Ulrich zâmbi.
— Încerci să-mi provoci angoasă asupra prestaţiei, Katrine?
Se înfioră când îşi auzi numele pronunţat de gura acestui străin.
— Atunci, simţi angoasă din pricina prestaţiei, Ul-rich?
— Nu, rânji el. Dar ştii cât costă băuturile astea?
Acum zâmbi ea. Ulrich era OK. Destul de slab. Acesta era primul şi de fapt singurul detaliu pe care îl căuta la un profil. Greutatea. Şi înălţimea.
Le putea calcula indicele de masă corporală la fel de repede pe cât calcula şansele un jucător de poker. 26,5 era în regulă. Înainte de a-l cunoaşte pe Bjørn, n-ar fi crezut niciodată că o să accepte pe cineva cu peste 25.
— Trebuie să merg la toaletă. Uite tichetul meu de la garderobă, geacă
neagră de piele, aşteaptă-mă la uşă!
Katrine se ridică şi se îndepărtă, presupunând că îi verifica ceea ce oamenii de unde venea ea numeau cur – era prima lui ocazie de-a o vedea de la spate. Şi ştia că el o să fie fericit.
Partea din spate a barului era şi mai aglomerată, aşa că trebui să dea din coate ca să-şi facă loc, dat fiind că „Scuzaţi-mă!” nu avea efectul
„Sesam-deschide-te!” pe care îl avea în ceea ce ea considera părţile mai civilizate ale lumii. În Bergen, de exemplu. Şi pesemne că fusese înghesuită mai tare decât îşi închipuise între trupuri transpirate, căci dintr-odată nu mai putea respira. Se eliberă, iar senzaţia de ameţeală de la lipsa de oxigen dispăru după câţiva paşi.
Pe holul din spatele acelui loc dădu peste obişnuita coadă la toaleta femeilor şi absolut nicio persoană la cea a bărbaţilor. Se uită iar la ceas.
Inspector-şef. Voia să meargă la muncă la prima oră a dimineţii. La dracu’
cu toate! Smuci de uşa toaletei bărbaţilor, intră şi trecu de şirul de pisoare, neobservată de cei doi bărbaţi din faţa lor, apoi se încuie într-o cabină. Prietenele ei spuneau mereu că n-ar pune vreodată piciorul într-o toaletă pentru bărbaţi, fiindcă sunt mult mai murdare decât ale doamnelor. Katrine ştia că nu-i aşa.
Îşi trăsese deja pantalonii în jos şi se aşeza pe toaletă când auzi o bătaie precaută în uşă. I se păru ciudat – din afară ar fi trebuit să fie evident că e o cabină ocupată şi, dacă aveai impresia că e goală, de ce să mai baţi?
Coborî privirea. În spaţiul gol dintre uşă şi podea văzu vârfurile ascuţite ale unei cizme din piele de şarpe. Se gândi că probabil cineva o văzuse intrând
55
în toaleta bărbaţilor şi o urmase ca să vadă dacă nu cumva era genul mai aventuros.
— Dis… începu ea, însă partea cu „pari” de la final dispăru din lipsă de aer.
Oare i se făcea rău? O singură zi la conducerea a ceea ce ştia deja că
avea să devină un caz foarte important de crimă o transformase într-o epavă care nici nu mai putea să respire? Hrist…
Auzi cum se deschide uşa toaletei bărbaţilor şi intră doi tineri cu glasuri subţirele.
— E, gen, al dracului de aiurea, omule!
— Total aiurea!
Cizmele ascuţite dispărură de sub uşă. Katrine ascultă mai departe, dar nu mai auzi paşi. Îşi termină treaba, apoi deschise uşa şi se duse la lavoare. Discuţia celor doi tineri de la pisoare se curmă abrupt când ea dădu drumul la robinet.
— Ce cauţi aici? întrebă unul dintre ei.
— Mă piş şi mă spăl pe mâini. Încercaţi s-o faceţi şi voi în aceeaşi ordine!
Îşi scutură mâinile şi ieşi afară.
Ulrich o aştepta la uşă. Cum stătea acolo ţinându-i geaca, îi amintea de un câine ce dă din coadă cu un băţ în gură. Alungă imaginea asta.
Truls conducea spre casă. Porni radioul chiar când Motörhead cânta o melodie despre care crezuse mereu că se numeşte Ace of Space, până ce Mikael strigase în gura mare la o petrecere din liceu: „Beavis crede că
Lemmy cântă Ace of… Space!” Încă mai auzea hohotele ce acoperiseră cu totul muzica şi vedea sclipirea din minunaţii ochi ai Ullei, care râdea de el.
Era în regulă, oricum Truls considera că Ace of Space era un titlu mai potrivit decât Ace of Spades. Într-o zi, când Truls îşi asumase riscul de-a sta la aceeaşi masă cu ceilalţi la cantină, Bjørn Holm tocmai era în mijlocul unei explicaţii – cu ridicolul său dialect de Toten – cum că ar fi fost mai poetic dacă Lemmy ar fi trăit până la 72 de ani. Când Truls întrebase de ce, Bjørn replicase: „Şapte şi doi, doi şi şapte, corect? Morrison, Hendrix, Joplin, Cobain, Winehouse, toată gaşca”.
Truls încuviinţase abia după ceilalţi. Tot nu ştia ce voise să spună. Doar că se simţise exclus.
56
Exclus sau nu, în seara asta devenise mai bogat cu 30.000 de coroane decât blestematul de Bjørn Holm şi toţi amicii lui care-l aprobaseră la cantină.
Mona se luminase toată când Truls îi povestise despre dinţii sau dantura de fier, cum se exprimase Holm. Îşi sunase redactorul-şef şi-l convinsese că aveau de-a face exact cu ceea ce spusese Truls: o cină cu trei feluri de mâncare. Aperitivul îl reprezentase faptul că Elise Hermansen fusese la o întâlnire stabilită pe Tinder. Felul principal: ucigaşul se afla deja în apartamentul ei când femeia ajunsese acasă. Iar desertul fusese că
acesta o omorâse muşcând-o de gât cu nişte dinţi din fier. 10.000 de coroane pentru fiecare fel. 30, trei şi zero, zero şi trei, nu?
