meargă la Paris, cu toate că poliţia de acolo era mereu cu ochii în patru.
Nimeni nu şi-a făcut griji în privinţa mersului cu autobuzul prin Londra, chiar dacă siguranţa în trafic nu s-a îmbunătăţit semnificativ.
— Ce vrei să zici?
— Că oamenii sunt mai speriaţi decât ar trebui de posibilitatea de-a se întâlni cu un vampirist. Pentru că e peste tot pe prima pagină a ziarelor şi pentru că au citit că acesta bea sânge. Însă tot ei îşi aprind ţigări care aproape sigur îi vor omorî.
— Chiar eşti de acord cu Bellman?
— Nu, răspunse Harry în timp ce privirea îi rătăcea pe stradă. Cugetam şi eu cu voce tare. Pentru că încerc să mă pun în locul lui, ca să înţeleg ce doreşte de fapt. Bellman plănuieşte mereu ceva.
— Iar acum a sosit acel moment?
— Nu ştiu. Dar vrea să păstreze cazul cât mai discret posibil şi să-l
124
rezolve cât mai repede. Ca un boxer care-şi apără titlul.
— Acum ce mai vrei să zici, Harry?
— Odată ce-ai primit centura, vei dori cu tot dinadinsul să eviţi alte meciuri. Pentru că cel mai bun lucru pe care-l poţi obţine e să ţii cu dinţii de ce ai obţinut deja.
— Interesantă teorie! Şi celelalte teorii ale tale?
— Am zis că nu sunt sigur.
— A vopsit litera V pe uşa Ewei Dolmen. Asta e iniţiala lui, Harry. Ai spus că recunoşti locul faptei de pe vremea când era activ.
— Da, dar cum spuneam, nu-mi dau încă seama clar ce anume am recunoscut.
Harry se opri o fracţiune de secundă când o imagine a unei străzi neutre îi fulgeră prin faţa ochilor.
— Katrine, ascultă-mă: gâturi muşcate, dinţi de fier, sânge băut – ăsta nu e modul lui de operare. Atacatorii şi criminalii în serie ar putea fi impredictibili în privinţa detaliilor, însă nu-şi schimbă complet modul de operare.
— Are o mulţime de moduri noi de operare, Harry.
— Îi plac durerea şi teama lor. Nu sângele.
— Ai spus că ucigaşul a pus lămâie în sânge pentru că nu-i place gustul lui.
— Katrine, nici dacă am şti că este el nu ne-ar fi de mare ajutor. De cât timp îl căutaţi voi şi Interpolul?
— De vreo patru ani.
— De aceea cred că ar fi total neproductiv să le spunem şi celorlalţi despre bănuielile mele şi să riscăm să reducem ancheta concentrându-ne pe căutarea unei singure persoane.
— Sau s-ar putea să vrei să-l prinzi tu însuţi.
— Ce?
— El e motivul pentru care te-ai întors, nu-i aşa, Harry? L-ai mirosit încă
de la început. Oleg n-a fost decât o scuză.
— Katrine, vom abandona această discuţie exact în clipa asta.
— Pentru că Bellman n-ar fi ieşit niciodată în public cu trecutul lui Oleg
– faptul că n-a făcut nimic până acum s-ar răsfrânge tot asupra lui.
Harry dădu volumul mai tare la radio.
— Auzi asta? Aurora Aksnes, e destul de drăguţă…
125
— Harry, tu urăşti muzica synth-pop.
— Îmi place mai mult decât această discuţie.
Katrine oftă. Opriră când semaforul se făcu roşu. Femeia se aplecă în faţă spre parbriz.
— Ia uite, e lună plină!
— E lună plină, zise Mona Daa, uitându-se pe geamul de la bucătărie la câmpurile unduitoare.
