— Deci lucrezi pentru noi?
Ewa îşi înclină uşor capul. Bărbatul nu arăta deloc rău. Şi nici nu era la fel de tânăr ca alţi paznici.
— În cazul ăsta, n-ai vrea, te rog, să verifici şi la mine în apartament? Şi la mine a avut loc o spargere, să ştii. Iar acum văd că e lumina aprinsă
înăuntru, chiar dacă eu ştiu că am stins totul înainte să ies.
Paznicul ridică din umeri.
— N-ar trebui să intrăm în apartamentele oamenilor, dar în regulă.
— În sfârşit, un bărbat folositor la ceva! exclamă femeia, apoi se uită
încă o dată la el.
Cu atenţie. Un paznic în adevărata putere a cuvântului. Probabil nu prea deştept, dar solid, de nădejde. Şi uşor de manevrat. Numitorul comun al bărbaţilor din viaţa ei fusese că aveau totul: proveneau din familii bune, aveau o moştenire decentă, educaţie, un viitor luminos. Şi o adoraseră. Dar din păcate băuseră atât de mult, încât luminosul lor viitor împreună dispăruse în adâncuri odată cu ei. Poate că era timpul să încerce ceva nou. Ewa se răsuci într-o parte şi-şi săltă şoldul uşor provocator în timp ce-şi zornăia cheile. Doamne, ce de chei! Şi poate că era mai beată
101
decât crezuse iniţial.
O găsi pe cea care trebuie, descuie uşa, nu se sinchisi defel să-şi azvârle pantofii pe hol şi merse direct în bucătărie. Îl auzi pe paznic intrând după
ea.
— Nu e nimeni aici, spuse el.
— Doar eu şi cu tine, zâmbi Ewa, rezemându-se de blatul de gătit.
— Drăguţă bucătărie!
Paznicul stătea în uşă, plimbându-şi mâna peste uniformă.
— Mersi! Aş fi făcut un pic de ordine dacă ştiam că voi avea un musafir.
— Şi să fi spălat şi vasele.
Acum zâmbea şi el.
— Mda, ziua nu are decât 24 de ore.
Femeia îşi dădu o şuviţă de pe faţă şi se clătină uşor pe tocurile înalte.
— Te-ar deranja dacă ai verifica restul apartamentului cât timp fac eu un cocktail? Ce zici? adăugă ea, punând deja mâna pe blenderul pentru smoothie.
Paznicul se uită la ceasul de la mână.
— În 25 de minute trebuie să ajung la adresa următoare, dar probabil că am timp să verific dacă se ascunde cineva pe-aici.
— O mulţime de lucruri se pot întâmpla între timp.
Paznicul îi întâlni privirea, apoi chicoti uşor, îşi frecă bărbia şi ieşi din cameră.
Se îndreptă spre ceea ce presupunea a fi uşa de la dormitor şi rămase uimit de cât de subţiri păreau pereţii. Distingea practic fiecare cuvânt rostit de bărbatul din apartamentul vecin. Deschise uşa. Beznă. Găsi întrerupătorul. Un bec slab se aprinse în plafonieră.
Gol. Patul, nefăcut. O sticlă goală pe noptieră.
Porni mai departe şi deschise uşa de la baie. Faianţă murdară. O
perdea de duş plină de mucegai trasă în faţa căzii.
— Se pare că e în regulă! strigă el înspre bucătărie.
— Ia loc în living! strigă femeia drept răspuns.
— Bun, dar va trebui să plec în 20 de minute.
Merse în living şi se aşeză pe canapeaua şuie. Auzi clinchet de pahare în bucătărie, apoi glasul ei ascuţit:
— Bei ceva?
102
— Da.
