Răspunsul veni de la Ståle Aune, care se apropiase şi se oprise lângă ei.

— De ce nu?

— Simplu, răspunse Ståle. Dacă ar fi informat pe cineva din poliţie despre ce plănuia, iar poliţia n-ar fi intervenit deja, atunci, de facto, ce s-a întâmplat în amfiteatru ar fi fost un interogatoriu al poliţiei. Un interogatoriu al poliţiei mult ieşit din cadrul legal, în care persoana chestionată nu era informată cu privire la drepturile sale şi-n care cel care punea întrebările ar fi minţit intenţionat ca să inducă în eroare. Şi atunci nimic din ce-ar fi spus Smith astăzi n-ar fi putut fi folosit la tribunal. Însă în felul ăsta…

 461 

Katrine Bratt clipi, apoi încuviinţă încet.

— În felul ăsta, Harry Hole, lector şi cetăţean privat, a luat parte la o dezbatere în care Smith a vorbit de bunăvoie şi nesilit de nimeni în prezenţa martorilor. Ståle, tu ai ştiut?

Acesta încuviinţă.

— Harry m-a sunat ieri. Mi-a dezvăluit toate indiciile care-l indicau pe Hallstein Smith. Însă n-avea nicio dovadă. Aşa că mi-a explicat planul său de-a folosi dezbaterea pentru a construi o capcană a maimuţei cu ajutorul meu. Şi folosindu-l pe doctorul Steffens ca martor expert.

— Şi ce i-au răspuns?

— I-am spus că Hallstein Smith, Maimuţa, căzuse deja o dată în genul ăsta de capcană şi că era greu de crezut că avea să repete isprava.

— Dar?

— Dar Harry mi-a întors propriile cuvinte împotriva mea, cu Teza lui Aune.

— Fiinţele umane sunt cunoscute pentru asta, răspunse Bjørn în locul lui. Fac aceleaşi greşeli din nou şi din nou.

— Exact, aprobă din cap Ståle. Şi se pare că Smith îi spusese lui Harry în liftul de la sediul poliţiei că mai degrabă ar avea un doctorat decât o viaţă

lungă.

— Şi fireşte că a căzut ca prostul în capcana maimuţei, gemu Katrine.

— Da, s-a ridicat la înălţimea poreclei.

— Nu Smith, eu mă refer la Harry.

Aune încuviinţă.

— Eu mă întorc în amfiteatru – soţia lui Bellman are nevoie de ajutor.

— Vin şi eu cu tine să securizez locul faptei, anunţă Bjørn.

— Locul faptei? întrebă Katrine.

— Berntsen.

— Ah, da. Da.

După ce plecară bărbaţii, Katrine rămase să se uite la cer. Unde era elicopterul ăla?

— Dracu’ să te ia! Dracu’ să te ia, Harry Hole! murmură ea.

— E vina lui?

Katrine se răsuci. Lângă ea stătea Mona Daa.

— Nu vreau să te deranjez, continuă femeia. De fapt, momentan nu lucrez, dar am văzut pe internet şi am venit. Dacă vrei să foloseşti VG

 462 

pentru a spune ceva, pentru a-i transmite lui Smith vreun mesaj sau ceva de genul…

— Mersi, Daa, te anunţ.

— Bine.

Mona Daa se răsuci pe călcâie şi începu să se îndepărteze cu mersul ei de pinguin.

— Am fost surprinsă că nu te-am văzut la dezbatere, adăugă Katrine.

Mona Daa se opri.

— Ai fost de la început principalul reporter al VG pentru cazul vampiristului, adăugă Katrine.

— Deci Anders n-a stat de vorbă cu tine.

Ceva la felul în care Mona Daa folosise prenumele lui Anders Wyller, atât de natural, o făcu pe Katrine să ridice o sprânceană.

— Să stea de vorbă cu mine?

— Da. Eu şi Anders, noi…

— Glumeşti?

Mona Daa râse.

— Nu. Înţeleg că există anumite aspecte practice, din punct de vedere strict profesional, dar nu, nu glumesc.

— Şi când aţi…?

— Acum, de fapt. Am avut amândoi câteva zile libere, pe care ni le-am petrecut într-o apropiere de-a dreptul claustrofobă în micuţul apartament al lui Anders, ca să aflăm dacă ne potrivim. Credeam că e de bun-simţ să

aflăm înainte de-a le spune şi celorlalţi.

— Deci nu mai ştie nimeni?

— Nu, până când Harry aproape că ne-a surprins cu o vizită inopinată.