— Au verificat telefonul lui Truls Berntsen şi nu l-a sunat nimeni în seara asta.
— Mhm. Aşadar Folkestad s-a dus direct acasă la Berntsen şi l-a luat de acolo. Cum e cu telefonul lui Folkestad?
— E pornit şi poate fi localizat în zona din jurul Slemdalsveien, Chateau Neuf şi…
— Rahat, exclamă Harry. Închide şi formează numărul lui.
Harry aşteptă câteva secunde. Auzi ceva vibrând undeva. Sunetul venea dintr-un sertar al biroului. Harry trase de sertare. Încuiate. În afara celui de jos, de la bază. Înăuntru se vedea un ecran luminat. Harry luă
telefonul şi acceptă convorbirea.
— L-am găsit, zise el.
— Alo?
— Aici e Harry, Bjørn. Folkestad e isteţ. Şi-a lăsat aici telefonul înregistrat pe numele lui. Aş zice că a fost aici când s-au comis toate crimele.
— Astfel ca operatorul de telefonie să nu-i poată reconstitui mişcările.
— Şi ca dovadă că el muncea la birou, ca de obicei, dacă avea nevoie de un alibi. Şi cum nu este securizat cu parolă, bănuiala mea e că nu vom descoperi nimic revelator în telefon.
— Vrei să spui că are alt aparat?
— Cu cartelă preplătită, achiziţionat cu numerar, poate pe un alt nume.
Aşa îşi sună victimele.
— Iar cum telefonul e acolo în seara asta…
— El e pe afară şi caută, da.
— Dar dacă are nevoie să folosească telefonul drept alibi, e ciudat că
nu l-a luat cu el. Că nu l-a dus acasă. Dacă semnalul indică faptul că
telefonul a stat toată seara la PHS…
— Nu funcţionează ca alibi plauzibil. Mai există o posibilitate.
— Care?
441
— Că încă nu şi-a încheiat treaba din noaptea asta.
— Oh, Doamne. Crezi că…
— Nu cred nimic. Nu reuşesc să dau de Bellman. Poţi tu să-l suni pe Hagen, să-i explici situaţia şi să-i ceri să autorizeze mobilizarea trupelor Delta? Pentru un raid la adresa de acasă a lui Folkestad.
— Crezi că e acasă?
— Nu. Dar noi…
— …începem să căutăm acolo unde este lumină, completă Bjørn ideea.
Harry încheie apelul. Îşi închise ochii. Vuietul din urechi aproape dispăruse. În schimb, auzea acum un alt sunet. Un ticăit. Secundele care se scurgeau. La naiba! Îşi apăsă pumnii de pleoape.
Oare mai primise altcineva un telefon anonim în acea zi? Cine? Şi de unde? De la un telefon cu cartelă preplătită. Sau de la unul conectat la o centrală, unde numerele nu apăreau.
Harry rămase nemişcat câteva secunde.
După care îşi luă mâinile de la cap.
Se uită la telefonul mare şi negru de pe birou. Ezită. Apoi ridică
receptorul. Auzi tonul centralei. Apăsă pe tasta de reapelare şi auzi soneria din celălalt capăt.
Aceeaşi voce blândă şi melodioasă.
— Bellman.
— Scuze, greşeală, rosti Harry, trântind receptorul.
Închise ochii. La naiba, la naiba, la naiba!
442
49
