— Ai vrut să intri în schimb în poliţie?

— Măcar acolo aş fi putut să o salvez.

— Să „o” salvezi?

— Pe mama. Sau pe cei aflaţi în aceeaşi situaţie. Ori cel puţin aşa-mi închipuiam.

— Cum a murit?

Anders ridică iar din umeri.

— Cineva ne-a spart casa şi totul s-a transformat într-o luare de ostatici. Eu şi tata n-am făcut decât să stăm şi să ne uităm. Tata a devenit isteric, iar spărgătorul a înjunghiat-o pe mama şi a fugit. Tata a început să

fugă pe-acolo ca o găină fără cap, strigând la mine să n-o ating în timp ce el căuta o foarfecă.

Wyller înghiţi în sec.

— Tata, medicul specialist, căuta o foarfecă în timp ce eu stăteam acolo şi o vedeam cum îşi pierde tot sângele. După aceea am stat de vorbă

cu câţiva medici şi am aflat că am fi putut s-o salvăm dacă am fi făcut imediat ce trebuia. Tata e hematolog, iar statul a investit milioane ca să-l înveţe tot ce se poate despre sânge. Cu toate astea, n-a putut face cele mai simple manevre ca să-i oprească sângerarea. Dacă un juriu ar fi ştiut cât ştie el despre salvarea de vieţi, l-ar fi condamnat pentru omucidere.

— Deci tatăl tău a făcut o greşeală. A greşi e omeneşte.

— Chiar şi-aşa, stă în cabinetul lui şi se crede mai bun decât alţii pentru simplul fapt că poate spune că e medic specialist.

Glasul lui Anders începu să tremure:

— Un poliţist cu o calificare medie şi un curs de o săptămână de luptă

corp la corp ar fi putut doborî un spărgător înainte s-o înjunghie.

— Dar astăzi el n-a făcut nicio greşeală, insistă Oleg. Steffens e tatăl tău, nu-i aşa?

Anders încuviinţă.

— Când vine vorba să salveze o nulitate coruptă şi leneşă ca Berntsen, normal că nu face greşeli.

Oleg se uită la ceas şi îşi scoase telefonul. Niciun mesaj de la mama sa.

Îl băgă la loc. Ea îi spusese că el nu poate face nimic ca să-l ajute pe Harry.

Dar că l-ar putea ajuta pe Truls Berntsen.

 466 

— Nu-i treaba mea, continuă Oleg, dar l-ai întrebat vreodată pe tatăl tău la câte a renunţat? Câţi ani de muncă grea şi-a dedicat ca să înveţe tot ce e de învăţat despre sânge şi câţi oameni a salvat munca aia?

Anders clătină din cap, rămânând cu el tot plecat.

— Nu? făcu Oleg.

— Nu vorbesc cu el.

— Deloc?

Anders ridică din umeri.

— M-am mutat. Mi-am schimbat numele.

— Wyller e numele de fată al mamei tale?

— Da.

Văzură un bărbat îmbrăcat în argintiu repezindu-se din camera hibrid înainte ca uşile să se închidă la loc.

Oleg îşi drese glasul.

— Cum spuneam, nu e treaba mea. Dar nu crezi că eşti prea dur cu el?

Anders ridică puţin capul şi-l privi pe Oleg în ochi.

— Ai dreptate, răspunse el, încuviinţând încet. Nu e treaba ta.

După care se îndreptă şi porni spre ieşire.

— Unde te duci? îl întrebă Oleg.

— Înapoi la universitate. Mă iei şi pe mine? Dacă nu, iau autobuzul.

Oleg se îndreptă şi el de spate şi porni după el.

— Acolo sunt deja destui. Însă aici e un poliţist care ar putea muri.

Îl prinse pe Anders din urmă şi-şi lăsă o mână pe umărul lui.

— Iar în calitate de coleg al său, acum eşti ruda lui cea mai apropiată.

Deci nu poţi pleca. Are nevoie de tine.

Când îl răsuci complet pe Anders, văzu că ochii tânărului detectiv erau umezi.

— Amândoi au nevoie de tine, completă Oleg.

Harry trebuia să facă ceva. Repede.

Smith ieşise de pe şoseaua principală şi acum conducea cu atenţie pe un drum forestier îngust, străjuit de ambele părţi de troiene de zăpadă.