Wyller abia îşi instalase computerul şi Harry pornise cafetiera când cineva deschise uşa trăgând cu putere de ea.

 200 

— Uau, e mai cald decât îmi aminteam! râse Bjørn Holm. Iată-l şi pe Hallstein.

Un bărbat cu ochelari mari, păr ciufulit şi sacou în picăţele îşi făcu apariţia în spatele lui Bjørn.

— Smith, începu Harry, întinzând o mână spre el. Mă bucur mult că te-ai răzgândit!

Hallstein Smith îi luă mâna lui Harry.

— Am o slăbiciune pentru psihologia inversă. Dacă asta a fost. Dacă nu, eşti cel mai prost comis-voiajor prin telefon pe care l-am cunoscut vreodată. Însă e prima oară când sun înapoi un comis-voiajor pentru a accepta o propunere.

— N-are rost să forţăm pe cineva; vrem doar oameni motivaţi să se afle aici. Îţi place cafeaua tare?

— Nu, o prefer ceva mai… adică accept oricum o beţi şi voi.

— Bun! Se pare că asta e a ta.

Harry îi întinse lui Smith una dintre cănile albe.

Smith îşi potrivi ochelarii şi citi numele scris de mână pe o parte.

— Lev Vîgotski.

— Iar asta este pentru expertul nostru criminalist preferat, adăugă

Harry, întinzându-i lui Bjørn Holm una dintre celelalte căni.

— Tot Hank Williams, citi Bjørn cu voioşie. Asta înseamnă că n-a mai fost spălată de trei ani?

— Un marker incredibil, răspunse Harry. Iat-o şi pe a ta, Wyller.

— Popeye Doyle? Cine-i ăsta?

— Cel mai bun poliţist din toate timpurile. Caută-l!

Bjørn întoarse cealaltă cană pe toate părţile.

— Şi atunci, Harry, de ce pe cana ta scrie Valentin Gjertsen?

— Am uitat, probabil.

Harry luă carafa cafetierei şi umplu toate cele patru căni.

Bjørn observă expresiile buimace de pe celelalte chipuri.

— E o tradiţie să avem numele eroilor noştri scrise pe căni, iar pe a lui Harry să fie cel al suspectului principal. Yin şi yang.

— De fapt, nu contează, zise Smith. Dar, ca să ştiţi şi voi, Lev Vîgotski nu e psihologul meu preferat. A fost, recunosc, un pionier, însă…

— Tu ai cana lui Ståle Aune, răspunse Harry, aşezând ultimul scaun întrun loc anume pentru a forma un cerc. Bun, suntem liberi, suntem propriii

 201 

noştri şefi şi nu dăm raportul nimănui. Însă o ţinem la curent pe Katrine Bratt, şi viceversa. Luaţi loc! Să începem prin a spune fiecare ce crede sincer despre acest caz. Bazându-ne pe fapte şi experienţă, pe fler, pe un singur detaliu stupid sau pe nimic. Nimic din ce veţi spune nu va fi folosit împotriva voastră la un moment dat în viitor şi e în regulă să o luaţi pe alături. Cine vrea să înceapă?

Îşi ocupară cu toţii locurile.

— Evident că nu iau eu decizii, zise Smith. Dar cred… păi, începe tu, Harry!

Smith îşi cuprinse trupul cu braţele ca şi cum îi era foarte frig, cu toate că se aflau alături de centrala care încălzea toată puşcăria.

— Poate ne spui de ce crezi că nu este Valentin Gjertsen?

Harry se uită la Smith şi luă o gură din cană, apoi o înghiţi.

— Bun, încep eu. Nu cred că nu este Valentin Gjertsen. Chiar dacă

această idee mi-a trecut prin minte. Un criminal comite două crime fără să

lase nicio urmă. Ceea ce necesită planificare şi gândire limpede. Dar apoi, brusc, comite un atac în care împrăştie în mod deliberat probe şi dovezi care arată toate către Valentin Gjertsen. Parcă se insistă asupra lor, ca şi cum persoana responsabilă vrea să anunţe cine este. Iar asta evident că

trezeşte suspiciuni. Dacă cineva încearcă să ne manipuleze să credem că e altcineva? Dacă da, atunci Valentin Gjertsen este ţapul ispăşitor perfect.

Harry se uită la ceilalţi şi observă expresia concentrată a lui Anders Wyller, care asculta cu ochii mari, apoi văzu că Bjørn Holm părea aproape adormit, în vreme ce Hallstein Smith părea prietenos, parcă invitându-l, ca şi cum într-un astfel de cadru alunecase deja pe nesimţite în rolul său de psiholog.

— Valentin Gjertsen este un făptaş plauzibil, având în vedere trecutul lui, continuă Harry. Şi mai e şi cineva pe care criminalul ştie că ne va fi greu să-l găsim, dat fiind că am încercat deja o grămadă de timp, fără

niciun rezultat. Sau pentru că ucigaşul ştie că Valentin Gjertsen este mort şi îngropat. Pentru că el însuşi l-a omorât şi l-a îngropat. Pentru că un Valentin îngropat în secret nu ne poate devia suspiciunile cu un alibi sau ceva de genul, ba chiar şi din mormânt ar continua să ne distragă atenţia de la alţi agresori.

— Amprente, interveni Bjørn Holm. Tatuajul cu chip de demon. ADN-ul de pe cătuşe.

 202 

— Corect.

Harry mai luă o înghiţitură.

— Făptaşul ar fi putut plasa amprentele tăindu-i lui Valentin degetele şi aducându-le în Hovseter. Tatuajul ar putea fi o copie ce poate fi ştearsă.

Părul de pe cătuşe ar putea proveni de la cadavrul lui Valentin Gjertsen, iar cătuşele să fie lăsate dinadins acolo.

Liniştea fu întreruptă doar de ultimul huruit scos de cafetieră.

— La dracu’! râse Anders Wyller.

— Chestia ar putea intra direct în top zece teorii ale conspiraţiei emise de cei mai paranoici pacienţi ai mei, zise Smith. Ăsta, ăăă… s-a vrut un compliment.