— Evident, pentru că toată lumea ştia că cel mai inteligent dintre toţi…

— …nu putea participa pentru că organizase concursul. Exact. Când am terminat, mi-au dat fiecare un bilet cu sugestia lor. S-a dovedit că Smith nimerise toate cele patru cifre. Mare bucurie în toată camera! Evident că

era foarte impresionant. Suspect de impresionant, s-ar putea spune.

Acum, Hallstein Smith e mai inteligent decât maimuţa medie, iar eu nu ignor posibilitatea ca el să-şi fi dat seama ce se petrece. Dar chiar şi aşa, tot nu s-a putut abţine să câştige. Pur şi simplu n-a putut! Probabil pentru că atunci Hallstein Smith era un tânăr sărac, plin de coşuri şi extrem de subestimat, care nu prea avea noroc la femei sau ce venea la pachet, prin urmare, mai disperat după acest gen de victorie decât majoritatea. Sau poate ştia că ar fi trezit suspiciuni că el luase banii din seif, însă asta n-o dovedea, pentru că ar fi putut fi cu adevărat genial la citirea oamenilor şi la interpretarea nenumăratelor semnale transmise de corp. Însă…

— Hmm!

— Ce?

— Nimic.

— Nu, ce este?

— Tânăra din scaun. Ea nu cunoştea codul.

Ståle îşi murmură acordul.

— Nici măcar nu lucra în bar.

— De unde ştiai că Smith avea să intre în capcana maimuţei?

— Pentru că sunt genial la citirea oamenilor şi aşa mai departe.

Întrebarea este: ce crezi acum, ştiind că acest candidat are trecut de hoţ?

— Despre cât a fost vorba?

— Din ce-mi amintesc, 2000 de coroane.

— Nu cine ştie ce. Şi ai zis că au lipsit bani din seif, ceea ce înseamnă că

nu l-a golit de tot, nu-i aşa?

— La acel moment ne-am gândit că a făcut-o ca să nu ne prindem.

— Dar de atunci crezi că nu a luat decât ce îi trebuia ca să vă însoţească

în călătoria de studii?

— I s-a cerut, foarte politicos, să renunţe la locul din cadrul cursului şi în schimb să nu fie dat pe mâna poliţiei. A plecat la un curs de psihologie în Lituania.

— A plecat în exil, alegându-se şi cu porecla Maimuţa după mica ta

 194 

cascadorie.

— S-a întors şi a făcut masterul în Norvegia. Cu calificarea de psiholog.

S-a descurcat.

— Eşti conştient că sună ca şi când ai avea conştiinţa încărcată?

— Iar tu o faci să sune ca şi cum te gândeşti să cooptezi un hoţ.

— Eu n-am avut niciodată ceva împotriva hoţilor cu motive acceptabile.

— Ha! Acum îţi place şi mai mult de el. Pentru că înţelegi ideea cu capcana maimuţei: nici tu nu poţi renunţa, Harry. Pierzi premiul cel mare pentru că nu poţi renunţa la cel mic. Eşti hotărât să-l prinzi pe Valentin Gjertsen, chiar dacă eşti de fapt conştient că s-ar putea să te coste tot ce ai mai scump, inclusiv pe tine însuţi şi pe cei din jur – pur şi simplu nu poţi să renunţi.

— O paralelă clară, dar te înşeli.

— Chiar aşa?

— Da.

— Dacă aşa stau lucrurile, atunci sunt încântat. Acum ar trebui să merg şi să văd ce-mi fac fetele.

— Dacă ni se alătură Smith, i-ai putea spune tu ce se aşteaptă din partea lui ca psiholog?

— Desigur, măcar atâta pot să fac şi eu.

— Pentru Serviciul de Investigaţii Criminale? Sau pentru că tu eşti cel care l-a poreclit Maimuţa?

— Noapte bună, Harry!

Harry se întoarse la etaj şi se întinse în pat. Fără să o atingă practic pe Rakel, rămase totuşi suficient de aproape ca să-i simtă căldura ce radia din corpul adormit. Închise ochii.

După o vreme, alunecă departe. Din pat, pe geam, în noapte, spre oraşul pâlpâitor unde luminile nu se stingeau niciodată, pe străzi, pe alei, peste tomberoane, unde luminile nu ajungeau nicicând. Şi acolo, acolo se afla el. Cu cămaşa descheiată şi cu un chip ce urla la el de pe pieptul gol ca şi cum încerca să sfâşie pielea şi să iasă afară.

Era un chip cunoscut.

Vânător şi vânat, speriat şi flămând, urât şi plin de ură.

Harry deschise repede ochii.

Îşi văzuse propriul chip.

 195 

17.

Luni dimineaţă

Katrine se uita la feţele palide ale membrilor echipei de anchetă. Unii munciseră şi în timpul nopţii, iar cei care nu o făcuseră probabil că nu dormiseră nici ei prea mult. Verificaseră deja lista de contacte cunoscute ale lui Valentin Gjertsen, majoritatea infractori, unii în închisoare, iar alţii morţi, după cum se dovedise. Apoi Tord Gren le spusese despre lista de apeluri furnizată de Telenor, cu numele tuturor persoanelor cu care cele trei victime luaseră legătura în zilele premergătoare atacurilor. Până acum nu găsiseră nimic care să le lege de numere, de vreun apel ori mesaj suspect. De fapt, singurul lucru dubios era un apel nepreluat de la un număr neînregistrat către Ewa Dolmen, cu două zile înainte să fie ucisă.