— Ewa Dolmen a trimis un mesaj de pe telefonul mobil care ne arată că

avea o întâlnire stabilită pe Tinder într-un bar cu profil sportiv numit Dicky’s.

— Dicky’s? exclamă Magnus Skarre. Ăsta e aproape vizavi de barul

 121 

Jealousy.

Un murmur colectiv străbătu încăperea.

— Aşa că am putea da de urma a ceva, dacă modus operandi presupune să se folosească de Tinder şi să stabilească întâlniri în Grünerløkka, zise Katrine.

— Ce? întrebă unul dintre detectivi.

— O idee despre ce s-ar putea întâmpla data viitoare.

— Şi dacă nu va exista nicio dată viitoare?

Katrine trase adânc aer în piept.

— Harry?

Harry se legăna în scaunul său.

— Ei bine, criminalii în serie care încă-şi cizelează stilul lasă de obicei un interval mare între primele crime. Poate dura luni, chiar ani. Tiparul clasic este ca după o crimă să urmeze o perioadă de relaxare, înainte ca frustrarea sexuală să înceapă iar să se acumuleze. De obicei, aceste cicluri devin tot mai scurte de la o crimă la alta. Cu un ciclu care deja are doar două zile, am fi tentaţi să presupunem că nu e prima dată când el comite o astfel de faptă.

Se aşternu liniştea, moment în care toată lumea îl aşteptă să continue.

Dar el nu mai zise nimic.

Katrine îşi drese glasul.

— Problema este că nu putem găsi nicio infracţiune gravă în Norvegia în ultimii cinci ani care să prezinte vreo asemănare cu aceste două crime.

Am verificat cu Interpolul să vedem dacă e posibil ca vreun potenţial infractor să fi schimbat terenul de vânătoare şi să se fi mutat aici. Există

vreo 12 candidaţi, însă niciunul nu pare să se fi mutat recent. Aşa că habar n-avem cine e. Dar ştim totuşi că experienţa ne-a învăţat că e posibil să

lovească din nou. Iar în acest caz, curând.

— Cât de curând? întrebă un glas.

— Greu de zis, răspunse Katrine, aruncându-i o privire lui Harry, care ridică discret un deget. Însă pauza ar putea fi nu mai mare de o zi.

— Şi chiar nu putem face nimic ca să-l împiedicăm?

Katrine îşi mută greutatea de pe un picior pe altul.

— Am luat legătura cu şeful poliţiei să-i cer acordul să emitem un avertisment public pe lângă conferinţa de presă de la ora 18:00. Cu un pic de noroc, făptaşul nostru îşi va anula sau amâna planurile pentru încă o

 122 

crimă dacă va crede că lumea va fi mai atentă de aici înainte.

— Oare chiar va face asta? se întrebă Wolff.

— Cred… începu Katrine, dar fu întreruptă:

— Cu tot respectul, Bratt, îl întrebam pe Hole.

Katrine înghiţi în sec şi încercă să nu se enerveze.

— Harry, tu ce spui? Oare un avertisment public îl va opri?

— Nu ştiu. Uitaţi ce-aţi văzut la televizor; criminalii în serie nu sunt roboţi cu acelaşi software care urmează acelaşi tipar comportamental, sunt la fel de diverşi şi de impredictibili ca toată lumea.

— Isteţ răspuns, Hole!

Toţi cei din încăpere se întoarseră spre uşă, unde noul sosit, comandantul Bellman, stătea sprijinit de perete cu braţele încrucişate la piept.

— Nu ştie nimeni ce efect ar putea avea un avertisment public. Poate că nu va face decât să-l încurajeze pe acest criminal bolnav, să-i dea senzaţia că el controlează situaţia, că e invulnerabil şi-şi poate vedea mai departe de treabă. Însă ce ştim totuşi, pe de altă parte, e că un avertisment public ar putea da impresia că noi, cei de-aici, de la sediul central, am pierdut controlul situaţiei. Iar singurii care se vor speria vor fi locuitorii acestui oraş. Şi mai speriaţi, am putea spune probabil, întrucât –

aşa cum poate aţi observat voi, cei care aţi citit ce scriu ziarele pe internet în ultimele ore – se fac o mulţime de speculaţii cu privire la faptul că

aceste două crime au legătură între ele. Aşa că eu am o sugestie mai bună.

Mikael Bellman îşi aranjă mânecile cămăşii în aşa fel încât butonii albi prinşi la manşete să se vadă din sacou.

— Şi anume să îl prindem pe acest individ înainte să provoace şi mai multe pagube.

Le zâmbi tuturor.

— Voi ce ziceţi, oameni buni?

Katrine îi văzu pe câţiva dând aprobator din cap.

— OK! făcu Bellman. Continuă, inspector-şef Bratt!

Clopotele primăriei anunţau ora 20:00 când o maşină fără însemne a poliţiei, un VW Passat, trecu încet pe acolo.

— A fost cea mai nasoală conferinţă de presă pe care am ţinut-o

 123 

vreodată, în mă-sa! zise Katrine în vreme ce vira cu Passatul înspre Dronning Mauds gate.