— Un camion lent care nu m-a lăsat să trec, anunţă Truls, verificând să

vadă dacă are glonţ pe ţeava pistolului şi încărcătorul plin. Aţi auzit ceva?

— E complet linişte acolo. N-a intrat şi n-a ieşit nimeni.

— Să mergem! zise Truls, făcându-i semn bărbatului. Tu vii cu mine, ia şi o lanternă! Tu rămâi aici! îi zise femeii.

Cei doi bărbaţi porniră spre intrare. Truls aruncă o privire pe geam spre holul întunecos. Apăsă butonul de lângă numele Amundsen.

— Da? şopti o voce.

— Poliţia. Ai mai auzit ceva de când ai sunat?

— Nu, dar ar putea fi în continuare acolo.

— Bine! Deschide uşa!

Încuietoarea scoase un clic, iar Truls trase de uşă şi o deschise.

— Mergi tu primul cu lanterna!

Truls îl auzi pe agent înghiţind în sec.

— Credeam că ai zis întărire, nu s-o iau eu înainte.

— Zi mersi că nu eşti singur aici! Haide! şopti Truls.

Rakel se uita la Harry.

Două crime. Un alt criminal în serie. Genul lui de vânătoare.

Harry mânca, mimând că urmăreşte conversaţia celor de la masă, politicos cu Helga şi ascultându-l cu un interes aparent pe Oleg. Poate că

se înşela, poate că el chiar arăta interes. Poate că nu era totuşi complet înlănţuit de situaţie, poate că se schimbase.

— Permisul de portarmă e inutil când lumea îşi va putea cumpăra în curând o imprimantă 3D şi-şi va face propriile pistoale, zise Oleg.

— Credeam că imprimantele 3D pot face doar lucruri din plastic?

replică Harry.

— Cele de uz casnic, da. Dar plasticul e destul de dur dacă vrei să îţi faci o armă şi o vei folosi o singură dată pentru a omorî pe cineva.

Oleg se aplecă peste masă.

— Nici măcar n-ai nevoie de un pistol original ca model, trebuie doar să

împrumuţi unul pentru cinci minute, să-l dezasamblezi, să faci copii din ceară ale componentelor, apoi să le foloseşti pentru a construi un model 3D pe care să-l introduci în computerul la care este conectată imprimanta.

Odată ce-ai comis crima, pur şi simplu topeşti pistolul de plastic şi gata. Iar

 140 

dacă cineva şi-a dat seama că aia a fost arma crimei, oricum n-ar fi înregistrată pe numele nimănui.

— Hmm! Dar pistolul tot ar putea fi să fie găsit şi să ducă la imprimanta care l-a produs. Criminaliştii pot să facă deja asta cu imprimantele cu tuş.

Rakel se uită la Helga, care părea mai degrabă pierdută.

— Băieţi… interveni Rakel.

— În fine, zise Oleg. E o adevărată nebunie – practic pot să facă orice.

În momentul de faţă, în Norvegia există puţin peste 2000 de imprimante 3D, dar imaginaţi-vă când toată lumea îşi va lua una, când teroriştii ar putea face o bombă cu hidrogen la o imprimantă 3D.

— Băieţi, n-am putea discuta despre ceva mai plăcut? insistă Rakel, simţindu-se bizar de sufocată. Ceva mai cult, doar de data asta, dat fiind că avem un musafir?

Oleg şi Harry se răsuciră către Helga, care zâmbi şi ridică din umeri, ca şi cum ar spune că ei îi este totuna.

— OK, zise Oleg. Shakespeare e bine?

— Mult mai bine, răspunse Rakel, uitându-se cu suspiciune la fiul ei, în vreme ce-i dădea tava cu cartofi Helgăi.

— Bun, Ståle Aune şi Sindromul Othello, continuă Oleg. Nu ţi-am spus că eu şi Jesus am înregistrat tot cursul. Eu purtam un microfon şi un transmiţător ascunse sub tricou, iar Jesus era în sala de alături şi înregistra. Crezi că Ståle ar fi de acord să încarc pe net cursul? Ce zici, Harry?

Acesta nu răspunse. Rakel îl privi cu atenţie. Oare iar se îndepărta de ei?

— Harry? insistă ea.

— Păi, evident că nu pot răspunde la această întrebare, spuse el, coborându-şi privirea la farfurie. Dar de ce nu l-ai înregistrat pe propriul telefon? Doar nu e interzis să înregistrezi cursul pentru folosul propriu.

— Se antrenează amândoi, răspunse Helga.

Ceilalţi se întoarseră spre ea.

— Jesus şi Oleg visează să devină agenţi sub acoperire.

— Vin, Helga? întrebă Rakel, ridicând sticla.

— Mersi! Dar tu nu bei?

— Am luat o pastilă pentru migrenă, răspunse Rakel. Iar Harry nu bea.

— Sunt un aşa-zis alcoolic, explică Harry. Păcat, pentru că ar trebui să

 141 