Când discuta cu Katrine, Harry auzi un sunet pe care îl identifică
imediat ca fiind tusea tabagică a lui Bjørn Holm. Şi un alt zgomot care putea proveni de la o saltea apăsată cu trupul.
— Tu şi Bjørn sunteţi în Boiler Room?
— Nu, ţi-am spus… noi… da, suntem în Boiler Room.
Harry se amuză în sinea lui. În toată cariera lui, nu auzise niciodată pe cineva minţind atât de prost.
— Dacă eşti lângă un computer, încearcă să afli dacă Arnold a cumpărat echipament medical. Şi dacă apare numele lui în legătură cu oricare dintre vechile locuri ale crimelor sau cu anchetele de crimă. După
care sună-mă înapoi. Iar acum dă-mi-l pe Bjørn.
O auzi dând telefonul mai departe, rostind ceva, după care auzi vocea cumva îngroşată a lui Bjørn.
437
— Mda?
— Pune-ţi izmenele şi du-te rapid la Boiler Room. Găseşte un avocat al poliţiei şi obţine un mandat de urmărire a telefonului mobil al lui Arnold Folkestad. După care verifică cine l-a sunat pe Truls Berntsen în seara asta, bine? Între timp, o să-i cer lui Bellman să lanseze trupele Delta. În regulă?
— Da. Eu… noi… mă rog, ştii tu…
— E important ce vrei să spui, Bjørn?
— Nu.
— Bine.
Harry încheie convorbirea şi în acea clipă apăru Karsten Kaspersen.
— Am găsit nişte iod şi nişte pansamente de bumbac. Şi pensete. Aşa că putem scoate aşchiile.
— Mersi, Kaspersen, dar aşchiile astea mă ţin mai mult sau mai puţin treaz, aşa că lasă chestiile alea pe masă.
— Dar, la naiba, tu…
Harry îl concedie cu un gest pe Kaspersen şi îl sună pe Bellman. Îi răspunse căsuţa vocală. Înjură. Căută un număr de telefon al Ullei Bellman şi găsi un număr de fix din Hoyenhall. După care, auzi o voce blândă şi melodioasă rostind numele de familie.
— Aici e Harry Hole. Soţul tău e acasă?
— Nu, tocmai a ieşit.
— Chestia asta e importantă. Unde s-a dus?
— N-a spus.
— Când?
— N-a spus.
— Dacă…
— …apare îi spun să te sune, Harry Hole.
— Mulţumesc.
Închise.
Se forţă să aştepte. Aşteptă stând cu coatele pe masă şi capul în mâini, ascultând cum cad picături de sânge pe lucrările necorectate. Numără
picăturile ca şi cum acestea erau secunde care se scurgeau.
Pădurea. Pădurea. Nu există metrou în pădure. Şi acustica. Sunase ca şi cum era afară, nu înăuntru.
Când îl sunase pe Arnold în noaptea aceea, acesta pretinsese că e acasă.
438
Cu toate astea, Harry auzise metroul în fundal.
Evident, puteau exista motive relativ inocente pentru care Arnold Folkestad minţise în legătură cu locul în care era. De exemplu, o parteneră
pe care el dorea să o ţină secretă. Şi putea fi doar o coincidenţă că atunci când sunase Harry, fata tocmai era deshumată din cimitirul Vestre.
Aproape de o linie de metrou. Coincidenţe. Dar suficiente ca să determine ieşirea altor lucruri la suprafaţă. Statistica.
Harry se uită din nou la ceas.
