— Ce vrei să zici?

— În primul rând: şeful poliţiei se poate împăuna la televiziunea naţională c-a rezolvat cazul în trei zile. Şi-n al doilea rând: s-ar putea să

avem nevoie de publicitate ca să-l prindem.

— Am rezolvat cazul?

Privirea lui Wyller o întâlni pe-a lui Harry în oglinda retrovizoare.

— Rezolvat, preciză Harry. Nu încheiat.

Wyller se întoarse spre Katrine.

— Ce vrea să spună?

— Că ştim cine este făptaşul, dar că ancheta nu se termină până când braţul lung al justiţiei nu l-a prins pe criminal. Şi-n cazul lui, acest braţ s-a dovedit prea scurt. Individul ăsta este căutat în toată lumea de aproape patru ani.

— Cine e?

Katrine scoase un oftat adânc.

— Nici măcar nu-i pot pronunţa numele. Harry, spune-i-l tu.

Harry se uita pe geam. Desigur, Katrine avea dreptate. Nu putea s-o contrazică, însă el se afla aici dintr-un singur motiv egoist. Nu pentru victime, nici pentru binele oraşului, nici pentru reputaţia poliţiei. Nici măcar pentru propria reputaţie. Pentru nimic altceva decât pentru că

individul scăpase. Ah, cu siguranţă Harry se simţea vinovat că nu fusese în stare să-l oprească prima oară, pentru toate victimele ucise, pentru fiecare zi în care acest om rămăsese liber. Acesta era singurul lucru la care se putea gândi: că trebuia să-l prindă. El, Harry, trebuia să-l prindă. Nu ştia cum. Chiar avea nevoie de cel mai malefic ucigaş în serie şi infractor ca să-şi valideze propria viaţă? Doar Dumnezeu ştia. Şi doar Dumnezeu ştia dacă

era valabilă şi reciproca. Că individul ieşise din ascunzătoare din pricina lui Harry. Desenase V-ul pe uşa Ewei Dolmen şi-i arătase demonul tatuat lui Penelope Rasch. Ea întrebase de ce nu o omorâse. Iar Harry minţise.

Motivul pentru care n-o omorâse era că voia ca ea să vorbească despre cel pe care îl văzuse. Să-i spună lui Harry ceea ce el ştia deja. Că trebuia să

iasă la joacă.

— OK! răspunse Harry. Preferi versiunea lungă sau pe cea scurtă?

 154 

14.

Duminică dimineaţă

— Valentin Gjertsen, rosti Harry Hole, arătând spre chipul care se uita de pe ecranul imens la echipa de anchetă.

Katrine privea concentrată la chipul slab. Păr castaniu, ochi înfundaţi în orbite. Doar dacă nu cumva păreau astfel din pricina felului în care îşi împingea fruntea în afară, ceea ce însemna că lumina cădea într-un fel foarte specific. Katrine nu se putea abţine să se gândească la faptul că era ciudat cum fotograful poliţiei îl lăsase pe Valentin aşa. Şi mai era şi expresia lui. Pozele din arestul preventiv arătau de obicei teamă, derută

sau resemnare. Dar el părea mulţumit. Ca şi cum Valentin Gjertsen ştia ceva ce lor le scăpa. Deocamdată.

Harry mai lăsă câteva secunde chipul să li se întipărească în memorie înainte de-a trece mai departe.

— La 16 ani a fost acuzat de molestarea unei fetiţe de 9 ani, pe care a ademenit-o într-o barcă. La 17 ani, o vecină l-a reclamat că a încercat să o violeze în pivniţa unde se afla spălătoria. Pe când avea 26 de ani şi era închis pentru atacarea unei minore, Valentin Gjertsen a mers la o programare la dentist în închisoarea Ila. S-a folosit de una dintre frezele dentistei ca să-i scoată acesteia dresurile de nailon şi i le-a pus pe cap. Mai întâi a violat-o pe scaunul de consultaţii, apoi i-a dat foc la dresuri.

Harry apăsă o tastă a computerului şi imaginea se schimbă. Un geamăt înăbuşit străbătu grupul, iar Katrine văzu că până şi unii dintre cei mai experimentaţi detectivi îşi coborâseră privirile.

— Nu vă arăt astea pentru distracţie, ci ca să înţelegeţi cu ce individ avem de-a face. A lăsat-o pe dentistă să trăiască. La fel ca pe Penelope Rasch. Şi nu cred că a fost vorba de neglijenţă la locul de muncă. Cred că

acum Valentin Gjertsen se joacă cu noi.

Harry apăsă din nou o tastă, făcând să apară aceeaşi imagine cu Valentin, de data asta luată de pe site-ul Interpol.

— Valentin a evadat de la Ila acum aproape patru ani, într-un mod destul de spectaculos. A bătut un alt deţinut, pe Judas Johansen, până l-a desfigurat, apoi a copiat tatuajul lui cu demon pe pieptul celuilalt deţinut şi a ascuns cadavrul în biblioteca unde lucra, astfel încât Judas a fost dat

 155 

dispărut când nu s-a prezentat pentru inspecţie. În noaptea în care a evadat, Valentin a îmbrăcat cadavrul cu propriile haine şi l-a lăsat întins pe podeaua celulei sale. Paznicii care au descoperit trupul de nerecunoscut şi care au presupus, cum era şi normal, că era Valentin nu s-au arătat surprinşi. Ca orice deţinut închis pentru pedofilie, Valentin Gjertsen era detestat de către ceilalţi prizonieri. Nu s-a gândit nimeni să verifice amprentele sau să ceară un test ADN al cadavrului. Şi multă vreme s-a crezut că Valentin Gjertsen a devenit istorie. Până şi-a făcut din nou apariţia, legat de o altă crimă. Evident că nu ştim cu exactitate câte persoane a ucis sau a atacat, dar cu siguranţă sunt mai multe decât este bănuit sau se face vinovat. Ştim totuşi că ultima sa victimă înainte să

dispară de-a binelea este fosta lui proprietăreasă, Irja Jacobsen.

Încă un clic.

— Imaginea asta e din comunitatea unde se ascundea femeia de Valentin. Dacă nu mă înşel, tu, Berntsen, ai fost primul la locul faptei; am găsit-o sugrumată sub un morman de plăci de surf pentru copii cu, după

cum vedeţi, imagini cu rechini pe ele.

Un râs ca un mârâit din spatele sălii de şedinţe.

— Corect. Plăcile de surf erau furate de nişte dependenţi amărâţi care nu reuşiseră să le vândă.

— Pesemne că Irja Jacobsen a fost omorâtă pentru că ar fi transmis poliţiei informaţii despre Valentin. Asta ar putea explica de ce a fost atât de greu să facem pe cineva să ne spună unde s-ar fi putut afla el. Pur şi simplu, oricine îl cunoaşte nu îndrăzneşte să vorbească.

Harry îşi drese glasul.

— Alt motiv pentru care Valentin a fost imposibil de găsit e că, de când a evadat, a suferit mai multe intervenţii ample de chirurgie plastică.

Persoana pe care o vedeţi în imagine nu mai arată ca aceea din instantaneul înceţoşat luat de camera de supraveghere la un meci de fotbal de pe stadionul Ullevål. Şi el ne-a lăsat în mod intenţionat să vedem acea imagine pe cameră. Aşadar, pentru că n-am putut da de el, bănuim că s-ar putea să mai fi trecut şi după aceea prin câteva operaţii, probabil în străinătate, dat fiind că am verificat absolut tot ce ţine de chirurgia plastică în Scandinavia. Bănuiala noastră că faţa lui s-a schimbat din nou este întărită de faptul că Penelope Rasch nu îl recunoaşte pe Valentin din imaginile pe care i le-am arătat. Din păcate, ea nu e în stare să ne ofere o

 156 

altă descriere a lui, iar imaginea de profil de pe Tinder al acestui aşa-zis Vidar de pe telefonul ei e puţin probabil să fie a lui.

— Tord a verificat şi profilul de Facebook al acestui Vidar, interveni Katrine. Deloc surprinzător, este fals, făcut recent de pe un dispozitiv pe care n-am reuşit să-l identificăm. Tord crede că tipul are şi un nivel bunicel de cunoştinţe IT.

— Sau a avut ajutor, replică Harry. Dar măcar avem o persoană care l-a văzut şi a stat de vorbă cu Valentin Gjertsen chiar înainte să dispară de pe radar, cu trei ani în urmă. Ståle s-a retras din funcţia de consultant al Serviciului de Investigaţii Criminale, dar astăzi a fost de acord să vină.

Ståle Aune se ridică şi-şi încheie un nasture de la sacoul de tweed.

— Pentru scurtă vreme, am avut discutabila plăcere de-a consulta un pacient care îşi zicea Paul Stavnes. Era un psihopat schizofrenic atipic, întrucât era conştient de propria-i boală, cel puţin într-o oarecare măsură.

A reuşit totodată să mă manipuleze astfel încât să nu-mi dau seama cine e sau ce face. Până când, printr-o oarecare şansă, a lăsat să-i alunece acoperirea, şi atunci a încercat să mă omoare înainte să dispară de-a binelea.