Bjørn şi-o imagină pe Fia Midtstuen moartă, aşezată pe scaunul ăla.
Singurul meu copil. Ei doi. Sau ei trei. Fuseseră trei. Cum îi spusese preotul?
Bjørn auzi un clinchet venind dinspre portbagaj şi îşi zise că buchetul de flori trebuia să fi fost aşezat sub ceva metalic.
Trinitatea. Asta era. Al treilea fusese Sfântul Duh. Fantoma. Demonul.
Cel niciodată văzut, care apărea ici şi colo în Biblie, apoi dispărea din nou.
Capul Fiei Midtstuen fusese prins de ţeavă astfel încât ea să nu se prăbuşească, astfel încât cadavrul să poată fi văzut. Ca într-o răstignire.
Bjørn Holm auzi paşi în spatele lui.
Fusese răstignită, sacrificată de către propriul tată. Pentru că aşa trebuia să fie povestea. Ce cuvinte folosise el?
— A făcut ce trebuia să facă.
Harry se uită la Megan Fox. Formele ei frumoase tremurau, însă
405
privirea era fixă. Zâmbetul nu i se estompa de pe chip. Invitaţia lansată de corpul ei rămânea valabilă. Harry luă telecomanda şi închise televizorul.
Megan Fox dispăru şi în acelaşi timp rămase acolo. Silueta vedetei de film se scufundă treptat în adâncurile ecranului cu plasmă.
Dispărută şi încă acolo.
Harry se uită prin dormitorul lui Truls Berntsen. Apoi se duse la dulapul în care ştia că Berntsen îşi ţine comorile. Teoretic, o persoană putea intra înăuntru. Harry îşi ţinu pistolul Odessa gata de tragere. Se duse în vârful picioarelor la dulap, se sprijini de perete şi deschise uşa cu mâna stângă.
Văzu cum lumina din interior se aprinde automat.
Altceva nu se întâmplă.
Harry îşi împinse scurt capul înainte şi şi-l retrase la fel de rapid.
Văzuse. Înăuntru nu era nimeni. Aşa că se postă în pragul uşii.
Truls înlocuise ce luase Harry de acolo ultima dată când fusese în acea încăpere, vesta antiglonţ, masca de gaze, pistolul mitralieră MP5, arma cu grenade lacrimogene. Din câte îşi dădea seama, Berntsen avea aceleaşi arme. În afară de mijlocul tăbliei dulapului, unde se vedea conturul unei arme în jurul unuia dintre cârlige.
Oare aflase Truls Berntsen că Harry venea spre el, şi luase una dintre arme şi fugise din apartament? Fără să se mai deranjeze să încuie uşa sau să închidă televizorul? Dacă aşa stăteau lucrurile, de ce nu aranjase o ambuscadă pentru Harry în apartament?
Harry inspectă întregul apartament şi îşi dădu seama că nu era nimeni.
Se aşeză pe canapeaua din piele, cu piedica de siguranţă de la pistolul Odessa scoasă, pregătit, având vedere spre uşa dormitorului, dar fără să
poată fi văzut prin gaura cheii.
Dacă Truls era acolo, prima persoană care îşi făcea apariţia pierdea.
Scena era aranjată pentru duel. Aşa că se puse pe aşteptat. Fără să se mişte, respirând calm, profund, fără să fie auzit, cu răbdarea unui leopard.
După ce trecură 40 de minute fără să se întâmple ceva, se duse în dormitor.
Harry se aşeză pe pat. Oare să-l sune pe Berntsen? L-ar fi avertizat, dar, după cum arătau lucrurile, el părea deja conştient că Harry era pe urmele lui.
Harry îşi scoase telefonul şi îl porni. Aşteptă ca dispozitivul să se conecteze la reţea şi formă numărul pe care îl memorase înainte de a
406
pleca din Holmenkollen, cu aproape două ore înainte.
După ce telefonul sună de trei ori fără să răspundă cineva, Harry renunţă.
Apoi îşi sună contactul de la compania de telefoane. Care îi răspunse în două secunde.
— Ce vrei, Hole?
— Am nevoie să depistezi un semnal de telefon. Pentru un oarecare Truls Berntsen. Are telefonul primit de la poliţie, aşa că trebuie să fie unul dintre clienţii tăi.
— Nu putem continua să lucrăm în felul ăsta.
— Acum e vorba de o treabă oficială a poliţiei.
— Atunci urmează procedura. Ia legătura cu avocatul poliţiei, trimite cazul şefului de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi sună-ne când primeşti acceptul.
— E o urgenţă.
— Ascultă, nu pot continua să-ţi dau…
