— Să-şi care pumni e o expresie blândă. Iar melodia aia e suficient de nasoală şi-n original.

— În final, Øystein a reuşit să-l azvârle pe individ afară din maşină.

— În mişcare?

— Nu. Dar în mijlocul platoului, în toiul nopţii, la 20 de kilometri depărtare de cea mai apropiată casă. În apărea sa, Øystein a subliniat faptul că era totuşi iulie, vreme plăcută, şi nu se putea ca tipul să fie îngrozit şi de mersul pe jos.

Katrine începu să râdă.

— Iar acum a rămas fără serviciu? Ar trebui să-l angajezi ca şofer personal.

— Încerc să-i fac rost de un job, însă Øystein este – ca să folosesc propriile lui cuvinte – menit să rămână neangajat.

 96 

Restaurantul Schrøder’s era, în pofida numelui, doar un bar. Clientela ce venea în mod obişnuit seara devreme era la locul ei şi doar încuviinţă în semn de salut când intră Harry, fără să spună practic nimic.

Chelneriţa însă se lumină toată, ca şi cum însuşi fiul rătăcitor se întorsese acasă. Şi le servi o cafea care cu siguranţă nu reprezenta motivul pentru care turiştii începuseră să plaseze de curând Oslo printre cele mai potrivite oraşe din lume unde să bei cafea.

— Îmi pare rău că n-a mers între tine şi Bjørn, spuse Harry.

— Mda.

Katrine nu ştia dacă el dorea să dezvolte subiectul. Sau dacă ea dorea.

Aşa că doar ridică din umeri.

— Mda, zise şi Harry, apoi îşi apropie ceaşca de buze. Deci cum e să fii iar singură?

— Curios cum e viaţa de persoană singură?

El râse. Iar ea îşi dădu seama cât de mult îi lipsise acest râs. Îi lipsise ideea de a-l face ea să râdă, acele momente care păreau o adevărată

recompensă ori de câte ori îi ieşea.

— Îmi convine viaţa de persoană singură. Mă văd cu tipi.

Se uită la el pentru o reacţie. Oare spera să obţină o reacţie?

— Păi, sper că şi Bjørn se vede cu alte persoane, pentru binele său.

Ea aprobă din cap. De fapt nu se gândise prea mult la asta. Şi, ca un comentariu ironic, se auzi un ţiuit vesel ce indică faptul că se anunţase o potrivire pe Tinder, iar Katrine văzu o femeie îmbrăcată în roşu-sângeriu grăbindu-se spre uşă.

— Te-ai întors, Harry? Ultimul lucru pe care mi l-ai spus a fost că n-o să

te mai întorci niciodată să lucrezi la vreo crimă.

Harry îşi răsucea ceaşca de cafea.

— Bellman m-a ameninţat că va aranja ca Oleg să fie dat afară de la Academie.

Katrine clătină din cap.

— Bellman e cel mai mare căcat pe două picioare de la împăratul Nero încoace. Vrea să spun la conferinţa de presă că ăsta e un caz aproape imposibil. Ca să-l facă pe el să dea bine când îl vom rezolva.

Harry se uită la ceas.

— Păi, poate că Bellman are dreptate. Un criminal care muşcă oameni cu dinţii lui de fier şi bea o jumătate de litru de sânge de la victimă…

 97 

Probabil că are mai degrabă de-a face cu actul uciderii decât cu cine e victima. Iar acest lucru face implicit cazul mai dificil.

Katrine încuviinţă. Soarele strălucea afară pe stradă, însă ea îşi închipuia în continuare că aude huruitul unui tunet în depărtare.

— Imaginile cu Elise Hermansen de la locul faptei, reluă Harry. Îţi amintesc de ceva?

— Urmele de muşcături de pe gât? Nu.

— Nu mă refer la detalii, ci la…

Harry rămase uitându-se pe geam.

— La întreg. Ca atunci când auzi o muzică pe care n-ai mai auzit-o niciodată, cântată de o trupă pe care n-o cunoşti, însă tot ştii cine a scris melodia. Pentru că e ceva acolo. Ceva pe care nu poţi pune degetul clar.

Katrine îi privi profilul. Părul scurt, tuns periuţă, i se ridicase cu totul, la fel de dezordonat ca de obicei, dar nu la fel de des. Chipul bărbatului mai căpătase nişte linii în plus, ridurile şi cutele se adânciseră, iar acum avea chiar şi laba gâştei de la râs în jurul ochilor, aşa încât aspectele mai brutale ale înfăţişării lui ieşeau mai mult în evidenţă. Nu înţelesese niciodată de ce-l considera un bărbat arătos.

— Nu, răspunse ea, clătinând din cap.

— OK.

— Harry?

— Mhm?

— Oleg este motivul pentru care te-ai întors?

El se întoarse şi o privi cu o sprânceană ridicată.

— De ce mă întrebi asta?

Iar ea simţi acum aşa cum simţise atunci, felul în care uitătura aia o putea lovi ca un şoc electric, cum el – un bărbat ce putea rămâne atât de rezervat, de distant – putea dărâma totul doar uitându-se la tine o secundă, cerând – şi obţinând – toată atenţia ta. În acea unică secundă, pe lume nu exista decât un singur bărbat.

— N-are importanţă, răspunse ea, apoi râse. De ce întreb? Să-i dăm bătaie!

— Ewa, cu „w”. Mama şi tata au vrut să fiu unică. După care s-a dovedit un nume destul de comun în ţările alea din vechiul Bloc de Fier.