Era de la un mobil cu cartelă care nu putea fi urmărit, ceea ce putea însemna că fusese închis, distrus, îi fusese scoasă cartela SIM sau pur şi simplu i se terminase creditul.

Anders Wyller prezentase situaţia actuală a anchetei în privinţa vânzărilor de imprimante 3D, spunând că pur şi simplu erau prea multe, iar procentajul celor care nu aveau înregistrate nume şi adrese de către magazinele care le vânduseră era mult prea mare ca să mai aibă sens să

continue în acea direcţie.

Katrine se uitase la Harry, care clătinase din cap auzind rezultatul înainte de-a încuviinţa că e de acord cu concluzia.

Bjørn Holm le explicase că acum, când dovezile criminalistice de la ultimul loc al faptei indicau un suspect, Krimteknisk urma să se concentreze pe consolidarea altor probe care să-l poată lega pe Valentin Gjertsen de cele trei victime.

Katrine se pregătea să le împartă tuturor sarcinile pentru ziua în curs, când Magnus Skarre ridică mâna şi zise, înainte ca ea să-i acorde permisiunea să vorbească:

— De ce aţi decis să faceţi publică informaţia că Valentin Gjertsen este suspectul nostru?

— De ce? Ca să primim ponturi despre unde ar putea fi, desigur.

— Iar acum vom primi sute, mii de ponturi, pornind de la desenul în creion al unui chip care la fel de bine le-ar putea aparţine celor doi unchi

 196 

ai mei. Şi va trebui să-l verificăm pe fiecare, pentru că imaginează-ţi dacă

s-ar afla mai târziu că poliţia a primit un pont despre noua identitate şi noua adresă a lui Gjertsen înainte să-şi muşte şi să-şi ucidă victimele numărul patru şi cinci.

Skarre privi în jur ca să capete sprijin. Sau, înţelese Katrine, pentru că

deja vorbea în numele mai multora.

— Asta-i mereu dilema, Skarre, dar asta am hotărât.

Skarre dădu din cap către analista care preluase ştafeta.

— Skarre are dreptate, Katrine. Ce ne-ar prinde totuşi bine ar fi un pic de timp să putem lucra în linişte. Înainte am cerut public informaţii despre Valentin Gjertsen şi nu am ajuns nicăieri, doar ne abatem atenţia de la nişte lucruri care ne-ar fi putut duce undeva.

— Iar acum el ştie că noi ştim şi s-ar putea să-l fi speriat. Şi-a făcut rost de o ascunzătoare unde a rămas ferit de toţi vreme de trei ani, iar acum riscăm să-l facem să se furişeze la loc. Zic şi eu.

Skarre îşi încrucişă braţele cu o expresie triumfătoare.

— Riscăm?

Glasul veni din spatele încăperii, urmat de un hohot de râs.

— Cu siguranţă cele supuse riscului sunt femeile pe care vrei să le folosim ca momeli în timp ce noi păstrăm tăcerea asupra faptului că ştim deja cine e, Skarre. Iar dacă nu-l prindem pe ticălos, am putea să-l urmărim şi să-l facem să dispară înapoi în vizuină, după părerea mea.

Skarre clătină din cap, zâmbind.

— Vei învăţa, Berntsen, după un pic mai mult timp în cadrul Serviciului, că indivizii de genul lui Valentin Gjertsen nu se opresc. Va face ce face în altă parte. Doar ai auzit ce-a zis şefa noastră… – pronunţă „şefa noastră”

cu o încetineală exagerată – aseară la televizor. Că e posibil ca Valentin să

fi părăsit deja ţara. Dar dacă speri că el stă acasă şi tricotează cu un castron de floricele la îndemână, un pic mai multă experienţă te va ajuta să înţelegi că te înşeli.

Truls Berntsen îşi coborî privirea la propriile palme şi bombăni ceva ce Katrine nu reuşi să audă.

— Nu te-auzim, Berntsen! strigă Skarre fără să se întoarcă spre el.

— Am spus că pozele alea de ieri, cu femeia Jacobsen sub o stivă de plăci de surf, n-au scos nimic la iveală, răspunse Truls Berntsen cu o voce puternică şi limpede. Când am ajuns acolo, ea încă respira. Dar n-a mai

 197 

putut să vorbească pentru că el folosise un cleşte ca să-i smulgă limba din gură şi să i-o înfigă ştii tu unde. Skarre, ştii ce altceva mai iese atunci când smulgi limba cuiva în loc să i-o retezi? Orice ar fi fost, mi s-a părut că mă

implora să o împuşc. Iar dacă aş fi avut un pistol, la naiba, sunt destul de sigur că aş fi luat-o în considerare. Dar ea a murit la scurt timp după, deci n-a mai fost nevoie. Am zis doar să pomenesc de chestia aia, dacă tot vorbim de experienţă.

În liniştea care se aşternu, în vreme ce Truls trăgea adânc aer în piept, Katrine se trezi gândindu-se că într-o bună zi s-ar putea să ajungă să-l placă pe agentul Berntsen. Dar ideea aceasta îi fu degrabă zguduită de concluzia lui Truls Berntsen:

— Şi din ce ştiu eu, Skarre, responsabilitatea noastră este Norvegia.

Dacă Valentin fute negri şi maronii prin alte ţări, să se spele pe cap cu el.

Mai bine aşa decât să îşi facă de cap cu femeile noastre.

— Iar aici trebuie să-i punem punct, interveni ferm Katrine.

Expresia de surpriză dezvălui faptul că măcar acum erau cu toţii treji.

— Ne reunim la ora 16:00, pentru şedinţa de după-amiază, apoi urmează o conferinţă de presă, la ora 18:00. Vreau să mă contactaţi telefonic, cu rapoarte cât mai scurte şi mai concise. Şi, doar ca să

rămânem cu toţii vigilenţi, totul e foarte urgent. Faptul că el n-a lovit şi ieri nu înseamnă că n-o va face astăzi. La urma urmei, chiar şi Domnul s-a odihnit în cea de-a şaptea zi.

Sala de şedinţe se goli rapid. Katrine îşi adună hârtiile, închise laptopul şi se pregăti să plece.

— Îi vreau pe Wyller şi pe Bjørn, zise Harry, care rămăsese aşezat, cu mâinile la ceafă şi cu picioarele întinse în faţă.

— Nicio problemă cu Wyller, însă va trebui să discuţi cu noua şefă

Krimteknisk pentru Bjørn. Lien Cumva.

— L-am întrebat pe Bjørn şi a zis că va vorbi cu ea.

— Da, sunt sigură, se trezi spunând Katrine. Ai discutat deja cu Wyller?

— Da. S-a arătat destul de entuziast.

— Şi ultima persoană?

— Hallstein Smith.

— Chiar?