe bancheta din spate, unde-i ţinea în poală

capul lui Truls Berntsen. Erau amândoi plini de sângele poliţistului.

Oleg se pregătea să ridice piciorul de pe ambreiaj când portiera din spate fu smucită.

— Nu! strigă furios detectivul.

— Mişcă-te, Anders!

Era Steffens, care-l împinse mai încolo, silindu-l pe tânărul detectiv să

se mute în partea cealaltă.

— Ţine-i picioarele în sus! lătră Steffens, ţinându-i el acum capul lui Berntsen. Ca să primească…

 458 

— Sânge la inimă şi la creier, completă Anders.

Oleg ridică piciorul de pe ambreiaj şi ieşiră din parcare, intrând pe şosea între un tramvai zdrăngănitor şi un taxi furios.

— Cum arată?

— Vezi şi singur! mârâi Anders. Inconştient, puls slab, dar respiră.

Glonţul l-a lovit în hemitoracele drept.

— Nu-i o problemă, replică Steffens. Problema cea mare e în spate.

Ajută-mă să-l întorc!

Oleg aruncă o privire în oglinda retrovizoare. Îi văzu cum îl întorc pe Truls Berntsen pe o parte şi cum îi rup puloverul şi cămaşa. Se concentră

înapoi la drum, folosindu-se de claxon pentru a depăşi un camion şi accelerând apoi după ce trecu pe roşu printr-o intersecţie.

— Oh, futu-i! gemu Anders.

— Da, e o gaură mare, zise Steffens. Probabil glonţul i-a spulberat o parte din coastă. Va pierde tot sângele până să ajungem noi la Ullevål dacă nu…

— Dacă nu…

Oleg îl auzi pe Steffens inspirând adânc.

— Dacă nu mă descurc mai bine decât am făcut-o cu mama ta.

Foloseşte-ţi dosul palmelor pentru a apăsa de o parte şi de alta a rănii –

aşa – şi apasă-le laolaltă. Doar închide rana pe cât de bine poţi, nu există

altă posibilitate.

— Îmi tot alunecă mâinile.