— Şi a fost ca şi cum el…

Penelope începu iar să suspine.

— Ca şi cum voia să mi-l arate.

Harry închise ochii.

— Trebuie să se odihnească, interveni infirmiera.

Katrine dădu din cap aprobator şi-şi lăsă mâna pe braţul alb ca laptele al lui Penelope.

— Îţi mulţumim, Penelope, ne-ai fost de mare ajutor!

Harry şi Katrine erau deja în drum spre ieşire când infirmiera îi chemă

înapoi, aşa că se întoarseră la pat.

— Îmi mai amintesc un lucru, şopti Penelope. Arăta ca şi cum fusese operat la faţă. Şi mă tot întreb…

— Ce? întrebă Katrine, aplecându-se ca să-i audă glasul abia audibil.

— De ce nu m-a omorât?

Katrine se uită la Harry în căutare de ajutor. Acesta trase adânc aer în piept, încuviinţă spre ea şi se aplecă aproape de Penelope.

— Pentru că n-a putut. Pentru că nu l-ai lăsat, răspunse el.

 152 

— Ei bine, acum ştim sigur că e el, zise Katrine în timp ce mergeau pe hol spre ieşire.

— Mhm! Şi că şi-a schimbat modul de operare. Şi preferinţele.

— Cum te face să te simţi?

— Faptul că e el?

Harry ridică din umeri.

— În niciun fel. E un criminal şi trebuie prins. Atâta tot.

— Harry, nu mă minţi! Nu mă minţi! El e motivul pentru care te afli aici.

— Pentru că s-ar putea să mai curme vieţi. Prinderea lui e importantă, dar nu e nimic personal. OK?

— Te aud.

— Bun! făcu Harry.

— Când a spus că se va întoarce şi se va căsători cu ea, crezi că…?

— Că a zis-o ca pe o metaforă? Da. Are de gând să-i bântuie visele.

— Dar asta înseamnă că…

— Dinadins n-a ucis-o.

— Ai minţit-o.

— Am minţit.

Harry deschise uşa şi apoi se urcară în maşina care-i aştepta afară.

Katrine în faţă, Harry în spate.

— Sediul poliţiei? întrebă Anders Wyller de pe locul şoferului.

— Da, răspunse Katrine, luându-şi mobilul pe care îl lăsase la încărcat.

Bjørn a trimis mesaj ca să spună că urmele de sânge de pe scări au fost lăsate probabil de nişte cizme de cowboy.

— Cizme de cowboy, repetă Harry de pe bancheta din spate.

— Dintr-acelea cu toc îngust şi…

— Ştiu şi eu cum arată cizmele de cowboy. Au mai fost pomenite în declaraţia unui martor.

— Care anume? zise Katrine în timp ce-şi citea restul mesajelor pe care le ratase cât stătuse în spital.

— Barmanul de la barul Jealousy. Mehmet Cumva.

— Trebuie să recunosc că memoria ţi-e încă intactă. Aici scrie că vor să

mă invite la The Sunday Magazine ca să vorbim despre vampirist.

Katrine bătu apoi cu degetul în telefon.

— Şi?

— Evident, nu. Bellman s-a exprimat foarte clar că îşi doreşte cât mai

 153 

puţină publicitate.

— Chiar dacă e rezolvat?

Katrine se răsuci spre Harry.