— Ceea ce ne aduce înapoi la recipientul de sticlă, reluă Harry. Mai avem şi altă probă fizică în afară de asta?
— Uşa de la intrare, răspunse Bjørn.
— Uşa? făcu Harry. M-am uitat la încuietoare când am intrat şi părea neatinsă.
— N-a fost o spargere. Nu i-ai văzut exteriorul.
Ceilalţi trei stăteau pe palier, uitându-se cum Bjørn desfăcea sfoara care ţinea uşa lipită de perete. Apoi aceasta se mişcă uşor, închizându-se, dezvăluind partea din faţă.
Harry se uită. Simţi cum inima îşi iuţeşte bătăile în piept în vreme ce gura i se usca şi ea complet.
118
— Am legat uşa aşa ca să nu o atingă niciunul dintre voi, explică Bjørn.
Pe uşă era scrisă cu sânge litera V, cam de un metru înălţime. Baza era strâmbă, unde se scursese sângele.
Toţi patru se uitau acum la uşă.
Bjørn întrerupse primul tăcerea:
— V de la victorie?
— V de la vampirist, interveni Katrine.
— Doar dacă nu cumva a mai bifat încă o victimă, sugeră Wyller.
Acum se uitau cu toţii la Harry.
— Aşadar? rosti Katrine nerăbdătoare.
— Nu ştiu, răspunse el.
Expresia dură reveni în privirea ei:
— Haide, e clar că te gândeşti la ceva!
— Mhm! V de la vampirist s-ar putea să nu fie o sugestie rea. S-ar putea potrivi cu faptul că a depus un efort deosebit să ne spună fix asta.
— Fix ce?
— Că este special. Dinţii de fier, blenderul, litera asta. Se vede pe el însuşi unic şi ne oferă piesa de puzzle astfel încât să apreciem şi noi, la rândul nostru. Vrea să ne apropiem.
Katrine încuviinţă.
Wyller ezita, ca şi cum şi-ar fi dat seama că ratase momentul când ar fi trebuit să vorbească, însă tot îndrăzni:
— Vrei să spui că în adâncul sufletului său, criminalul vrea să ne dezvăluie cine e?
Harry nu răspunse.
— Nu cine e, ci ce este, răspunse Katrine. Trimite un semnal.
— Pot întreba ce înseamnă acest lucru?
— Desigur, răspunse Katrine. Întreabă-l pe expertul nostru în criminali în serie.
Harry se uita la literă. Deja nu mai era ecoul unui ţipăt, ci însuşi ţipătul.
Ţipătul unui demon.
— Înseamnă…
Harry aprinse bricheta şi o apropie de ţigară, apoi inhală adânc. Dădu drumul fumului afară şi completă:
— Că vrea să se joace.
119
— Crezi că V-ul vine de la altceva, zise Katrine când plecă din apartament alături de Harry, o oră mai târziu.
— Chiar aşa? întrebă Harry, uitându-se pe stradă.
Tøyen. Cartierul imigranţilor. Străzi înguste, magazine cu covoare pakistaneze, piatră cubică, profesori de norvegiană pe biciclete, cafenele turceşti, mame cu mers legănat acoperite de hijaburi, tineri care apelau la împrumuturi studenţeşti, un mic magazin de discuri ce vindea viniluri cu muzică rock. Lui Harry îi plăcea foarte mult acest cartier. Atât de mult, încât nu se putea abţine să se întrebe ce căuta el sus pe dealuri, printre burghezi.
— Pur şi simplu n-ai vrut s-o rosteşti cu voce tare, continuă Katrine.
