— Nu, răspunse ea, clătinând din cap.
— OK.
— Harry?
— Mhm?
— Oleg este motivul pentru care te-ai întors?
El se întoarse şi o privi cu o sprânceană ridicată.
— De ce mă întrebi asta?
Iar ea simţi acum aşa cum simţise atunci, felul în care uitătura aia o putea lovi ca un şoc electric, cum el – un bărbat ce putea rămâne atât de rezervat, de distant – putea dărâma totul doar uitându-se la tine o secundă, cerând – şi obţinând – toată atenţia ta. În acea unică secundă, pe lume nu exista decât un singur bărbat.
— N-are importanţă, răspunse ea, apoi râse. De ce întreb? Să-i dăm bătaie!
— Ewa, cu „w”. Mama şi tata au vrut să fiu unică. După care s-a dovedit un nume destul de comun în ţările alea din vechiul Bloc de Fier.
Femeia râse şi sorbi din bere, apoi deschise gura şi se folosi de arătător
98
şi de degetul mare pentru a-şi şterge rujul din colţurile gurii.
— Cortina de Fier şi Blocul de Est, o corectă bărbatul.
— Ha?
Se uită la el. Era destul de drăguţ. Nu-i aşa? Mai drăguţ decât cei cu care se potrivea de obicei. Probabil era ceva în neregulă cu el, ceva ce avea să afle mai târziu. Aşa se întâmpla de obicei.
— Bei încet, remarcă ea.
— Îţi place roşul.
Bărbatul dădu din cap spre pardesiul pe care femeia şi-l atârnase pe spătarul scaunului.
— La fel ca tipului ăluia, vampirul, răspunse Ewa, arătând spre jurnalul de ştiri de la unul dintre enormele televizoare din bar.
Meciul de fotbal se terminase, iar barul, care fusese plin până în urmă
cu cinci minute, începuse să se golească. Femeia se simţea puţin ameţită, dar nu foarte rău.
— Ai citit VG? Tipul i-a băut sângele.
— Da. Ştiai că ea şi-a băut ultimul pahar la o sută de metri de-aici, la barul Jealousy?
— Adevărat?
Femeia privi de jur-împrejur. Majoritatea clienţilor păreau să
alcătuiască grupuri sau perechi. Observase că singurul bărbat care stătea singur se uita la ea, însă şi acela plecase. Şi nici nu era Ciudatul.
— Da, destul de adevărat. Încă un pahar?
— Da, cred că ar fi mai bine, rosti ea, înfiorându-se. Uff!
Făcu semn spre barman, însă acesta clătină din cap. Minutarul trecuse de limita magică.
— Se pare că va trebui s-o lăsăm pe altă dată, comentă bărbatul.
— Exact când reuşiseşi să mă îngrozeşti, zise Ewa. Acum va trebui să
mă conduci până acasă.
— Normal, spuse bărbatul. Tøyen, ai zis?
— Haide! îl îndemnă ea, apoi începu să se încheie la pardesiul roşu peste bluza tot roşie.
Porni clătinându-se uşor pe trotuar, însă îl simţi cum o sprijină discret.
— Am avut parte de unul dintre hărţuitorii ăia. Îi spuneam Ciudatul. Am avut o întâlnire cu el şi… mda, ne-am distrat destul de bine. Dar când eu n-am mai vrut să continuăm, a devenit gelos. A început să apară în diverse
99
locuri pe unde mă întâlneam cu oameni.
— Trebuie să fi fost neplăcut.
