Go to page:

Text Size:

În orice caz, se gândi să o sune din nou pe ea.

Se auzi staţia radio pârâind. După ton, mai degrabă decât din cuvintele rostite, îşi dădu seama că era ceva important, diferit de plictisitoarele anunţuri despre ambuteiaje de circulaţie, spargeri de subsoluri, certuri domestice şi beţivi căzuţi pe jos. Un cadavru.

 473 

— Pare crimă? întrebă şeful echipei.

— Cred că da.

Răspunsul nu era decât o tentativă de a răspunde cu tonul laconic şi stăpânit la care aspirau în special cei din tânăra gardă. Nu că n-ar fi avut modele de la care să se inspire în vechea gardă. Chiar dacă Hole nu se mai afla în mijlocul lor, pildele lui erau încă vii, bine-mersi.

— Limba ei… Cred că e limba ei. A fost retezată şi vârâtă în…

Tânărul ofiţer nu-şi mai putu stăpâni emoţiile; vocea lui se stinse.

Povestea părea urâtă. Iunie. Probabil că femeia avusese ochi frumoşi.

Şi, bănuia Truls, ţâţe mari pe sub haine. Da, vara avea să fie minunată.

— Ai şi o adresă?

— Alexander Kiellands plass, numărul 22. La naiba, sunt mulţi rechini pe aici.

— Rechini?

— Da, pe plăcile alea mici de surf. E plin locul de ei.

Truls băgă schimbătorul în viteză. Îşi îndreptă ochelarii de soare pe nas, apăsă pe acceleraţie şi dădu drumul ambreiajului. Unele zile aduceau noutăţi. Altele nu.

Toaleta fetelor se găsea în capătul coridorului. Când se închise uşa după ea, Aurora fu izbită de liniştea dinăuntru. Zgomotele scoase de oamenii aflaţi mai sus pe scări dispăruseră şi acum era doar ea, singură.

Se zăvorî rapid într-una dintre cabine, îşi dădu jos şortul şi chiloţii şi se aşeză pe colacul rece din plastic.

Se gândi la nuntă. De fapt, ar fi preferat să fie acolo. Nu mai văzuse niciodată o nuntă adevărată. Se întrebă dacă avea să se mărite şi ea într-o zi. Încercă să se imagineze în faţa unei biserici, râzând şi ferindu-se de ploaia de confetti, cu o rochie albă, o casă şi o slujbă care îi plăcea. Un băiat cu care să aibă copii, încercă să şi-l imagineze pe acel băiat.

Se auzi uşa deschizându-se şi cineva intră în toaletă.

În închipuirea ei, Aurora stătea pe un leagăn în grădină, având soarele drept în ochi, astfel că nu-l putea vedea pe băiat. Spera doar că era minunat. Un băiat care să gândească puţin ca ea. Un pic ca tati, dar fără să

vorbească atât de urât. Nu, de fapt la fel de porcos.

Paşii din afara cabinei erau prea grei ca să fie ai unei femei.

Aurora întinse mâna după hârtia igienică, dar se opri. Încercă să respire

 474 

profund, dar nu simţi aerul umplându-i plămânii. Aerul nu mai exista. Îşi simţi gâtul strângându-se.

Prea grei ca să fie paşi de femeie.

Paşii se opriseră.

Se uită în jos. Prin spărtura mare dintre podea şi uşă zări o umbră. Şi vârfurile unei perechi de pantofi ascuţiţi. Ca nişte cizme de cowboy.

Aurora nu-şi putu da seama dacă sunetele pe care le percepea erau clopotele de nuntă sau bătăile propriei inimi.

Harry ieşi pe treptele bisericii. Miji ochii în razele soarelui strălucitor de iunie. Rămase cu ochii închişi câteva clipe, ascultând clopotele bătând peste Oppsal. Simţi că totul era în regulă în lume, relaxat, în armonie. Ştia că exact aşa ar trebui să se încheie lucrurile.

 475 