— Da? Mi se pare că răsufli greu.
409
— Am alergat, Harry. Silje Gravseng.
— Ce-i cu ea?
— Are tăieturi din ziare cu crimele împotriva poliţiştilor peste tot în camera ei. Ţine un baston la îndemână ca să-i bată pe violatori, conform îngrijitorului clădirii. Şi mai are un frate la discoteca de nebuni, după ce a fost bătut măr de doi poliţişti. În plus, e nebună, Harry. Sărită rău de pe fix.
— Unde eşti?
— În Vaterlandsparken. Nu e aici. Cred că ar trebui să lansăm o alertă
pe numele ei.
— Nu.
— Nu?
— Nu pe ea o căutăm.
— Ce vrei să spui? Motiv, ocazie, stare mentală. E totul acolo, Harry.
— Uită de Silje Gravseng. Vreau să verifici o statistică pentru mine.
— O statistică! Katrine ţipă atât de tare în telefon încât membrana acestuia pârâi. Eu stau aici, cu jumătate din înregistrările legate de infracţiuni de la divizia Vicii vărsându-şi murdăria peste mine, căutând un posibil ucigaş de poliţişti, iar tu vrei să verific o statistică! Du-te dracu’, Harry Hole!
— Verifică statisticile FBI legate de martori care au murit în perioada dintre convocarea iniţială la proces şi debutul procesului.
— Ce-are aşa ceva de-a face cu ce ne interesează pe noi?
— Tu doar dă-mi cifrele, bine?
— Nu e bine deloc!
— Atunci priveşte asta ca pe un ordin, Katrine Bratt.
— Bine, dar… hei, stai aşa! Cine e şeful aici?
— Dacă trebuie să întrebi asta, mă îndoiesc că eşti tu.
Înainte de a închide, Harry mai avu parte de câteva înjurături neaoşe din Bergen.
Mikael Bellman stătea pe canapea, cu televizorul pornit. Ştirile se încheiaseră şi începea rubrica de sport, aşa că privirea lui Mikael se mută
de la ecran la fereastră. Spre oraşul care zăcea în depresiunea întunecată, undeva departe. Ştirea legată de preşedintele Consiliului Local durase zece secunde. Restructurările din cadrul primăriei reprezentau o practică
410
standard, de această dată aveau loc din pricina unei poveri neobişnuite pe umerii lui, aşa că era rezonabil să cedeze conducerea altcuiva. Isabelle Skøyen avea să-şi reia vechea slujbă de secretar al Comitetului pentru Afaceri Sociale, consiliul va beneficia de talentele ei acolo. Skøyen nu putuse fi contactată pentru comentarii.
Oraşul lui scânteia ca o bijuterie.
Bellman auzi închizându-se încet uşa dinspre una dintre camerele copiilor. Imediat după aceea, ea se furişă lângă el pe canapea.
— S-au culcat?
— Au adormit buştean, zise ea, iar el îi simţi răsuflarea pe gât. Ai chef să te uiţi la televizor? Sau…?
Îl muşcă de lobul urechii. El zâmbi, dar nu cedă. Se bucura de acel moment, simţind cât de perfect era. Cât de bine era să fie acolo atunci. În vârful ierarhiei. Masculul alfa cu femeile la picioare. Una agăţată de braţul lui. Cealaltă neutralizată şi lăsată fără arme.
Acelaşi lucru era valabil şi pentru bărbaţi. Asaiev era mort, Truls era repus pe poziţia de slujitor credincios, fostul şef al poliţiei era acum complice în nelegiuirea lor de o asemenea manieră că s-ar fi supus imediat, dacă Mikael ar mai fi avut nevoie de el. Iar Mikael ştia că acum avea încrederea consiliului, chiar dacă o să mai dureze până găsesc ucigaşul de poliţişti.
Trecuse multă vreme de când nu se mai simţise atât de bine, atât de relaxat. Simţi mâinile ei pe corpul lui. Îşi dădu seama ce urma înaintea ei.
Ea îl mai putea excita. Chiar dacă nu îl aprindea cum reuşeau alţii să o facă. Cum era ea, cea căreia el îi mai tăiase din nas. Sau el, cel care murise pe strada Hausmann, însă ea, cea de alături, îl mai putea excita suficient de tare ca el să ştie că avea să o reguleze în curând. Asta însemna căsătoria. Şi era bine. Era mai mult decât suficient, iar în viaţă existau lucruri mai importante.
O trase spre el şi îşi strecură mâna pe sub hanoracul ei verde. Piele goală, ca şi cum ai atinge o sobă încălzită la foc mic. Ea gemu uşor. Se aplecă spre el. Lui nu-i plăcea să-şi folosească limba când o săruta. Poate că îi plăcuse pe vremuri, dar acum nu. Nu-i spusese niciodată. De ce ar fi făcut-o câtă vreme era un gest dorit de ea şi urât de el? Căsătorie. Cu toate astea, simţi o mică uşurare când telefonul cordless începu să vibreze sonor pe măsuţa de lângă canapea.
411
Îl ridică.
— Da?
— Bună, Mikael.
