— Da?
— Promite-mi că n-ai să fii ca mine! Numai atâta îţi cer.
Oleg încuviinţă.
— Încă ceva.
— Da?
— A sunat Steffens. E mama.
Harry simţi că o gheară de fier îi strânge inima şi respiraţia i se opri de tot.
— S-a trezit.
367
33.
Joi dimineaţă
— Da?
— Anders Wyller?
— Da?
— Bună dimineaţa! Sunt de la Institutul Medico-Legal.
— Bună dimineaţa!
— E vorba de şuviţa de păr trimisă pentru analiză.
— Oh?
— Ai primit printul pe care l-am trimis?
— Da.
— Ei bine, nu e analiza completă, dar după cum poţi vedea acolo, există
o legătură între ADN-ul din păr şi profilurile ADN pe care le avem în baza de date a cazului vampiristului. Ca să fiu mai precis, profilul ADN 201.
— Da, am văzut.
— Nu ştiu cine este 201, dar ştim că nu e Valentin Gjertsen. Însă, având în vedere că e o potrivire parţială şi că n-am primit nicio veste de la tine, voiam să mă asigur că ai primit rezultatele. Pentru că presupun că vrei să
finalizăm analizele?
— Nu, mersi!
— Nu? Dar…
— Cazul e rezolvat, iar voi aveţi o groază de treabă ca să mai pierdeţi timpul şi cu asta. Apropo, printul acela i-a mai fost trimis şi altcuiva în afară de mine?
— Nu, văd că nu există nicio cerere legată de acest subiect. Vrei…?
— Nu, nu-i nevoie. Puteţi închide cazul. Vă mulţumesc pentru ajutor!
368
Partea a treia
369
34.
Sâmbătă, în timpul zilei
Masa Kanagawa folosi cleştii ca să ridice fierul încins din cuptor. Îl aşeză
pe nicovală şi începu să-l bată cu un ciocan mic. Acesta avea un model japonez tradiţional, cu un cap ce se ascuţea în faţă, în forma unei spânzurători. Masa preluase mica fierărie de la tatăl şi bunicul său, însă, ca mulţi alţi fierari din Wakayama, descoperise că e foarte greu să
supravieţuieşti din asta. Industria oţelului, care era de mult coloana vertebrală a economiei oraşului, se mutase în China, iar Masa fusese nevoit să se concentreze pe produse de nişă. Cum era katana, o sabie de samurai foarte populară în SUA, pe care el o producea la comandă pentru clienţi privaţi din toată lumea. Legea japoneză stipula că un săbier are nevoie de licenţă, cinci ani de ucenicie, şi putea face doar două săbii lungi pe lună, care trebuiau înregistrate la autorităţi. Masa era un simplu fierar care făcea săbii de calitate pentru o fracţiune din preţul cerut de săbierii cu licenţă, însă ştia că poate fi prins, aşa că era discret. Nici nu ştia şi nici nu voia să afle la ce foloseau clienţii săi săbiile, dar spera că pentru antrenament, ca decor sau pentru colecţii. Tot ce ştia era că îl ajutau să-şi hrănească familia şi să menţină mica fierărie activă. Fiului său îi spusese că
trebuie să îşi aleagă altă profesie, mai bine să înveţe, e prea greu să fii fierar şi răsplata prea neînsemnată. Fiul îi urmase sfatul, dar facultatea era costisitoare, aşa că Masa accepta orice comenzi. Cum era cea de acum, de a confecţiona o copie a unor dinţi de fier din epoca Heian. Erau pentru un client din Norvegia, iar acum era a doua oară când i se comanda acelaşi lucru. Prima oară se întâmplase cu şase luni în urmă. Masa Kanagawa nu cunoştea numele clientului, ci doar adresa unei căsuţe poştale. Însă era în regulă, obiectul fusese plătit în avans şi preţul cerut de Masa fusese foarte mare. Nu doar pentru că era o piesă complicată, să facă dinţii aceia mici să
