— Chestia asta e în legătură cu crimele comise împotriva poliţiştilor.
— Ar trebui să dureze doar câteva secunde ca să primeşti acceptul de la şef, Harry.
Harry înjură printre dinţi.
— Îmi pare rău, Harry, dar aici e vorba de mai mult decât slujba mea.
Dacă descoperă cineva că verific mişcările poliţiştilor fără autorizaţie… Ce problemă ai să obţii acceptul?
— Ne mai auzim.
Harry închise. Avea două apeluri nepreluate şi trei mesaje text.
Probabil că veniseră cât ţinuse telefonul închis. Deschise mesajele. Primul era de la Rakel.
Am încercat să te sun. Sunt acasă. Îţi pregătesc ceva bun dacă îmi spuicând vii. Am o surpriză. Cineva care să te bată la Tetris.
Harry reciti mesajul. Rakel venise acasă. Cu Oleg. Era tentat să se urce imediat la volan. Să lase baltă misiunea. Greşise, n-ar fi trebuit să se afle acolo. Ştia însă că tocmai despre asta era vorba: un prim instinct. O
încercare de a evita inevitabilul. Al doilea mesaj era de la un număr necunoscut.
Trebuie să vorbesc cu tine. Eşti acasă? Silje G
Şterse mesajul. Recunoscu însă instantaneu numărul celui de-al treilea
407
mesaj.
Cred că mă cauţi. Am o soluţie la problema noastră. Ne întâlnim la loculcrimei G asap. Truls
408
44
Când traversă parcarea, Harry observă o maşină cu geamul unei portiere făcut ţăndări. Lumina felinarului stradal se reflecta în cioburile de sticlă de pe asfalt. Harry sună la centrul operaţional.
— Aici e Harry Hole. Aş dori să verificaţi o maşină pentru a vedea cine e proprietarul.
— Oricine poate face asta online acum, Hole.
— Atunci o poţi face pentru mine, nu?
Auzi un geamăt şi citi numărul de înmatriculare. Primi răspunsul în trei secunde.
— Truls Berntsen. Adresa…
— E-n regulă.
— Ceva de raportat?
— Cum?
— A fost implicată în vreun eveniment? Pare furată sau spartă, de exemplu?
Pauză.
— Alo?
— Nu, arată bine. E o neînţelegere.
— O neînte…
Harry închise. De ce nu plecase Truls Berntsen la volanul propriei maşini?
Nimeni din forţele de poliţie nu mai folosea taxiul acum. Harry încercă
să vizualizeze reţeaua de metrou din Oslo. Exista o magistrală la doar o sută de metri depărtare. Staţia Ryen. Harry nu auzise garnituri de metrou trecând. Probabil că treceau printr-un tunel. Clipi în întuneric. Tocmai auzise altceva.
Un pârâit care îi ridică părul de pe ceafă.
Ştia că era imposibil să audă aşa ceva, însă doar asta auzi. Îşi scoase din nou telefonul. Apăsă pe tasta K.
— În fine, răspunse Katrine.
— În fine?
— N-ai văzut că am încercat să te sun?
