Lumina lunii le făcea să pară că pâlpâie, ca şi cum erau acoperite de zăpadă proaspăt căzută.
— Oare asta ar creşte şansele ca el să lovească deja a treia oară nu mai târziu de-n seara asta? Ce zici?
Hallstein Smith zâmbi.
— Greu de crezut. Din ce mi-ai spus până acum despre cele două
crime, parafilia acestui vampirist e reprezentată mai degrabă de necrofilie şi sadism, decât de mitomanie sau de vreo halucinaţie că ar fi o fiinţă
supranaturală. Dar va lovi din nou, măcar asta e sigur.
— Interesant!
Mona Daa scria în carneţelul ei, care se afla pe masa din bucătărie lângă o ceaşcă de ceai cu chili verde proaspăt preparat.
— Şi unde şi când crezi că s-ar putea întâmpla acest lucru?
— Ai spus că şi a doua femeie a fost o pereche întâlnită pe Tinder?
Mona Daa aprobă în timp ce continua să facă însemnări. Majoritatea colegilor săi foloseau dispozitive de înregistrare, însă – cu toate că era cel mai tânăr reporter specializat în omucideri – ea prefera să o facă potrivit metodelor clasice. Explicaţia sa oficială era că, în cursa de-a face rost prima de veşti proaspete, economisea timp prin comparaţie cu ceilalţi, pentru că-şi corecta poveştile în timp ce lua notiţe. Era un avantaj deosebit la conferinţele de presă. Deşi în această după-amiază te-ai fi putut descurca şi fără un dictafon sau carnet la sediul poliţiei. Refrenul lui Katrine Bratt cu „Nu putem comenta” avusese până la urmă darul să-i provoace până şi pe cei mai experimentaţi reporteri specializaţi în omucideri.
— Încă n-am publicat nimic legat de întâlnirile pe Tinder, însă am primit un pont de la o sursă din cadrul poliţiei care spunea că Ewa Dolmen i-a trimis un mesaj unei prietene cum că avea o întâlnire stabilită pe Tinder la
126
barul Dicky’s din Grünerløkka.
— Aşa.
Smith îşi potrivi ochelarii.
— Sunt destul de sigur că va respecta aceeaşi metodă care până acum s-a dovedit eficientă.
— Deci tu ce le-ai spune celor care se gândesc să se întâlnească în următoarele zile cu bărbaţi cunoscuţi pe Tinder?
— Că ar trebui să aştepte până va fi prins vampiristul.
— Dar crezi că el însuşi va continua să folosească Tinder după ce-a citit acest articol şi-şi va seama că acum îi cunoaşte toată lumea metoda?
— E o adevărată psihoză, prin urmare nu se va lăsa oprit de cugetări raţionale când e vorba de riscuri. Nu e un criminal în serie clasic, care-şi plănuieşte cu calm ceea ce face, un psihopat cu sânge-rece ce nu lasă
nicio urmă, care se ascunde în vreun ungher şi-şi ţese pânza fără a se grăbi deloc între crime.
— Sursa noastră spune că detectivii care se ocupă de caz cred că e un caz clasic de criminal în serie.
— Asta-i o formă diferită de nebunie. Crima e mai puţin importantă
pentru el decât muşcatul; sângele – asta îl motivează. Şi tot ce vrea este să continue, acum e pe val, psihoza i s-a dezvoltat complet. Tot ce putem spera e ca el – spre deosebire de criminalul în serie clasic – să-şi dorească
de-adevăratelea să fie identificat şi prins pentru că a scăpat complet de sub control şi îi e complet indiferent dacă e găsit. Criminalul în serie clasic şi vampiristul sunt amândoi nişte dezastre naturale, în sensul că sunt oameni perfect obişnuiţi care se întâmplă să fie bolnavi mintal. Însă în timp ce criminalul în serie este o furtună care se poate dezlănţui la nesfârşit fără să ştii când se va termina, vampiristul se aseamănă cu o alunecare de teren. Se termină după o perioadă foarte scurtă. Însă în acel interval ar putea eradica o întreagă comunitate de pe faţa pământului, înţelegi?
— Înţeleg, zise Mona, scriind mai departe.
„Ar putea eradica o întreagă comunitate de pe faţa pământului.”
— Păi, mulţumesc foarte mult, acum am tot ce-mi trebuie!
— Pentru puţin! Sunt de fapt surprins că ai venit până aici pentru atâta lucru.
Mona Daa îşi deschise iPadul.
127
— Oricum trebuia să venim, ca să putem face o poză. Will?
— Mă gândeam să fac o poză pe câmp, zise fotograful, care stătuse în linişte şi ascultase interviul. Tu, cu peisajul golaş şi cu lumina lunii.
Fireşte, Mona ştia exact la ce se gândea fotograful. Bărbat afară în întuneric, lună plină, vampir. Încuviinţă imperceptibil spre el. Uneori cel mai bine era să nu-i spui subiectului pozei ce idei îţi treceau prin cap, pentru că nu făceai decât să rişti să-l faci să se împotrivească.
— Vreo şansă să intre şi soţia mea în poză? se întrebă Smith, părând mai degrabă luat prin surprindere. VG… e o chestie destul de importantă
pentru noi.
Mona Daa nu se putu abţine să zâmbească. Drăguţ! O clipă, avu ideea să facă o poză cu psihologul care-şi muşca soţia de gât pentru a ilustra cazul, însă evident că ar fi însemnat să forţeze nota, creând prea mult cancan pentru o poveste serioasă despre crime.
— Cred că redactorul-şef ar prefera să fii doar tu, răspunse ea.
