Harry făcu o pauză. Văzu expresia atentă de pe chipul lui Katrine.
— Nu ştiu. Dar nu pot scăpa de ideea că ucigaşul este obsedat de curăţenie.
— Curăţenie?
— Şi-a mutat ultima victimă din locul în care a ucis-o în pat. Criminalii în serie fac de obicei lucrurile cam în acelaşi fel, aşa că de ce pe această
femeie a lăsat-o în living? Singura diferenţă dintre acest dormitor şi cel al lui Elise Hermansen este că aici aşternuturile sunt murdare. Am cercetat ieri apartamentul lui Hermansen când au venit criminaliştii să ia
116
cearşafurile. Miroseau a lavandă.
— Deci s-a dedat la acte de necrofilie cu această femeie în living pentru că nu suportă aşternuturile murdare?
— Ajungem şi acolo. Ai văzut blenderul din bucătărie? Ai remarcat că l-a pus în chiuvetă după ce l-a folosit?
— Poftim?
— Chiuveta, interveni Katrine. Harry, tinerii nu ştiu ce înseamnă să
speli de mână.
— Chiuveta, continuă Harry. Nu era obligat să îl pună acolo, oricum nu era nevoie să spele vasele. Aşa că poate a fost vorba de un act compulsiv, poate că are o obsesie cu curăţenia? O fobie faţă de bacterii? Cei care comit crime în serie suferă adesea de un şir întreg de fobii. Dar el nu şi-a dus treaba până la capăt, nu a spălat vasele, nici măcar n-a dat drumul la robinet ca să umple recipientul blenderului cu apă, în aşa fel încât smoothie-ul cu sânge şi lămâie să fie mai uşor de spălat mai târziu. De ce nu?
Anders Wyller clătină din cap.
— OK, vom ajunge şi acolo, zise Harry, apoi dădu din cap în direcţia cadavrului. După cum vezi, această femeie…
— Un vecin a identificat-o ca fiind Ewa Dolmen, interveni Katrine. Ewa, cu „w”.
— Mersi! Ewa încă are, după cum vezi, chiloţii pe ea, spre deosebire de Elise, pe care criminalul a dezbrăcat-o. În coşul de gunoi din baie sunt câteva ambalaje de tampoane, deci presupun că Ewa era la ciclu. Katrine, tu te-ai uitat?
— Criminalistul-şef e pe drum.
— Doar ca să vedem dacă am dreptate, iar tamponul e încă acolo.
Katrine se încruntă, apoi făcu aşa cum îi ceruse Harry şi cei trei bărbaţi îşi feriră privirile.
— Da, văd şnurul unui tampon.
Harry scoase un pachet de Camel din buzunar.
— Ceea ce înseamnă că asasinul – presupunând că n-a vârât el însuşi un tampon – n-a violat-o vaginal. Pentru că este…
Harry arătă cu ţigara spre Anders Wyller.
— …obsedat de curăţenie, completă Wyller.
— Mă rog, asta e una dintre posibilităţi. Cealaltă e că nu-i place
117
sângele.
— Nu-i place sângele? Îl bea, pentru numele lui Dumnezeu! exclamă
Katrine.
— Cu lămâie, adăugă Harry, ducându-şi spre buze o ţigară neaprinsă.
— Ce?
— Şi eu îmi pun aceeaşi întrebare. Ce? Ce anume înseamnă acest lucru? Că sângele era prea dulce?
— Încerci să fii amuzant? întrebă Katrine.
— Nu, doar că mi se pare ciudat că un individ despre care credem că
încearcă să atingă satisfacţia sexuală bând sânge nu-şi serveşte băutura preferată seacă. Lumea adaugă lămâie în gin sau peste peşte pretinzând că le accentuează gustul. Dar e greşit, lămâia paralizează papilele gustative şi acoperă orice altceva. Adăugăm lămâie ca să mascăm ceva ce nu ne place. Uleiul de ficat de cod a început să se vândă mult mai bine după ce i-au adăugat lămâie. Aşa că poate vampiristului nostru nu-i place gustul de sânge, poate că faptul că el consumă sânge e tot o formă de compulsie.
— Poate că e superstiţios şi bea ca să absoarbă forţa victimelor sale, spuse Wyller.
— Cu siguranţă pare motivat de faptul că a fost privat de sex şi totuşi e capabil să se abţină să atingă organele genitale ale acestei femei. Ar putea fi din cauză că ea sângera.
— Un vampirist care nu suportă sângele menstrual. Pe ce cărări întortocheate o apucă mintea omului… comentă Katrine.
