— Şi-atunci de ce mai stai aici?
Harry se îndreptă de spate.
— A rămas atâta timp aici! Credeam…
Harry îşi simţi vocea tremurând. Porni repede spre scări şi dădu din cap către criminalistul care-şi freca fruntea.
Jimmy era pe hol şi vorbea la telefon.
— Smith? întrebă Harry.
403
Acesta îi arătă spre etaj.
Hallstein Smith stătea în faţa computerului şi citea dosarul cu numele lui Alexander Dreyer când intră Harry.
Bărbatul ridică privirea.
— Acolo, Harry, e toată munca mea cu Alexander Dreyer.
— Hai să-l numim Valentin! Eşti sigur?
— E totul scris negru pe alb. Tăieturile. Mi le-a descris, mi-a povestit despre fanteziile sale de-a tortura şi apoi de-a omorî o femeie. Ca şi cum punea la cale realizarea unei opere de artă.
— Şi totuşi, nu ai spus nimic poliţiei?
— M-am gândit s-o fac, normal, dar dacă ar fi să raportăm toate crimele groteşti pe care şi le imaginează clienţii noştri, atunci nici noi şi nici poliţia n-am mai avea altceva de făcut.
Smith îşi cuprinse capul în mâini.
— Gândeşte-te la toate vieţile care ar fi putut fi salvate dacă aş…
— Nu fi prea dur cu tine, Hallstein, nici măcar nu e clar dacă poliţia ar fi făcut ceva. În fine, e posibil ca Lenny Hell să-ţi fi folosit însemnările pentru a imita fanteziile lui Valentin.
— Nu-i imposibil. Nu foarte probabil, dar nu imposibil.
Smith se scărpină în cap.
— Dar tot nu înţeleg cum a ştiut Hell că, dacă-mi va fura dosarele, va descoperi un criminal cu care să colaboreze.
— Chiar vorbeşti foarte mult.
— Poftim?
— Gândeşte-te şi tu, Smith. Cât de mare ar fi probabilitatea ca în timpul discuţiilor cu Lenny Hell despre gelozia morbidă să fi pomenit că ai şi alţi pacienţi care au fantezii criminale?
— Sunt sigur că am făcut-o, încerc mereu să le explic pacienţilor mei că
nu sunt singurii care gândesc aşa, pentru a-i calma şi a normaliza…
Smith amuţi şi-şi duse mâna la gură.
— Sfinte Dumnezeule, vrei să spui că eu… că gura mea mare e de vină?
Harry clătină din cap.
— Hallstein, putem găsi o sută de căi de-a ne învinovăţi singuri. De-a lungul anilor ca detectiv, cel puţin zece sau 12 persoane au fost ucise pentru că n-am reuşit să prind criminalul în serie pe cât de repede ar fi trebuit. Dar dacă vrei să supravieţuieşti, trebuie să înveţi să renunţi.
404
— Ai dreptate.
Smith râse răguşit înainte de-a adăuga:
Dar sunt destul de sigur că psihologul ar trebui să spună asta, nu poliţistul.
— Du-te acasă la familie, luaţi masa de duminică împreună şi uită o vreme de asta! Tord va ajunge în curând să cerceteze fişierele din computer, vom vedea ce vom găsi.
— Bine!
Smith se ridică, îşi scoase fesul de lână şi i-l dădu lui Harry.
— Păstrează-l! Iar dacă te întreabă cineva, îţi vei aminti de ce-am venit astăzi aici, nu-i aşa?
— Sigur, răspunse Smith, trăgându-şi fesul înapoi pe cap.
