Şeful Investigaţiilor Criminale zâmbi scurt.
— Şi tu n-ai pus nicio condiţie?
— Doar să mi se dea voie să-mi aleg singur membrii echipei. Nu vreau decât trei.
Gunnar Hagen se răsuci cu totul. Harry stătea pe scaunul din faţa biroului lui Hagen, cu picioarele lungi întinse în faţă. Chipul lui slab căpătase parcă nişte riduri în plus, iar părul bogat, scurt şi blond, începuse să încărunţească pe la tâmple. Însă nu mai era la fel de slab ca ultima oară
când îl văzuse. De bună seamă că albul din jurul irisurilor albastre nu era chiar curat, însă nu mai era nici împestriţat de vinişoare roşii, cum fusese în vremurile deloc bune.
— Eşti încă pe uscat, Harry?
— Ca un puţ de petrol norvegian, şefu’.
— Hmm! Ştii bine că puţurile de petrol norvegiene nu sunt uscate, nu?
Sunt doar închise până când preţul petrolului va urca iar.
— Exact asta era imaginea pe care voiam s-o transmit, da.
Hagen clătină din cap.
— Iar eu credeam că te-ai mai maturizat şi tu odată cu înaintarea în vârstă.
— Dezamăgit, este? Nu devenim mai înţelepţi, ci doar mai bătrâni. Tot nimic de la Katrine?
Hagen se uită la telefon.
— Absolut nimic.
81
— Să încercăm s-o sunăm din nou?
— Hallstein!
Strigătul venea din living.
— Copiii vor să faci iar pe şoimul!
Hallstein Smith scoase un oftat resemnat, dar fericit şi lăsă cartea, Miscellany of Sex de Francesca Twinn, pe masa din bucătărie. Era destul de interesant să afli că muşcarea genelor unei femei este considerată un act pasional în Insulele Trobriand din Papua Noua Guinee, însă încă nu găsise ceva util pentru doctorat, iar ideea de a-şi face fericiţi copiii era cu siguranţă mai atrăgătoare. Nu mai conta că încă era obosit după ultimul joc, pentru că zilele de naştere veneau doar o dată pe an. Mă rog, de patru ori pe an când aveai patru copii; de şase, dacă insistau ca şi părinţii să-şi serbeze aniversările; de 12 ori, dacă serbai şi cele şase luni scurse de la o aniversare. Era în drum spre living, unde îi auzea pe copii uguind ca porumbeii, când auzi soneria la uşă.
Când el deschise uşa, femeia care aştepta pe trepte se uită cu atenţie la capul lui Hallstein Smith.
— Am reuşit să mănânc ceva cu nuci alaltăieri, rosti el în timp ce-şi scărpina iritanta explozie de urticarie roşu-aprins de pe frunte.
Bărbatul se uită la ea şi îşi dădu seama că aceasta nu se uita de fapt la urticarie.
— Ah, asta! făcu el, scoţându-şi pălăria. Ar trebui să fie un cap de şoim.
— Arată mai degrabă ca o găină, zise femeia.
— E de fapt o găină de Paşti, deci o numim găină-şoim.
— Mă numesc Katrine Bratt şi sunt de la Serviciul de Investigaţii Criminale, poliţia din Oslo.
Smith înclină din cap.
— Desigur, te-am văzut la ştirile de aseară. Are legătură cu ce-am scris pe Twitter? Telefonul mi-a sunat întruna. Chiar n-am avut intenţia să
stârnesc asemenea agitaţie.
— Pot să intru?
— Fireşte, dar sper că nu te deranjează nişte copii uşor… nebunatici.
Smith le explică micuţilor că va trebui să-şi facă singuri un şoim pentru o vreme, după care o conduse pe poliţistă în bucătărie.
— Pari să ai nevoie de puţină cafea, continuă Smith, turnându-i o
82
ceaşcă fără să mai aştepte un răspuns.
— Am ajuns să lucrez până târziu azi-noapte. Am dormit până târziu, aşa că am venit direct încoace. Şi mi-am uitat şi telefonul acasă, aşa că mă
întrebam dacă nu l-aş putea împrumuta pe al tău ca să sun la birou.
